Actorii Quantico par a se regrupa rapid către alte proiecte, la scurt timp după anunţul distribuirii lui Tracy Ifeachor în DC’s Legends of Tomorrow (aici), cei de la Deadline au confirmat afilierea lui Li Jun Li celui de-al doilea sezon The Exorcist.

Jun Li li se alătură pentru noul sezon recent anunţaţilor John Cho, Brianna Hildebrand şi Zuleikha Robinson. Conform comunicatului emis de Fox, actriţa o va interpreta pe Rose, un asistent social ce se ocupă de cazul lui Andrew şi a copiilor luaţi de acesta în plasament. Venită pe insula de pe coasta Seattle-ului, Rose are misiunea de a investiga dacă Kim se poate îngriji cum trebuie de cei cinci copii, chiar şi în absenţa unei figuri materne care să le fie alături. În ciuda faptului că respectă legea şi regulile la virgulă, crescută la rândul său într-un centru de plasament şi înţelegând dificultăţile unui astfel de mediu, se pare că acest caz nu va fi prima întâlnire a lui Rose cu Andrew, cei doi având un trecut împreună.

Descriere: Noile episoade vor debuta cu părintele Ortega alături de Marcus Keane plecaţi în căutarea Răului, cei doi părăsind oraşul Chicago. Noua misiune îi va conduce la Andrew Kim, un fost psiholog pentru copii care în prezent are grijă de cinci tineri din plasament pe o insulă privată şi izolată de pe coasta oraşului Seattle, acţiunea sezonului secund începând în momentul în care unul din aceşti copiii devine victima unei noi forţe puternice. De cealaltă parte a oceanului, părintele Bennett are propria sa misiune de a-i înlătura din Vatican pe cei ce au întors spatele credinţei şi Lui Dumnezeu.

Tot în sezonul 2016/17, anterior rolului lui Iris Chang din Quantico, Li Jun Li a mai avut o serie de apariţii episodice în Blindspot (S2: Dr. Karen Sun) şi Chicago PD (S4: Julie Tay).

The Exorcist revine cu noi episoade începând cu 29 septembrie. Pentru mai multe detalii despre sezonul 2, un material special de la San Diego Comic-Con – #SDCC 2017: The Exorcist.

Sursa