TvAddicted Blog / TvBlog: Top 10 cele mai bune seriale din 2017

Este perioada topurilor și a recapitulărilor și dat fiind faptul că suntem în ceea ce criticii și presa numesc „epoca de aur a televiziunii”, TvAddicted Blog nu putea face excepție de la regulă, trăgând linie la final de an și contabilizând serialele care au marcat anul 2017. Cum o astfel de clasificare nu poate fi decât o muncă de echipă, am apelat la foștii editori TvBlog.ro, niște oameni frumoși, uniți de o pasiune comună, putând să îi numim chiar cunoscători în domeniu, cu multe ore petrecute în fața ecranului, urmărind seriale care mai de care mai diversificate.

Am luat în considerare preferințele tuturor și am realizat un top al celor mai apreciate seriale din acest an. De altfel, acesta a fost și singurul criteriu: pentru a intra în top, un serial trebuie să fi fost difuzat în anul calendaristic 2017. Punctajul folosit a fost următorul: locul 1 – 10 puncte, locul 2 – 9 puncte … până la locul 10 – 1 punct.

Ca o comparație, am atașat și clasamentul celor de la Deadline, relevant prin prisma faptului că are la bază părerile unui grup de critici de televiziune. Mai jos găsiți cele două clasamente, clasamentele individuale ale fiecărui editor și clasamentul complet (un top 74, cu punctajul obținut de fiecare serial). Așteptăm și clasamentele voastre în rubrica de comentarii!

Game of Thrones continuă să fie în fruntea clasamentului și anul acesta, fiind urmat de drama SF a celor de la SyFy, The Expanse. Pe locul trei se situează controversatul titlu al celor de Netflix, 13 Reasons Why, fiind imediat urmat de trei titluri care au reușit să domine marile gale de premii pentru 2017 și anume The Handmaid’s TaleThe Crown și The Leftovers. Spre surprinderea noastră, restul topului include atât titluri deja cunoscute pasionaților de seriale TV, precum The Crown și Stranger Things dar și multe titluri noi, lansate pe parcursul 2017 și anume The Orville, Big Little Lies, The PunisherDe menționat că, cu excepția The Leftovers, toate titlurile din Top 10 de mai jos au fost deja reînnoite cu noi episoade (la unele fiind anunțate ca fiind de altfel și ultimele – Veep, Game of Thrones).

Top 10 seriale 2017 TvAddicted /TvBlog:

  1. Game of Thrones
  2. The Expanse
  3. 13 Reasons Why
  4. The Handmaid’s Tale / The Crown / The Leftovers
  5. Star Trek: Discovery
  6. Stranger Things 
  7. The Orville
  8. The Good Fight
  9. Big Little Lies
  10. Marvel’s The Punisher

Top seriale 2017 Deadline (aici)


Clasamente personale:
Indru:

