Episodul de față s-a centrat în jurul ideii de călătorie în timp – după 14 sezoane, îți poți permite să abordezi și subiecte ușor științifico-fantastice, mai ales când poți explora orice domeniu prin prisma pacienților care trec pragurile spitalului unde se desfășoară acțiunea.

Mentalitatea de acest tip – de a lăsa alegerile trecutului și incertitudinile viitorului să influențeze starea de fapt a prezentului – nu este deloc una sănătoasă, mai ales din prisma faptului că orice grijă complet nejustificată referitoare la ceea ce s-a întâmplat sau la ce se va întâmpla nu face decât să răpească din timpul pe care ar trebui să îl alocăm momentului de acum, fiindcă nu o să îl mai primim niciodată înapoi.

Amelia și Owen își continuă înțelegerea fără obligații, însă trecutul începe ușor, dar sigur, să își facă loc în relația lor non-relație. Owen se așteaptă ca întreaga situație să degenereze, ca Amelia să spună sau să facă ceva care să creeze instabilitate chiar și într-o înțelegere strict sexuală. Nu a fost nevoie, fiindcă doar comunicându-i aceste îngrijorări, a reușit să creeze probleme acolo unde nu există și au apărut complicații în relația lor „fără complicații”. Conversația se încheie brusc, deoarece noii rezidenți trebuie certificați pentru medicina de urgență, iar Owen îi intstruiește în acest sens. Discuția continuă prin frânturi, Amelia fiind foartre fermă când îl face pe Hunt infidel, comparând-o pe Teddy cu tumora ei.

Instruirea nu se desfășoară conform… planului, căci din ce în ce mai instabila April îi sabotează cursul, creând condiții aproape imposibile pentru rezidenți, deoarece și ea a avut parte de un astfel de mediu când a trecut prin acest test. Ceea ce îmi este greu să înțeleg: nu mă așteptam de la April să fie adepta unei astfel de concepții extrem de învechite, dar ținând cont de instabilitatea sa, nu mă mai surprinde – iar exprimarea este una fină, căci ceea ce a făcut și face April sunt gesturi și comportament de persoană scăpată cu totul de sub control, la limita nebuniei. Este evident că are o problemă cu cei care încalcă regulile, fiind pornită împotriva lui Parker, care a luat decizia inspirată de a o determina să părăsească instruirea, căci până la urmă ea reprezenta cel mai mare pericol pentru pacienți. Mă așteptam ca discuția avută cu Koracik să fi fost cumva revelatorie, dar Kepner se îndreaptă rapid către o gaură din care nu va mai iești teafără și nevătămată. Ulterior, criza lui April se transformă rapid în tensiune sexuală, pe care o emană asupra lui Jackson, dar acesta o oprește la timp, reacționând cum mă așteptam, iar de aici înțeleg că are intenții serioase cu Maggie.

După un scurt conflict cu mama sa, Jackson se regrupează pentru a efectua vaginoplastia în familie, asigurând-o pe Catherine că nu vor fi probleme în relația cu Pierce.

Bailey este în căutare de nume pentru dispozitivul menit să ușureze colonoscopiile, iar una din eroinele copilăriei sale o inspiră în acest sens, după multe încercări eșuate – unele chiar penibile – s-a decis asupra ”trailblazer”, povestea lui Marjorie impresionând-o, deși este și va rămâne un mister dacă femeia în cauză era de-a dreptul sărită de pe fix sau este o deschizătoare de drumuri, care are curajul să exploreze posibilități care par de domeniul științifico-fantasticului. Este o linie fină între geniu și nebunie, iar Marjorie stă chiar pe această linie. Din păcate, finalul poveștii nu este unul fericit pentru ea, dar Miranda lasă regretele deoparte și caută să își omagieze eroina într-un mod cât mai onorabil.

Meredith alege să meargă mai departe cu proiectul ei inovator, fiind susținută de Jo și dând dovadă de maturitate, după ce în episodul precedent a ales să păstreze reputația lui Ellis nepătată.

Sofia și Arizona se lovesc de un obstacol greu de trecut pentru orice copil care trece prin divorțul părinților – și nouă ne e dor de cealaltă mămică a Sofiei – motiv pentru care Arizona decide să o introducă pe fiica ei în universul Grey Sloan Memorial. Decizia se dovedește a fi una inspirată, deoarece Sofia constată că fiul unei paciente de-a Arizonei râde mult și incontrolabil, iar aceste râsete sunt rezultatul unor crize, cauzate de o tumoră, ce se dovedește a fi inoperabilă, conform consultului efectuat de Amelia și Alex, iar astfel asistăm la o explozie de regrete de genul „trebuia să îmi dau seama” din partea mamei sale, însă este mult prea târziu pentru așa ceva.

Oare când o să realizăm că nu avem timp pentru „ce ar fi fost dacă?” sau pentru „oare o să regret?”? Timpul, de fapt, nu are răbdare – nu a avut niciodată.

-B