Când vine vorba de serialul de față, a știut mereu cum să seteze background-ul pentru un eveniment important. Poveștile cu final neașteptat se construiesc ușor și sigur în universul Grey, tensiunea crește gradual, dar șocul vine totuși ca o surpriză – de fapt, este unul dintre elementele definitorii pentru serial, fiindcă nu supraviețuiești 14 ani pe micul ecran fără să îți ții fanii în priză, măcar o dată la câteva episoade. Astfel au apărut și episoadele experimentale, prăbușirile de avioane, atacurile teroriste și alte evenimente cu impact major asupra acțiunii. Mă așteptam la ceva mai mult de la un serial care m-a făcut să nu mai ascult niciodată la fel ”Chasing Cars”, iar aici mă refer la finalul episodului actual.

Până acolo, aș vrea să subliniez o interacțiune și mai neașteptată decât finalul: cea dintre Koracik și Kepner. Nu pot să spun că am avut la suflet prea mult cele două personaje (le-am numit în repetate rânduri „libidinos”, respectiv „preacuvioasă”), dar mi-a plăcut mult modul cum s-a desfășurat conversația dintre aceștia. Pornind de la încă un ”hit and run”, cei doi au găsit unul în celălalt un confident, iar cu această ocazie am aflat și o parte din istoria mentorului Ameliei, de asemenea, complet neașteptată.

Koracik și-a dat seama după câteva încercări ce se întâmplă, de fapt, cu April. De fapt, o știam cu toții, dar acum toate problemele sale au fost zise cu voce tare, ceea ce le face și mai reale. O criză de genul celei prin care trece ea este greu de depășit. Atunci când crezi cu tărie într-un Dumnezeu, în care îți pui toate speranțele, fiindcă scrierile antice poartă dovezi care ar trebui să fie incontestabile. Ceea ce uităm cu toții câteodată este că și scrierile astea au limitările lor, fiindcă au fost realizate tot de oameni, ca tine și ca mine. Și oricât de habotnic ai fi, nu poți să nu treci prin filtrul rațiunii o serie de elemente care chiar dau de gândit. Desigur, cred că am avut cu toții momente de „unde este Dumnezeu acum, când am nevoie de el?”. Chiar așa, unde e? Replica evidentă ar fi „El nu îți dă mai mult decât poți duce.” Dar cât poți duce? Când devine „mult” – „prea mult”? Este greu într-un moment de criză, de îndoială și de profundă dezamăgire – oricare ar fi natura ei – să îți păstrezi credința intactă și să nu te întrebi unde este semnul divin pe care îl aștepți? Plătești pentru păcate sau pentru ce ai făcut greșit? Cu ce a greșit un copil bolnav de cancer în fază terminală?…  Trebuie să conștientizăm faptul că orice am citi în niște scrieri complet depășite, nu mai putem „crede și nu cerceta”. Nu, nu poți să te încrezi orbește într-o carte care condamnă la pedeapsa capitală pe oricine care se îmbracă în haine ce combină două materiale diferite. Dumnezeu îmbracă forme diferite, în moduri diferite și apare în viața fiecăruia altfel. Fiindcă suntem diferiți, fiindcă ce este ”normal” pentru tine, pentru mine nu este. Și astfel stăm și ne facem procese de conștiință și ne întrebăm „cu ce am greșit?”.

Revenind la acțiunea propriu-zisă a episodului, interacțiunea dintre Tom și April a fost cel mai sincer moment al episodului. Și poate revelator, măcar pentru cea din urmă. Cert este că lupta nu a ajuns la final. Niciodată nu ajunge.

Episodul a fost presărat cu flashbacks, prin intermediul cărora am văzut frânturi din tinerețile lui Maggie, lui Alex și lui Jo, momente care au fost definitorii pentru adulții din prezent. Nu au fost tocmai reușite, deși ideea a fost bună, dar slab pusă în aplicare. Se doreau a fi momente pline de emoție, dar parcă au fost ușor „în plus”, neavând impactul care se dorea.

Epopeea polimerului lui Meredith ajunge, în cele din urmă, la final, deoarece aceasta nu este dispusă să plătească pentru greșelile mamei sale, ceea ce este, totuși, firesc. Este dispusă să plătească oricât, dar nu să răscolească morții și fantomele trecutului, știrbind reputația lui Ellis. Chiar și această decizie pe care trebuie să o ia Meredith este una grăbită – vorbim despre magnitudinea unei decizii care are în spate forța unui personaj consolidat timp de 14 ani. Marie Cerone nu se lasă înduplecată și îi transmite lui Mer că va face un scop din a fura ideea sa, în stilul mamei Grey, iar „mini-ficații” vor fi cunoscuți drept metoda ”Marie Cerone”.

Episodul aduce în prim-plan și cazul lui Charlie, un tânăr în mare nevoie de o nouă inimă. După o serie de complicații cel puțin bizare, care au venit chiar după ce pacientul în cauză a fost pe cale de a refuza intervenția, deoarece consideră că sentimentele pe care le-a dezvoltat față de iubitul său vor fi afectate. Finalul poveștii lor este, totuși, unul fericit.

Astfel ajungem și la finalul episodului, după atâtea hop-uri și flashbacks, asistăm la cererea în căsătorie dintre Jo și Alex. Prima a fost cea care a pus întrebarea cu pricina, într-o scenă grăbită, care ar fi trebuit să fie cel mai emoționant moment al episodului, însă rezultatul a fost chiar opusul. A lipsit emoția, a lipsit sufletul și, în cele din urmă, a lipsit creativitatea artistică a celui care și-a imaginat astfel scena, mai ales că cei doi protagoniști chiar au trecut prin furcile caudine ca să ajungă aici.

Ce mai face Dumnezeul tău?

-B