  1. Twin Peaks – Ladies and Gentlemen, I give you David Lynch! Singurul om capabil să redistribuie un ceainic imens în rolul lui David Bowie, și să-i mai și iasă scena!!! S-ar putea spune multe despre Twin Peaks. S-ar putea spune puține. Dar oricâte s-ar spune, nu ar fi de ajuns. David Lynch a trecut dincolo de toate barierele, și cumva a reușit să dea cel mai potrivit final unui serial început acum aproape 30 de ani. Un final pe care îl așteptăm de 25 de ani. Am fost printre cei care au văzut Twin Peaks, ce-i drept nu fix atunci când a fost difuzat în US, ci 2-3 ani mai târziu, când a ajuns pe la noi. It was creepy, it was weird, și pentru un copil mic cum eram, era mega-weird. Nu mai sunt copil, dar Twin Peaks e tot mega-weird. Și mega-cool în același timp. Twin Peaks is the Peak of TV in 2017. It is what every show desires to be when it grows up. E o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului. Îmi vin în minte cuvintele lui Arthur C. Clarke despre „Dune”: „Unică… Nu cunosc nimic comparabil.” Asta se poate spune despre Twin Peaks. Nu s-a comparat și nu se va compara cu niciun serial. Ever.
  2. The Orville – Mi-a lipsit Star Trek foarte mult, și The Orville a umplut acest gol foarte bine. Cu scenarii originale și tratând teme controversate în moduri foarte potrivite, The Orville e o gură de aer proaspăt pe piața SF-ului. Avantajul major constă și în faptul că nu încearcă să se ia la fel de în serios precum STD/GOT/Expanse/Vikings sau alte seriale SF&F din timpuri moderne, și asta îi dă un aspect light, ușor, digerabil, și mai presus de toate relaxant și inteligent în același timp.
  3. Curb Your Enthusiasm – Probabil cea mai bună revenire a lui 2017, Sezonul 9 din Curb Your Enthusiasm ni-l readuce în prim-plan pe Larry David, mai în formă ca niciodată. Cu apariții de marcă precum Salman Rushdie, Bryan Cranston, Jimmy Kimmel, Nick Offerman, Elizabeth Banks, Damon Wayans Jr. sau Lin-Manuel Miranda, a fost comedie la maximum. Cel mai bun sezon de până acum. Unde mai pui că a și fost reînnoit, sezonul 10 fiind „pe țeavă”.
  4. Comrade Detective – Serial românesc produs de Amazon. Poate cea mai importantă producție filmată pe plaiurile mioritice în ultimii ani. O satirizare la adresa regimului comunist. Dublajul în engleză realizat de vocile lui Channing Tatum și Joseph Gordon-Levitt peste jocul actoricesc al lui Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici fac din Comrade Detective unul din cele mai fascinante seriale ale anului, cel puțin dacă ești român. Abia aștept o variantă fără dublaj, doar în română, ar fi un motiv bun să îl revăd. Sunt curios dacă experiența va fi diferită.
  5. Future Man – Fără dubii cel mai original serial din 2017, un mix de SF, comedie și dramă, Future Man nu e un serial cu time travel normal, a la Frequency sau Timeless, unde toată lumea încearcă să mențină linia temporală intactă și să nu afecteze prezentul cu acțiunile din trecut șamd. Nu, nenică! E haos bahaos! Se întâmplă câte în lună și în stele, se resetează universuri, apar altele, e plin de tâmpiți pe acolo. Și e genial!
  6. Supernatural – Inițial n-aveam de gând să-l introduc în top, însă sezonul 13 m-a dat complet pe spate până acum. Tocmai când credeam că au ajuns în pană de idei, după un sezon 12 mediocru ne izbește un sezon 13 într-o formulă nouă, cu un nephilim în trupă și un cliffhanger de mid-seazon te aruncă din scaun. SPN și-a revenit. Le Roi est mort, vive Le Roi!
  7. American Gods  Ecranizarea după romanul omonim al lui Neil Gaiman a fost un succes și merită din plin un loc în Top 10. A avut câteva lacune, în sensul de scene adăugate care nu erau în carte, dar per ansamblu a fost peste medie. Abia aștept sezonul 2. Poate o ecranizare Anansi Boys în curând?
  8. Superior Donuts – și e de fapt cel mai bun sitcom din 2017. Distribuția e genială (Maz Jobrani cred că bagă și glume de la el în timpul filmărilor), glumele sunt spumoase, temele abordate sunt variate și interesante, efectiv n-ai cum să te plictisești la un asemenea serial. Râzi fără limită la orice oră din zi și din noapte.
  9. Man with a Plan – 2017 a fost într-o măsură destul de mare anul sitcom-urilor. Două au fost notabile, unul fiind Man with a Plan, revenirea lui Matt LeBlanc într-un sitcom, revenire încununată de succes. Alături și de distribuția secundară, plus scenarii bune, a ieșit un serial de comedie brici, care te face să râzi de fiecare dată. Al doilea sitcom bun?
  10. Psych – Deși a fost doar un film, Psych: The Movie merită puncte pentru nostalgie și pentru prezență. Calitativ a fost la fel de sus ca de obicei, și mi-a părut bine să revăd gașca, dar s-a simțit absența notabilă a lui Lassiter, care a apărut doar într-un cameo scurt din cauza problemelor de sănătate. Din câte am înțeles va avea un rol mult mai mare în filmul următor, ca să compenseze.

