Luna aprilie dă startul UpFront-urilor din 2018, în perioada imediat următoare, televiziunile prin cablu fiind cele care vor sparge gheaţa cu informaţii despre noile proiecte, grila 2018/19, materiale promoţionale pentru titlurile noi ale postului precum şi nelipsitele anunţuri privind reînnoirile şi anulările serialelor proprii.

Până la acel moment, m-am gândit că ar fi indicat să cunoaştem mai multe informaţii despre proiectele propuse ale fiecărui post, începând cu CW, care a publicat cele mai multe informații despre titlurile înaintate, de la descrieri stufoase la distribuții complete. De menționat de asemenea că anul acesta vor alege mai multe proiecte decât de obicei, cuprinzând în grilă și ziua de duminică.

UpFront-ul CW este programat pentru 17.05.2018.


Seriale reînnoite: Arrow, Black Lightning, Crazy Ex-Girlfriend, Dynasty, Jane the Virgin, Legends of Tomorrow, Riverdale, Supergirl, Supernatural, The Flash
Seriale finalizate: The Originals
Seriale anulate: Valor
Limbo: iZombie, Life Sentence, The 100


– 2018/19 –

1.CHARMED
După moartea tragică a mamei lor, viaţa a trei surori ia o cu totul altă turnură în momentul în care acestea descoperă că sunt vrăjitoare. Viaţa secretă pe care o duc în lupta cu demonii şi a numeroaselor ameninţări supranaturale cărora trebuie să le facă faţă, nu fac decât să întărească şi să crească puterea şi legătura celor trei tinere.

Prezentat ca un proiect feminist şi cu o distribuţie mult mai diversificată decât originalul, acesta este un reboot al serialului Charmed/Farmece care a rulat în perioada 1998-2006 pe WB.

  • Mel (Melonie Diaz): o activistă pasionată de cauza pe care o susţine cu vehemenţă, Mel pare a-şi pierde calea în urma unei tragedii ce le zguduie din temelii familia.
  • Madison (Sarah Jeffery): cea mai tânără dintre cele trei surori, Madison este o proaspătă studentă care consideră că noile sale puteri îi pot nărui dorinţa de a fi acceptată într-una dintre frăţiile de fete ale universităţii.
  • Macy (Madeleine Mantock): realistă, pragmatică şi un genetician de renume, viaţa şi crezurile lui Macy sunt date peste cap în momentul în care descoperă că poveştile copilăriei sale…sunt mai mult decât simple poveşti.
  • Harry (Rupert Evans): Călăuza celor trei noi vrăjitoare, Harry este un profesor carismatic ce manifestă un interes misterios pentru cele trei surori.
  • Galvin (Ser’Darius Blain): Galvin este iubitul ideal – amuzant, conştient de emoţiile şi sentimentele sale, dispus să îşi însoţească partenera, pe Macy, de cealaltă parte a ţării pentru jobul mult dorit. În ciuda acestor plusuri, el este un producător de lungmetraje care continuă să creadă că şansa şi mare său succes pot apărea în orice moment.
  • Brian (Charlie Gillespie): iubitul din liceu al lui Madison care încă mai are sentimente pentru ea.
  • Nico (Ellen Tamaki): detectiv în cadrul Poliţiei din Hilltown, relaţia romantică pe care o are cu una dintre surori urmând a-i complica treptat investigaţiile.

Echipă: Jessica O’Toole (scenarist/EP), Amy Rardin (scenarist/EP), Jennie Snyder Urman (EP), Brad Silberling (regizor/EP), Ben Silverman (EP)


2.DEAD INSIDE
După ce supravieţuieşte unei explozii în urma căreia fratele său moare, viaţa lui Emmy Gates se schimbă definitiv în momentul în care începe să vadă fantoma acestuia. Zach, fratele său, un detectiv recunoscut cu un palmares de invidiat şi o adevărată stea în ascensiune în cadrul forţelor de ordine, pe când ea, o poliţistă de duzină care nu pare a găsi acel caz care să îi aducă promovarea şi recunoaşterea aptitudinilor pe care ştie că le are. Accidentul le schimbă pentru totdeauna dinamica relaţiei, dându-i lui Emmy posibilitatea de a arăta că îşi merită insigna, cei doi fraţi continuând să lucreze împreună soluţionând cazuri în lumea viilor, încearcând de asemenea să afle ce treburi nerezolvate continuă să îi ţină spiritul lui Zach captiv pe pământ.

