Cu serialul intrat în producţie şi cu primele poze de platourile de filmare făcute publice, cei de la Fox revin săptămână de săptămână cu noi informaţii despre distribuţia şi echipa din spatele celui mai nou sezon The X-Files.

Anterior anunţaţilor Mitch Pileggi şi Annabeth Gish, acestora li se alătură Robbie Amell şi Lauren Ambrose, cei doi semnând noi contracte cu cei de la FOX pentru a relua rolurile agenţilor Miller şi Einstein în sezonul 11 – pentru moment nu s-a făcut public numărul de episoade în care aceştia vor putea fi urmăriţi. Atât Amell cât şi Ambrose şi-au făcut debutul revival-ul eveniment de anul trecut, cei doi fiind descrişi ca Mulder şi Scully 2.0.

Dacă personajele lui Gillian Anderson şi David Duchovny se vor reuni în noile episoade cu Walter Skinner, Monica Reyes şi novicii Miller şi Einstein, în spatele camerelor de filmare Chris Carter va face încă o dată echipă cu ‘cei de-ai casei’ Glen Morgan, Darin Morgan, James Wong, Gabe Rotter (scenarist S9), Benjamin Van Allen (scenarist S10) şi Brad Follmer (asistenul personal al lui Carter pentru producţia sezoanelor 8-9.) Celor şapte li se vor alătura în scaunul de regizor Carol Banker şi Holly Dale, fiecare urmând să regizeze unul din cele 10 episoade comandate pentru noul sezon – se pare că astfel se încearcă o echilibrare de gen în echipa The X-Files, întreg S11 având iniţal anunţaţi doar scenarişti bărbaţi, cei de la Fox comunicând ulterior că Chris Carter a adus în echipa creaţională şi două femei.

The X-Files va reveni cu sezonul 11 în prima parte a anului viitor, o dată exactă urmând a fi comunicată de cei de la Fox.

Surse: 1, 2