UPDATE 21.07: Veşti bune pentru fanii The 100 chiar înainte de panelul de la San Diego Comic-Con, actorul Isaiah Washington anunţând pe contul personal de Instagram că va avea o scurtă revenire în noul sezon, mai exact în episodul 5×03. Detalii urmează a fi comunicate de cei de la CW.

Sezonul 5 va avea premiera în midseason 2018 (martie-aprilie).


Stire iniţială: Cu o reînnoire deja existentă (aici), fanii The 100 erau siguri că nimic rău nu li se mai poate întâmpla serialului preferat însă surpriză: unul din protagonişti a decis să se retragă. Este vorba de chiar Isaiah Washington, unul din protagoniştii serialului încă de la premiera din 2014, un personaj care a suferit o evoluţie anevoioasă cu momente bune şi mai puţin bune, în prezent Jaha urmând firul izbăvirii încercând să îşi protejeze semenii de un eveniment nuclear aparent iminent.

Pentru moment nu există informaţii despre cum va fi scrisă ieşirea actorului din proiect ori dacă există posibilitatea unei reveniri într-o mai mare sau mai mică măsura – guest star sau chiar recurring.

Descriere: Acum 97 de ani, un dezastru nuclear a decimat Terra, eliminând complet rasa umană de pe suprafața acesteia. Singurii supraviețuitori au fost cei 400 de locuitori ai celor 12 stații spațiale internaționale care se aflau pe orbită în momentul producerii dezastrului. Au trecut trei generații de atunci, iar numărul populației care trăiește în cadrul acestor stații s-a mărit de peste 10 ori, fiind o amenințare la adresa resurselor de pe „Arcă” – cele 12 stații interconectate pentru a asigura traiul supraviețuitorilor. Vremurile disperate cer măsuri disperate, motiv pentru care 100 de oameni sunt trimiși înapoi pe Pământ, marcând prima dată când umanitatea va pune piciorul pe Terra în aproape 100 de ani. Printre exilați se numără caractere și personalități diverse, de la rebeli fără cauză, la delincvenți juvenili, la oameni care nu mai au nimic de pierdut și adevărate genii, care se văd nevoiți să ia decizii de viață și de moarte, pentru a asigura continuitatea speciei umane acolo unde a fost menită să existe: pe Pământ.

Finalul sezonului curent este programat pentru difuzare pe 24 mai – 4×13 ‘Praimfaya’.


-Jason Rothenberg, producător executiv The 100:
“We’ve been incredibly fortunate to have Isaiah Washington on The 100 for the past four seasons. He’s brought so much to the role of Jaha, and we love working with him.”

Sursa