Supergirl anunţă toamna aceasta sezonul taţilor. După ce la panelul din cadrul convenţiei San Diego Comic-Con a fost anunţat că actorul Carl Lumbly s-a alăturat distribuţiei S3 în rolul lui M’yrnn J’onzz, părintele patern al lui J’onn ‘Martian Manhunter’, în urma unor poze apărute de pe platourile de filmare din Vancouver, cei de la CW au comunicat oficial distribuirea lui Carlos Bernard în rolul lui Oscar Rodas, tatăl lui Maggie.

Încă de la începutul săptămânii actorul a postat pe contul său oficial de Twitter o poză prin care îşi anunţă distribuirea în Supergirl însă fără a oferi informaţii despre personajul pe care urmează a-l interpreta. Motivul venirii lui Oscar în National City rămâne pentru moment necunoscut însă, în ciuda relaţiei pe care o are Maggie cu familia sa, este cert că aceasta i-a călcat profesional pe urme tatălui său, şi el rândul său fiind poliţist.

După rolul lui Henry Wainwright interpretat în The Inspectors, Bernard a putut fi urmărit la începutul acestui an în 24: Legacy, actorul revenind în pielea lui Tony Almeida.

Supergirl revine cu noi episoade în această toamnă începând cu 9 octombrie.

-> Set complet de poze de platourile de filmare S3 – aici

Sursa