Update: Este oficial! Reuniunea Klaroline nu se va rezuma doar la cele 41 de minute aferente premierei de sezon, Julie Plec confirmând via Twitter că pentru moment, Caroline va fi prezentă în The Originals preţ de două episoade.

Încet-încet, parcă spoilerele acelea desconspirate cu privire la acţiunea şi povestea noului sezon par a se adeveri, prezenţa lui Caroline fiind menţionată pe tabla albă şi cu siguranţă nu făcea referire la 5×01. Rămâne acum de văzut cât de mult va influenţa apariţia lui Caroline Forbes povestea sezonului 5 şi în mod special pe Klaus. La urma urmei, în finalul sezonului 4 din The Vampire Diaries, vampirul original i-a promis că o va aştepta atât cât va fi necesar.

TO_S5


Știre inițială:Motive de bucurie pentru fanii cuplului Klaus/Caroline, cei de la CW via TvLine anunţând în exclusivitate că premiera noului sezon ne va readuce pe micile ecrane un personaj îndrăgit de fanii The Vampire Diaries/The Originals şi anume Caroline Forbes (-Salvatore?). Cu siguranţă personajul a evoluat mult de la Barbie Vampire însă ştim cu toţii că tânăra a rămas în inima lui Niklaus, acesta promiţând că o va aştepta atât cât va fi necesar (4×23 ‘Graduation’).

După cum ne-am obişnuit în ultimul timp, cam aceasta este cantitatea de informaţii pe care o primim pentru moment, detalii despre apariţia lui Candice King rămânând să apara în perioada următoare şi cel mai probabil după ce vor începe filmările pentru noile episoade.

Anterior apariţiei lui King a fost anunţată promovarea lui Steven Krueger (Josh) la statut de series regular pentru sezonul 5, precum şi distribuirea lui Danielle Rose Russell în rolul adolescentei Hope Mikaelson.

Chiar dacă noile episoade vor fi difuzate tocmai în midseason 2018 (martie-aprilie), vara nu va fi lipsită de surprize pentru The Originals, zilele viitoare Joseph Morgan, Daniel Gillies, Phoebe Tonkin, Charles Michael Davis, Yusuf Gatewood, Riley Voelkel alături de Julie Plec urmând să fie prezenţi la San Diego Comic-Con. Panelul The Originals este programat pentru 22 iulie.

Sursa