  • Emmy Gates (Lyndon Smith): Emmy Gates este o persoană puternică, muncitoare şi inteligentă însă spre deosebire de fratele său, nesigură pe ea şi pe ceea ce poate face cu adevărat. Faţă de cei din jur, ea îşi maschează nesiguranţa prin sarcasm şi umor. Viaţa sa ia o cu totul altă turnură în momentul în care Zach moare şi revine ca fantomă, cei doi făcând echipă în rezolvarea cazurilor dar totodată şi ajutând-o să le demonstreze colegilor adevăratul său potenţial. În urma procesului de redistribuire, vârsta personajului Emmy Gates a stat la baza deciziei de a o înlocui pe Joey King cu Lyndon Smith.
  • Zach Gates (Freddie Stroma): încrezător şi fermecător, uneori chiar enervant de perfect faţă de ceilalţi, moartea îl surprinde pe Zach Gates care reîntors ca fantomă, află lucruri neştiute despre cei dragi.
  • Jayla Harris (Hayley Marie Norman): una dintre puţinii prieteni ai lui Emmy care au crezut dintotdeauna cu adevărat în aptittudinile sale, Jayla este recepţioneră la sediul de Poliţie din Portland, chiar dacă visul său este să fie faimoasă (insta-famous).
  • Kai Chung (Christine Ko): unul dintre cei mai duri procurori din Portland, Kai a fost într-o relaţie cu Zach de mai bine de cinci ani, motiv pentru care chiar şi după moartea acestuia a rămas prietenă cu Emmy.
  • Melody Vargas (Erica Cerra): şefa departamentului de Poliţie din Portland, Melody îl plăcea şi îl respecta pe Zach în timp ce sora acestuia era de-a dreptul invizibilă pentru ea. După ce le întâmplate, Vargas începe treptat să observe valoarea şi aportul pe care îl aduce Emmy echipei.
  • Wendell Brooks (Myles Bullock): fiecare cu secretale sale, Wendell este un detectiv care joacă după reguli şi respectă întocmai manualul, acesta este fostul partener al lui Zach în cintea căruia îi permite lui Emmy să îl însoţească la cazurile sale.

Echipă: Katie Lovejoy (creator/scenarist/EP), Bill Lawrence (creator/EP), Jeff Ingold (EP), Michael Patrick Jann (regizor/EP)


3.END OF THE WORLD AS WE KNOW IT
După ce o navă spaţială în care au fost încarceraţi cei mai periculoşi criminali din univers se prăbuşeşte în sudul Californiei, două tinere cu vise măreţe dar care continuă să lucreaze la o pizzerie pentru copii, sunt recrutate de un poliţist spaţial pentru a-l ajuta să îi vâneze pe cei evadaţi care au reuşit să se deghizeze în versiuni excentrice ale locuitorilor din Oraşul Îngerilor. Proiectul are la bază volumul semnat de Iva-Marie Palmer.

