Britt Robertson se alătură serialului ‘For the People’

Liberă de contract o dată cu anularea Girlboss, Britt Robertson pare a-şi fi găsit rapid un nou rol, actriţa fiind distribuită în unul din noile proiecte ABC pentru sezonul 2017/18, For the People.

De la Shonda Rhimes şi Betsy Beers în colaborare cu Don Todd, scris de Paul William Davies, For the People este prezentat astfel:

Descriere: Cu acţiunea plasată în cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite din New York (The Mother Court), proiectul are ca protagonişti o nouă categorie de avocaţi, unii care lucrează atât pentru apărare cât şi pentru Procuratură. Ocupându-se de cele mai importante ori mai mediatizate cazuri federale din district, nu de puţine ori limitele dintre viaţa personală şi cea profesională dispar.

Robertson se alătură proiectului ca urmare a procesului de redistribuire, ea urmând să o înlocuiască pe Britne Oldford în rolul Sandrei, personaj descris ca o fire sensibilă şi o tânără inteligentă, ce a ales să devină avocat ca urmare a unei ndreptăţi ce i-a afectat familia pe când era doar un copil.

For the People este programat pentru grila de midseason a celor de la ABC – când revin serialele de toamnă, aici.

Sursa

One thought on “Britt Robertson se alătură serialului ‘For the People’

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s