Nici nu am apucat să terminăm binge-ul Narcos că cei de la Netflix deja ne anunţă de un nou proiect de succes. De ce zic de succes? E suficient să ne uităm la numele afiliate acestui nou titlu şi ne vom da seama că va deveni rapid unul din preferatele criticilor.

Ştim deja că celor de la Netflix le place să încerce lucruri diferite şi să aducă ceva nou cu fiecare titlu din portofoliul serialelor originale, astfel că nici noul proiect, The Eddy, prezentat ca o dramă muzicală, nu face rabat de la aceste reguli nescrise.

Miniserie în opt părţi (episoade), The Eddy urmează a fi filmat integral în Franţa, dialogul personajelor fiind în limbile franceză, engleză şi arabă.
Fără prea multe detalii pentru moment, The Eddy este prezentat ca o dramă muzicală a cărui acţiune este plasată în Parisul de azi, cu o poveste centrată în jurul unui club şi a patronului său, oraşul în sine devenind un personaj important în această nouă expunere ce promite să ne captiveze încă de la primele acorduri muzicale.

Proiectul are la bază un scenariu semnat de Jack Thorne şi îl va avea ca regizor pe Damien Chazelle, câştigător al premiului Oscar pentru producţia cinematografică La La Land. În echipă, ca producător executiv va veni şi Alan Poul, cunoscut pentru Six Feet Under, Westworld, The Newsroom ş.a.. Cum este un proiect muzical, acest aspect va fi supervizat de Glen Ballard, compozitorul fiind cel ce se va ocupa de originalitate melodiilor – de şase ori câştigător Grammy, palmaresul lui Ballard cuprinde tituri celebre precum Bad şi Thriller ale lui Michael Jackson, Jagged Little Pill al lui Alanis Morissette ş.a..

Pentu moment nu există niciun actor afiliat proiectului.

-Damien Chazelle despre noua colaborare cu Netflix:
“I’ve always dreamed of shooting in Paris, so I’m doubly excited to be teaming up with Jack, Glen and Alan on this story, and thrilled that we have found a home for it at Netflix.“

Surse: 1, 2 , 3