  • Kate (Gage Golightly): o actriţă aspirantă care nu pare a reuşi să găseasca rolul ce ar scoate-o din anonimat, dacă ar fi posibil chiar rolul unei eroine. Visele sale par a se îndeplini în momentul în care ea şi cea mai bună prietenă a sa găsesc o navă spaţiala prăbuşită.
  • Ruby (Quinta Brunson): o tânără inteligentă absolventă de MIT care nu a reuşit să-şi păstreze niciuna dintre slujbele de inginer din cauza că interesele şi hobbyurile sale se schimbă de la minut la minut. Acesta este şi motivul pentru care în prezent, ea lucrează la pizzeria părinţilor săi, un restaurant cunoscut în special ca locaţie pentru aniversările copiilor. În momentul în care alături de Kate, buna sa prietenă, descoperă nava spaţială, Ruby pare a-şi fi găsit în cele din urmă misiunea şi scopul, ceva sufficient de captivant cât să o ţină interesată.
  • Quinn (Josh Helman): un poliţist spaţial dintr-o altă galaxie, Quinn a reuşit să vâneze şi să captureze pe unii dintre cei mai periculoşi criminali din univers. Cu nava spaţială prăbuşită pe Pământ, aptitudinile şi interesele sale par a fi puţin diferite faţă de cele ale locuitorilor din Los Angeles, de aici şi ajutorul cerut lui Kate şi Ruby.
  • Gah’ree (Liam Garrigan): unul dintre cei mai periculoşi criminali din galaxie, Gah’ree este acum liber în Los Angeles, ascunzându-se într-o formă umană printre pământeni.

Echipă: Justin Halpern (scenarist/EP), Patrick Schumacker (scenarist/EP), Rob Thomas (EP), Danielle Stokdyk (EP), Dan Etheridge (EP), Leslie Morgenstein (EP), Gina Girolamo (EP), Glen Winter (regizor/EP)


4.IN THE DARK
Cum orice poveste are nevoie de un eveniment declanşator, acesta este şi cazul proiectului In the Dark a cărui protagonistă, Murphy, este o femeie oarbă care se întămplă să fie şi singura martoră la uciderea prietenului său, Tayson, un traficant de droguri. Neluată în seamă de poliţie, ea porneşte într-o aventură pentru găsirea criminalului, alături de Pretzel, caţelul său, totul pe fundalul unei vieţi amoroase tumultoase, dar şi a unei slujbe pe care o urăşte la Breaking Blind, un loc de antrenament pentru căţei condus de părinţii săi mult prea protectori.

Ideea pentru serial a luat naştere în urma proiectului de colaborare pe care televiziunea îl are cu organizaţia Guide Dogs of America, CW Good, un parteneriat demarat anul trecut ce are ca scop antrenarea căţeilor încă de mici pentru a servi ca ghizi şi companioni pentru persoanele cu dizabilităţi. Mai mulţi experţi în dresaj servesc deja ca şi consultanţi pentru serial.

