Always and forever…

Dacă până acum am aflat povestea măreţei familii Originale cu ajutorul lui Niklaus, Elijah, Rebekah, Kol, Freya şi Finn, iată că a venit momentul ca însăşi Hope să îşi scrie propriul capitol în istoria primei familii de vampiri.

Zvonuri cu privire la un potenţial spin-off au existat încă de a fi anunţat sezonul 5 The Originals ca ultimul, informaţiile fiind ţinute în mare taină. La începutul acestui an scriam că se lucrează la proiect chiar dacă nu sunt făcute publice informaţii despre producţia sa, urmând să aflăm mai multe la UpFront-urile din luna mai. Iată că lucrurile par a se fi schimbat, cei de la CW anunţând numelor celor actorilor ataşaţi noului proiect până la acest moment – pe lângă Danielle Rose Russell în rolul adolescentei Hope, îl vom vedea şi pe Matt Davis reluând rolul lui Alaric Saltzman, pe Aria Shahghasemi pe care îl vom cunoaşte chiar din 20 aprilie, celor trei alăturându-li-se nume noi şi anume Quincy Fouse, Jenny Boyd şi Kaylee Bryant.

Fără prea multe informaţii publicate şi cu atât mai puţin despre personaje, cei de la Deadline par a cunoaşte totuşi ceva despre noii actori – în timp ce Quincy Fouse îl va interpreta pe M.G., un tânăr popular şi inteligent, Jenny Boyd va fi Christina, fata superficială pasionată de bârfă şi haos în viaţa celor din jurul său, iar Kaylee Bryant va fi Bethanne, o tânără ambiţioasă şi inteligentă. Aria Shahghasemi va fi introdus publicului încă din sezonul 5, personajul său fiind un love interest pentru Hope.

În ciuda faptului că se lucrează de ceva vreme la acest proiect, noul spin-off nu va avea un backdoor pilot în sezonul 5, aşa cum a avut The Originals în The Vampire Diaries (4×20 ‘The Originals’), şi nici nu se va filma un prim episod pentru televiziune, întrând în cursa pentru grila 2018/19 cu o scurtă compilaţie de scene din finalul serialului The Originals şi posibil câteva scene extra deja filmate care vor fi incluse pe DVDul oficial. În schimb, dacă va fi ales, proiectul va merge direct straight-to-series, fără alte etape ori decizii. De asemenea, prezenţa lui Alaric pare a confirma că acţiunea noului titlu va fi plasată tot în Mystic Falls, oraşul de unde a început totul. Pentru moment nu au fost confirmate reveniri ale altor personaje cunoscute fanilor, însă dacă proiectul va ajunge pe micile ecrane, vom avea o serie de scurte cameo-uri din partea mai multor actori îndrăgiţi de fanii universului The Vampire Diaries/The Originals.

Alături de Julie Plec, din echipa de producţie fac parte veterani ai universului Mikaelson/Salvatore, Leslie Morgenstein, Lance Anderson şi Michelle Paradise.

BTS_The Originals_S5
Danielle Rose Russell, interpreta lui Hope Mikaelson, alături de Phoebe Tonkin pe platourile de filmare The Originals

Noul spin-off o va avea protagonistă pe Hope Mikaelson, fiica tribrid a lui Niklaus Mikaelson şi Hayley Marshall-Kenner. În ciuda faptului că pentru moment puterile sale sunt un mister, tânăra are gene de vrăjitoare, vampir şi vârcolac, cunoscându-i deja familia şi pericolul în care s-a aflat încă de la naştere. În ciuda celor întâmplate, Hope continuă să fie speranţa familiei Mikaelson de a şterge din atrocităţile trecutului, îndreptându-se spre un nou capitol.

Până la o decizie oficială în privinţa acestui spin-off al unui spin-off, rămâne să o cunoaştem oficial pe adolescenta Hope Mikaelson începând cu 20 aprilie când The Originals revine cu sezonul final. După cum s-a anunţat, premiera sezonului 5 va debuta la o distanţă de şapte ani de cele întâmplate în finalul S4, multe lucruri schimbându-se pe parcurs. Alături de Klaus, Elijah, Freya şi întreaga familie, îi vom mai vedea şi pe Declan şi Roman, cei doi urmând a fi interpretaţi de actorii Torrance Coombs şi Jedidiah Goodacre. Unul dintre momentele mult aşteptate de fani este reuniunea Klaus-Caroline, actriţa Candice King având mai multe apariţii programate pentru acest sezon.

Pentru mai multe informaţii despre sezonul 5 şi un set de poze de pe platourile de filmare, aici.

Surse: 1, 2