Iată că la câteva săptămâni de la vestea confirmată a sezonului 2, cei de la TvLine au anunţat revenirea lui Lemony Snicket cu un S3.  (aici)

În caz că mai avea cineva dubii, Netflix confirmă reînnoirea A Series of Unfortunate Events cu un nou sezon, lansând un clip video promoţional.


Ştire iniţială:
Cei de la Netflix par a fi găsit o nouă metodă de a anunţa reînnoirea unor proiecte originale şi anume prin interviurile acordate în presa – de menţionat că noul serial nu este cel care lansează această modă, cel în cauza fiind The Crown pentru care au început deja filmările sezonului 2.

La doar câteva ore de la lansarea proiectului ‘A Series of Unfortunate Events’ pe platforma Netflix, Entertainment Weekly a postat un interviu cu Daniel Handler, în cuprinsul acestuia dezvăluindu-se că serialul a primit deja un sezon secund pentru care se lucrează în prezent la scenariu, momentan echipa aşteptând un răspuns în privinţa unui potenţial S3. Motivul principal al acestei grabe fiind rapiditate cu care cresc tinerii actori din distribuţie.

Sezonul 2 are o comandă de 10 episoade şi va cuprinde următoarele cinci cărţi din serie (The Carnivorous Carnival inclusiv), urmând ca sezonul final, 3 să le acopere pe restul.

Interviul poate fi citit aici: Lemony Snicket speaks out about Netflix’s Series of Unfortunate Events

Sursa