Bogdan (Bgdi):

  1. The Crown – mi se pare cel mai bun serial de la ora actuală: de la personaje memorabile, la decoruri și costume ireproșabile și până la scenariul excelent, nu aș putea să spun că este ceva care nu mi-a plăcut, fiind de departe cea mai bună ecranizare a istoriei Casei Regale britanice.
  2. Game of Thrones – mai e nevoie de vreun comentariu?
  3. Big Little Lies – o poveste complexă, o paradă de actori de clasă și un fir narativ care te șochează și te revoltă de-a dreptul au făcut din miniseria asta – devenită serial – una din producțiile care mi-au plăcut cel mai mult în 2017.
  4. The Deuce – nu m-am așteptat să îmi placă o poveste despre ascensiunea pornografiei ca industrie și cu siguranță nu m-am așteptat să îmi placă o producție cu James Franco în rol dublu, însă serialul este genial! Sunt o mulțime de povești, de caractere, de personalități care se lovesc și se contopesc într-o epocă nebună, redată cu o foarte mare fidelitate.
  5. House of Cards – două personaje monumentale, care construiesc un serial demn de subiectul pe care îl tratează și care a devenit foarte întunecat, în ton cu situațiile în care s-au regăsit acestea.
  6. This Is Us – sezonul al doilea este la fel de bun ca primul, iar originalitatea scenariului – care, de altfel, este simplu – nu încetează în a mă da pe spate cu fiecare episod. De menționat ultimele trei episoade din acest an, care au fost de-a dreptul impresionante.
  7. Grey’s Anatomy – poate că nu a fost atât de bun sezonul, însă Grey’s rămâne Grey’s, nu m-aș putea sătura vreodată de serialul ăsta, iar episodul cu numărul 300 (!) a fost superb!
  8. Modern Family – încă mă face să râd, încă e original, încă este un serial care poate să concureze oricând cu o enormitate precum Friends la titlul de cel mai bun sitcom.
  9. Stranger Things – un sezon secund ceva mai lent decât primul, însă farmecul este încă acolo.
  10. The Handmaid’s Tale – de departe cel mai fucked-up serial al anului, însă pe cât de fucked-up este, pe atât de mult mi-a plăcut.

Riscanti:

  1. The Crown
  2. Berlin Station
  3. Star Trek
  4. The Good Fight
  5. American Gods
  6. Victoria
  7. The Last Kingdom
  8. Game of Thrones
  9. Taboo
  10. Elementary

Marius (mArS):

  1. Manhunt: Unabomber
  2. I Know Who You Are
  3. Tunnel
  4. Patriot
  5. X Company
  6. Fear the Walking Dead
  7. La Casa de Papel
  8. 13 Reasons Why
  9. Sneaky Pete
  10. Narcos

Mirela (GRRM):

  1. The Good Doctor
  2. Stranger Things
  3. 13 Reasons Why
  4. The Handmaid’s Tale
  5. Lucifer
  6. Victoria
  7. Ray Donovan
  8. Star Trek: Discovery
  9. Strike Back
  10. This is Us

Aron:

  1. Veep
  2. The Leftovers
  3. The Detour
  4. Big Little Lies
  5. The Mick
  6. The Carmichael Show
  7. Superstore
  8. Orange is the New Black
  9. Shamless US
  10. Modern Family

Zanduka:

