Cei de la ABC au anunţat mici modificări în distribuţia How to Get Away with Murder, revenirea noului sezon urmând să ne aducă actori al cărui fir narativ am fi crezut că s-a finalizat o dată cu S3. Se pare că acest lucru nu se aplică şi pentru Jorge Castillo şi Todd Denver, actorii Esai Morales şi Benito Martinez urmând să revină cât de curând pe platourile de filmare ale S4. Conform informaţiilor publicate, cei doi vor continua să fie personaje recurring, urmând a avea mai multe apariţii pe parcursul noilor episoade.

Atât Morales cât şi Martinez au apărut sezonul trecut, în rolul lui Jorge Castillo, tatăl lui Laurel, respectiv Todd Denver, procuror. Fanii serialului cunosc deja că personajul lui Esai Morales a avut legătură cu moartea lui Wes, motiv pentru care scenariştii au considerat că este nevoie ca publicul să afle motivul pentru care acesta a ordonat uciderea tânărului. Bineînţeles că nici Laurel nu este scoasă din ecuaţie, unul din firele narative principale ale sezonului având ca finalitate aflarea adevărului de către aceasta, reacţia şi ceea ce va face cu informaţiile cunoscute.

Cu Nicholas Gonzales pe platourile de filmare ABC din Vancouver pentru noua dramă medicală The Good Doctor, nu este exclus să avem o revenirea a actorului şi în sezonul 4. Pentru moment nu a fost nimic confirmat în vederea apariţiei lui Dominic, executantul ordinelor lui Castillo.

Două noi feţe au fost anunţate pentru noile episoade, actorii Jimmy Smits şi Julius Tennon urmând a-şi face intrarea în viaţa nebună a lui Annalise şi a grupului său de stagiari cunoscuţi iniţial ca Keating 5. Fără prea multe informaţii despre personajele interpretate, cei de la ABC au divulgate presei că Smits va avea un rol recurring fiind un personaj cheie în noul mister al sezonului dar şi o figură importantă în viaţa lui Annalise. La capătul opus, Julius Tennon, soţul Violei Davis şi co-fondator alături de aceasta al casei de producţie JuVee, va fi guest-star în unul din noile episoade programate pentru această toamnă – alte informaţii nu au fost oferite.

How to Get Away with Murder revine în această toamnă începând cu 28 septembrie.4×01 ‘I’m Going Away’. După finalizarea celor 15 episoade aferente sezonului 4, spotul său diin grila TGIT condusă de producţiile Shondei Rhimes va fi ocupat de noul spin-off Grey’s Anatomy.


Surse: 1, 2