Ştim deja că noul sezon din Marvel’s Jessica Jones este în producţie însă, aşa cum ne-am obişnuit atunci când vine vorba de Marvel, informaţiile sunt limitate – ultimul comunicat a fost publicat la începutul lunii aprilie. Conform celor de la Variety, Leah Gibson s-a alăturat ca series regular distribuţiei sezonului doi, actriţa urmând să o interpreteze pe Ingrid. Descrierea sumară a personajului o prezintă pe aceasta ca fiind o femeie descurcăreaţă ce are pregătire de asistentă medicală.

În luna aprilie, au fost postate pe Internet (leaked) descrierile noilor personaje de tip series regular pentru sezonul doi.

Ingridfemeie 30-35 ani, brunetă şi atractivă. În trecut a locuit pe străzi, are pregătire de asistentă medicală şi se pare că este atrasă atât de bărbaţi cât şi de femei.

Fanii universului Marvel şi cunoscători ai benzilor desenate au început să speculeze pe seama identităţii lui Ingrid, lansând teoria că aceasta este de fapt Typhoid Mary, inamic cunoscut al lui Daredevil şi un personaj care suferă de multiplă personalitate – mai precis aceasta are trei personalităţi, cele mai violente fiind Typhoid Mary şi Bloody Mary. Cum duo-ul violent de Marii nu ar fi suficient, ei îi sunt atribuite puteri mentale, precum telekinezia şi pyrokinezia.

În perioada 2016-17, Leah a putut fi urmărită pe micul ecran în seriale TV precum The Arrangement (S1: Claudia Drake), Shut Eye (Sylvia Haverford) şi The 100 (S3: Gina Martin).

Pentru moment cei de la Marvel nu au confirmat distribuirea lui Gibson. În luna aprilie, reprezentanţii Marvel au anunţat venirea în proiect a lui Janet McTeer, într-un rol secret dar care va avea o mare influenţă asupra Jessicăi în sezonul secund.

Alte personaje ce au fost făcute cunoscute pentru sezonul doi sunt:

  • Dr. Kirby – bărbat, 60 ani, om de ştiinţă şi liber cugetător;
  • Presley – bărbat afro-american, 35+ ani, inteligent, sigur pe sine şi motivate să obţină ceea ce îşi doreşte;
  • Oliver – bărbat latino, 34-38 ani, inteligent şi hip, tipul clasic de artist atunci când vine vorba se înfăţişarea sa fizică, cu puternice instincte paterne;

Sezonul 2 pentru Marvel’s Jessica Jones este programat pentru 2018, pentru moment nefiind confirmată o dată exactă. Până la noi episoade, Jones va putea fi urmărită pe 18 august alături de Dardevil, Iron Fist şi Luke Cage în Marvel’s The Defenders.

*poze de pe platourile de filmare Marvel’s Jessica Jones S2 – aici

Sursa