  1. The Expanse
  2. Marvel’s The Punisher
  3. Stranger Things
  4. The Handmaid’s Tale
  5. 13 Reasons Why
  6. Game of Thrones
  7. Star Trek: Discovery
  8. Mr. Mercedes
  9. Supernatural
  10. Modern Family

Andrei (raiden07):

  1. The Expanse
  2. Legion
  3. The Americans
  4. Better Call Saul
  5. Mindhunter
  6. Narcos
  7. Game of Thrones
  8. The Leftovers
  9. Shameless
  10. The Orville

Dan (Syncr0):

  1. The Expanse
  2. The Good Fight
  3. Game of Thrones
  4. The Orville
  5. Rellik
  6. House of Cards
  7. The Middle
  8. Samurai Jack
  9. American Gods
  10. The Sinner

Luiza (movieaddicted):

  1. The Middle
  2. 13 reasons Why
  3. Superstore
  4. Teachers
  5. Search Party
  6. Mindhunter
  7. Brooklyn Nine-Nine
  8. Veep
  9. Man with a Plan
  10. Game of Thrones

*P.S. Trebuie sa mentionez ca nu am apucat sa vad The Sinner, Liar, Narcos S2, Noul HOC, The Handmaid’s Tale sau The Crown 😦

Danutzbv:

  1. The Leftovers
  2. Peaky Blinders
  3. The Expanse
  4. The Handmaid’s Tale
  5. Last Week Tonight
  6. Star Trek: Discovery
  7. Preacher
  8. El Chapo
  9. The Crown
  10. Rick and Morty

Raisa:

  1. Madam Secretary
  2. Code Black
  3. Scorpion
  4. Brooklyne Nine-Nine
  5. Shooter
  6. Marvel’s The Punisher
  7. The Ranch
  8. Superior Donuts
  9. Superstore
  10. The Originals

Mențiuni onorabile: American Housewife, Man with a Plan, One Day at a Time, Marvel s The Punisher, Blindspot, Lethal Weapon, Agents of SHIELD, New Girl, Last Man Standing ș.a..


Top 74 seriale 2017

Loc Serial Punctaj
1 Game of Thrones 30
2 The Expanse 28
3 13 Reasons Why 26
4 The Handmaid’s Tale 22
5 The Crown 22
6 The Leftovers 22
7 Star Trek: Discovery 20
8 Stranger Things 19
9 The Orville 17
10 The Good Fight 16
11 Big Little Lies 15
12 Marvel’s The Punisher 14
13 Superstore 14
14 The Middle 14
15 Veep 13
16 American Gods 12
17 Brooklyn Nine-Nine 11
18 Mindhunter 11
19 House of Cards 11
20 Twin Peaks 10
21 Victoria 10
22 Manhunt: Unabomber 10
23 The Good Doctor 10
24 Madam Secretary 10
25 Berlin Station 9
26 I Know Who You Are 9
27 Legion 9
28 Peaky Blinders 9
29 Code Black 9
30 Curb Your Enthusiasm 8
31 Tunnel 8
32 The Detour 8
33 The Americans 8
34 Scorpion 8
35 Supernatural 7
36 Comrade Detective 7
37 The Deuce 7
38 Patriot 7
39 Better Call Saul 7
40 Teachers 7
41 Superior Donuts 6
42 Future Man 6
43 This Is Us 6
44 X Company 6
45 Narcos 6
46 Lucifer 6
47 The Mick 6
48 Rellik 6
49 Last Week Tonight 6
50 Shooter 6
51 Searc Party 6
52 Fear the Walking Dead 5
53 The Carmichael Show 5
54 Man with a Plan 4
55 Modern Family 4
56 Grey’s Anatomy 4
57 The Last Kingdom 4
58 La casa de papel 4
59 Ray Donovan 4
60 Shameless 4
61 Preacher 4
62 The Ranch 4
63 Orange is the New Black 3
64 Mr. Mercedes 3
65 Samurai Jack 3
66 El Chapo 3
67 Taboo 2
68 Sneak Pete 2
69 Strike Back 2
70 Psych 1
71 Elementary 1
72 The Sinner 1
73 Rick & Morty 1
74 The Originals 1

