La fiecare doi bărbaţi primim şi o actriţă distribuită în unul din noile roluri disponibile pentru cel de-al doilea sezon Designated Survivor. După plecarea Virginiei Madsen şi anunţul distribuirii lui Paulo Costanzo şi a lui Ben Lawson, Zoe McLellan este cel mai nou nume trecut pe lista celor de la ABC.

Conform informaţiilor publicate, McLellan a semnat pentru un rol regular, urmând ca din această toamnă să o vedem interpretând-o pe Kendra Daynes, o avocată excepţională căreia nu îi este frică să apeleze la varii tertipuri pentru binele clienţilor săi, aceasta primind slujba sa de vis şi anume consultant legal pentru Casa Albă. Kendra nu va avea dificultăţi în a lega prietenii cu noii săi colegi, ea integrându-se rapid în mediul de lucru şi în stafful lui Kirkman.

După plecarea din NCIS: New Orleans, spin-off NCIS, McLellan a avut apariţii episodice în Suits şi Law & Order: Special Victims.

Descriere: O nouă dramă politică ce îl are ca protagonist pe Kiefer Sutherland în rolul lui Tom Kirkman, un politician de rang inferior în cadrul Cabinetului care va deveni noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii după ce află că a fost desemnat ‘supraviţuitorul ales’. Cum America este victima unui atac devastator, Kirkman va fi nevoit să depună jurământul cât mai repede pentru a-şi putea proteja familia, ţara şi co-naţionalii.

Designated Survivor revine în această toamnă cu noi episoade, o dată de premieră urmând a fi anunţată de cei de la ABC.

Sursa