Se spune că trebuie să doară mai întâi, ca apoi să se vindece. Și aici nu mă refer la răni fizice – nu, acelea sunt trecătoare, pot fi depășite mai ușor – ci la lucurile, evenimentele sau amintirile care ne dor.

Dragi fani Grey, bine v-am regăsit! La început de sezon 14 (14!!!), ni se oferă un episod dublu cu ochelari, galoși și vibratoare roz. Pe scurt, episoadele au avut de toate: am râs, m-au întristat, m-au enervat și m-au făcut să mă gândesc și să fiu empatic, punându-mă în locul personajelor, în situațiile în care se află acestea – am observat că Grey are „darul” de a te transpune în acțiune, pe holurile spitalului.

Revenim cu acțiunea de unde am lăsat-o acum patru luni, și anume la revenirea lui Megan, sora demult pierdută a lui Owen și logodnica lui Nathan, despre care se credea că a murit cu un deceniu în urmă. Evident, aceasta are nevoie de îngrijiri medicale, iar medicii de la Grey Sloan sunt mai mult decât competenți, astfel că familia Hunt invadează spitalul, care se află în plină renovare după evenimentele sfârșitului de sezon trecut. Shonda nu se putea abține să nu pună viața cuiva în pericol și a mai făcut să cadă bucăți din tavanul din zona recepției, doar așa… ca să fie.

Megan ajunge pe mâinile lui Meredith, căreia îi revine sarcina de a-i repara abdomenul, realizând un transplant cum nu au mai făcut-o decât trei medici înaintea ei, dintre care doar doi cu succes. Intervenția chirurgicală i-a reușit – chiar dacă a fost nevoie de câteva distrugeri, de căni sparte și de pereți decojiți – și cu siguranță va fi subiectul unui articol similar cu cel al Cristinei Yang, pe care o „citea” Mer într-o revistă de specialitate. Cum Megan a fost în centrul atenției celor două episoade, am reușit să vedem cine este de fapt sora lui Owen. Personajul a fost astfel construit încât să îl iubești și să îl urăști, fiindcă nu poți să urăști o persoană care adoptă un copil din Irak, care probabil nu ar fi avut vreo șansă la a crește (ba chiar, la a supraviețui) dacă nu exista Megan, dar, în același timp, nu poți să ai la suflet o persoană care a revenit în viața familiei sale de câteva ore,  dar care nu se ferește să își dea cu părerea despre căsătoria fratelui ei.

De acord cu faptul că mariajul dintre Owen și Amelia nu este perfect, dar este vreunul? Ce e drept, schisma dintre ei este din ce în ce mai mare, iar în distanțarea asta nu ajută deloc revenirea surorii lui și apariția lui Teddy. Chiar și așa, cu tot cu dragostea necondiționată dintre frate și soră, Megan a intrat cu bocancii în relația lor, profitând de un Owen complet dat peste cap și de o Amelia care a realizat imposibilul.

Sursa: ABC

Poate că sunt eu subiectiv (cei care au mai citit recenziile mele la Grey știu că sora lui Derek este personajul meu preferat), însă vreau să cred că Amelia o să aibă un final fericit. Nu mă așteptam ca tocmai ea să sufere de ceea ce vindecă. În secunda doi, gândul mi-a fugit la Derek și la cum ar putea fi singurul care poate să o opereze, deși cred că nu s-ar fi putut întâmpla asta, din cauza conflictului de rudenie. Îmi doresc să aibă un sens lucrurile astea, ca toată durerea asta să aibă un scop, dacă tot este inevitabilă. Și dacă suferința e o alegere, să fie cât mai mică.

De altfel, mi s-a părut că Amelia a fost atacată din toate direcțiile în aceste două episoade, atât personal, cât și profesional, în special din partea lui Avery, care i-a pus sub îndoială competențele de nenumărate ori și care, poate din cauza unor invidii profesionale, după ce a realizat că i-a reușit abordarea cazului, a pus totul pe seama norocului, care, spune Jackson, i se va termina la un moment dat. Nu știu dacă este noroc sau nu, dar cert este că vestea de la sfârșitul episodului al doilea arată al naibii de mult ca opusul unui noroc.

În universul Grey Sloan Memorial Hospital au apărut frecvent fețe noi, menite să ne placă sau să ne displacă, iar de-a lungul anilor am făcut cunoștință cu noi generații de medici, însă niciodată nu am cunoscut studenți, cei care urmează să înceapă programul de rezidențiat, iar premiera acestui sezon ne aduce astfel de personaje, „gestionate”, evident, de Webber, care a format atâția medici geniali de-a lungul anilor. Ajunși în mijlocul acțiunii, tinerii studenți au fost luați cu asalt de adrenalina unității de primire a urgențelor, iar experiența cu blocul operator a stârnit râsul chirurgilor, cu accent pe incidentul cu ochelarii de vedere, care deja i-a adus porecla de ”glasses” tânărului în cauză, care a și ajuns pe lista de „greșeli” a lui Jo – o metodă cel puțin îndoielnică de a-l câștiga pe Alex înapoi.

Ne-a lipsit un medic specialist în obstetrică-ginecologie în Grey Sloan (Addison, we miss you!), iar episoadele de față ne-au făcut cunoștință cu sora mai mare a lui Andrew (a se citi „Andrea”) DeLuca, ultima cucerire a Arizonei, cei trei în cauză fiind protagoniștii unei scene care mi-a stârnit un râs absolut incontrolabil, lăsând-o pe Robbins buimacă și cu o expresie de „ce se întâmplă aici?” pe chip. Unde mai pui că sora DeLuca o convinge pe Miranda – care s-a simțit impulsionată de feminismul pe care îl emană aceasta – să folosească RMN-u spitalului pentru a studia creierul feminin în timpul orgasmului, ceea ce stârnește interesul publicului feminin din spital*.

Așadar, o nouă epopee Grey reîncepe, plimbându-ne prin stări de agonie și extaz, pășind într-un viitor incert, dureros chiar, însă, fie că este vorba de o durere surdă sau despre un strigăt de ajutor care nu se aude, durerea este inevitabilă. Și, cum ne spune Meredith în clasicul ei monolog, suferința este opțională, însă cred cu tărie că nu pot fi controlate în totalitate, nici durerea, și nici suferința.

-B


 *Studiul cu pricina mi-a adus aminte de unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată, pe care îl recomand cu căldură – Masters of Sex – pentru un studiu ceva mai avansat asupra creierului uman în timpul orgasmului, o period drama excelentă cu personaje foarte complexe și cu baze științifice, căci serialul este inspirat din cartea cuplului Masters & Johnson, Human Sexual Response.