15 thoughts on “TvAddicted Blog / TvBlog: Top 10 cele mai bune seriale din 2017

  1. Topul meu:

    1. The Handmaids Tale
    2. 13 Reasons Why
    3. Game Of Thrones
    4. Mr. Mercedes
    5. Good Behavior
    6. Greys Anatomy
    7. Young Sheldon
    8. Designated Survivor
    9. The Deuce
    10. Mom

    Like

    1. Anul trecut am avut si eu in top Designated Survivor, dar anul acesta … nu am mai avut loc. Cred ca mi-ar trebui un Top 50.

      Oricum vad ca multe dintre titluri se regasesc si in listele individuale de mai sus. 🙂

      Te astept si la Festivus cu dezamagirile din 2017. 🙂

      Liked by 1 person

  2. Bun, deci topul meu este cam asa… Pentru locul 1, chiar nu a trebuit sa ma gandesc… Start!

    1. Victoria – excelenta distributie, decoruri, chimie intre actori. In ceea ce ma priveste, cel mai bun serial istoric, detronand din topul meu personal – The Tudors.
    2. Liar – o miniserie minunata, de-abia astept continuarea.
    3. The Originals – unul singur este Joseph Morgan aka Klaus Mikaelson, iar familia aceasta, a devenit rapid, familia mea preferata din seriale !
    4. Death in Paradise – o alta miniserie, care reuseste in fiecare an sa ma tina ca pe ace.
    5. The Royals – sunt nebuni cu totii si asta-mi place 😀
    6. Lethal Weapon – imposibil sa nu-ti placa zapacitii aia doi 😀
    7. Dynasty – spre marea mea surprindere, chiar bun si cu lejeritate am putut sa ma rupt de Dynasty Original.
    8. How to get away with murder – in ceea ce ma priveste, cea mai reusita productie a coanei Shonda
    9. Man with a plan / Episodes – Matt LeBlanc si cu asta am spus tot.
    10. Lucifer – sezonul asta chiar a lasat de dorit

    Mentiuni – Game of Thrones – exclusiv pentru Jamie Lannister, altminteri chiar nu m-a impresionat cine stie ce,
    Grey’s Anatomy (chiar nu-mi pare rau i-am mai dat o sansa cu acest nou sezon, tinand cont ca vreo 2-3 chiar nu le-am urmarit), Mom (un serial de comedie foarte reusit), Twin Peaks si ar mai fi, dar chiar nu-mi aduc aminte.

    PS… respect parerile tuturor, asa ca va rog, nu sariti sa-mi explicati cum sta treaba cu GoT !

    Like

    1. Nu iti sare nimeni in cap. Am observat si noi ca daca anul trecut GoT era pe primul loc si nici nu ar fi fost nevoie sa ii numaram punctele, de aceasta data a scazut.

      Cat despre celelalte, ce mai, multe sunt si pe la noi. Despre Victoria banuiesc ca te bucuri pentru reinnoiri si astepti S3, la The Royals sincer imi e teama de ce urmeaza dat fiind ca Mark a fost concediat, Lucifer eu l-am incadrat la Festivus pentru S3, iar despre Lethal Weapon nu pot spune decat idem.

      Hai sa fim seriosi ca si la sez 4 din Grey;s Anatomy, la fel ziceam – cea mai buna productie and stuff. :p

      Like

  3. :)) ce-i Festivus si unde-l gasesc ? Daca este opusul acestui top, pai cred ca si acolo as avea de adaugat.
    Depinde, uite, acum imi pare rau, fara sa vreau am omis Hawaii, care este inca strong ! Daca treaba cu Festivus sta cum banuiesc, atunci Hawaii i-ar lua locul lui Lucifer.
    Sunt seriale, care si dupa “n” sezoane, continua sa fie bune.

    App… Un an nou fericit ! :* Multam’ pentru ceea ce faci aici.

    Liked by 1 person

  4. Topul meu:
    1. The Good Doctor pentru un Freddie Highmore senzational si pentru: “The day that the rain smelled like ice cream, my bunny went to heaven in front of my eyes. The day that the copper pipes in the old building smelled like burnt food, my brother went to heaven in front of my eyes. I couldn’t save them.”
    2. 13 Reasons Why
    3. Ozark
    4. Young Sheldon
    5. Better Call Saul
    6. Lucifer
    7. Superior Donuts
    8. Riverdale
    9. Knightfall
    10. Mindhunter

    Liked by 1 person

    1. Total de acord cu locul 1. 🙂 Abia astept sa vad noile episoade si ce se va intampla cu Shaun si care sunt repercusiunile a ceea ce a facut – el l-a lovit pe seful spitalului de fata cu toti, in timp ce Kalu doar l-a amenintat pe dr.Coyle si a fost concediat.

      Cat despre numarul 9, banuiesc ca stii ca a primit deja si sezonul 2. 🙂

      Like

      1. Vizavi de Knightfall, am inceput sa-l urmaresc abia dupa ce a venit stirea ca va beneficia de un sezon secund. Nu stiu de ce, dar aveam o presimtire proasta in legatura cu el. Oricum, ma bucur ca m-am inselat si iata-l, in top 10 al anului 2017.

        Like

      2. Hmm… nu prea se incumeta cei de la History sa faca seriale proprii decat daca sunt siguri pe ceva. Daca era pe un NBC/CBS etc da, ma asteptam sa fie fail dar dat fiind ca este creat si produs de History, eram sigura de la inceput ca fie ii acorda un S2 fie il promoveaza ca miniserie si gata. Dar cum banuiesc ca doresc sa finalizeze saga Vikingilor, aveau nevoie de un succesor la fel de politic si de violent si ce poate fi mai bun decat perioada Cruciadelor si a Cavalerilor Templieri? 🙂

        Like

  5. Topul meu pt 2017 :
    1.GOT – ptr mine ,acest sezon, a fost cel mai interesant.Poate si pentru ca a fost primul sezon fara o carte in spate.Personal consider ca magnitudinea universului GOT nu poate fi perceputa fara a citi cartile.
    2.The Crown – fabulos serial.O incursiune in viata unor oameni inaccesibili publicului larg.Plus,mai inveti si ceva istorie 🙂
    3.The Orville – incepe greu dar pe parcurs m-a prins.Idei interesant si mult superior Star Trek Discovery.
    4.Greys Anatomy – nu stiu de ce dar mi se pare incredibil ca dupa 14 sezoane sa nu pot renunta la acest serial.Oare depaseste tanar si nelinistit?
    5.Power – interesant si usor de urmarit .
    6.Narcos – in ciuda unei scaderi a calitatii fata de primele 2 sezoane,ramane unul din preferatele mele.
    7.The 100 – Singurul serial ce mi s-a parut ca se dezvolta si creste cu fiecare sezon.Abia astept sezonul 5.
    8.Survivor – nu pot sa nu includ in top acest show avand in vedere ca il urmaresc de 17 ani…
    9.The last Kingdom – foarte bun serial insa pauzele lungi dintre sezoane si lipsa promovarii/comunicarii ii aduc un deserviciu imens.
    10.Modern Family & The Big Bang Theory – intotdeauna le urmaresc cu zambetul pe buze .

    Like

    1. Pacat ca The 100 nu este mai intens promovat de catre cei de la The CW. Tratamentul lui este identic cu cel aplicat la Beauty and the Beast si Reign. Niste seriale care au reusit sa isi castige publicul si au ajuns la patru sezoane datorita fanilor – promovarea si publicitatea facuta de post a fost zero.

      Si nu, Grey’s Anatomy inca nu a reusit sa depaseasca Tanar si Nelinistit. 😛

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s