  • Murphy (Perry Mattfeld): Murphy este o femeie oarbă, alcoolică şi desfrânată care are prostul obicei de a-i înlătură de lângă ea pe cei care o iubesc şi doresc să o protejeze cu adevărat.
  • Jess (Brooke Markham): colegă de apartament şi bună prietenă cu Murphy chiar dacă bunele sale intenţii o scot de cele mai multe ori din sărite pe aceasta. O persoană bună la suflet, medic veterinar, aceasta tinde să fie uneori fără să îşi dea seama prea protectivă cu Murphy.
  • Darnell (Keston John): un traficant de droguri local, al cărui văr mai mic, Tyson, lucra pentru el. Acesta nu o crede iniţial pe Murphy când îi spune că l-a găsit pe vărul său mort pe alee înainte ca trupulsă îi dispară în mod misterios, considerând-o doar o altă fată albă alcoolică care îşi închipuie lucruri. Părerea sa despre Murphy se schimbă pe măsură ce avansează în investigaţia ei, Darnell începând să creadă cu adevărat că vărul său este mort. Neîncrezător în poliţie, el i se alătură în cercetări lui Murphy, ambiţia acesteia atrăgându-l din ce în ce mai mult.
  • Joy (Kathleen York): mama lui Murphy, o femeie al cărui comportament aparent este în deplină antiteză cu numele pe care îl poartă – Joy este o femeie rigidă, cinică şi lipsită de orice urmă de bucurie şi emoţie, ba chiar a renunţat să mai creadă că fiica sa va reuşi să facă vreodată ceva cu viaţa ei. Joy pare a fi optimistă în momentul în care îi vede ambiţia lui Murphy de a afla ce s-a întâmplat cu Tyson, dar chiar şi aşa, cunoscându-i antecedentele fiicei sale, preferă să aştepte până să ia de bună această schimbare.
  • Hank (Derek Webster): total opusul soţiei sale, Hank este un bărbat răbdător şi bine intenţionat care nu şi-a pierdut niciodată răbdarea cu fiica sa, indiferent de cât de iresponsabil şi pueril s-a comportat aceasta. Cei doi soţi şi-au riscat toate economiile şi munca de-o viaţă pentru a deschide Breaking Blind, în ideea că un astfel de loc ar atrage-o pe Murphy să se implice şi să îşi schimbe viaţa.
  • Dean (Austin Nichols): un bărbat bun şi atent cu cei din jurul său, Dean este poliţistul însărcinat cu investigarea presupusei morţi a lui Tyson. Aparent singurul motiv pentru care i-a fost repartizat acest caz este că se confruntă cu o problemă asemănătoare, fiica sa fiind oarbă, şeful său considerând că o astfel de familiaritate îl poate ajuta să fie mai înţelegător cu situaţia lui Murphy. Chiar dacă iniţial crede că totul este doar o invenţie a unei femei alcoolice, pe măsură ce Murphy îşi pune viaţa în ordine şi îl presează să continue investigaţia, Dean începe a o crede şi cerceta cele declarate.

Echipă: Corinne Kingsbury (scenarist/EB), Ben Stiller (EP), Jackie Cohn (EP), Nicky Weinstock (EP), Michael Showalter (regizor/EP)


5.PLAYING DEAD
Prezentată ca o dramedie ce spune povestea unei familii disfuncţionale, Playing Dead îl are ca pe Joe, directorul unei case funerare (eng. mortician) a cărui viaţă liniştită alături de fiul său este dată peste cap în momentul în care femeia care i-a părăsit în urmă cu 15 ani revine şi îi cere să o ajute să îşi însceneze moartea.

  • Joe (Tyler Ritter): tată singur şi directorul casei funerare Rice, umorul lui Joe şi cheful său de viaţă nu i-au fost umbrite de dificultăţile întâmpinate sau de faptul că viaţa sa nu a decurs aşa cum şi-a imaginat-o.
  • Isabel (Clara Lago): o femeie care îşi trăieşte viaţa la limită şi nu de puţine ori periculos, antrenată în arte marţiale, Isabel este o escroacă cu un umor sinistru obişnuită să aibă singură grijă de sine, dar ale cărei acţiuni au condus-o ca în prezent să fugă de mafie. Şi cum de cele mai multe ori totul ţine de improvizaţie, aceasta s-a gândit la o modalitate de a scăpa definitiv de cei ce o doresc moartă, ca bonus la acest plan reuşind să îl îmbogăţească pe Joe. Dar înainte ca lucrurile să decurgă aşa cum şi le-a imaginat…Joe trebuie să fie de acord cu planul ei.
  • Oliver Barnes (Luke Youngblood): cel mai bun prieten al lui Jos şi de asemenea asistentul său la casa funerară, Oliver nu a făcut un secret din aversiunea pe care o are pentru Isabel şi din faptul că a considerat-o dintotdeauna vinovată pentru răul şi suferinţa pricinuite amicului său.
  • Lucas (Curran Walters): fiul lui Joe şi Isabel, un tânăr inteligent şi atrăgător, dar nicidecum stereotipul liceanului îngâmfat şi infatuos, Lucas este mai degrabă stilul lui Ferris Bueller, considerând că regulile nu i se aplică, reuşind să fie în permanent cu 10 pasi înaintea celor din jur. Uneori chiar şi cu mai mult înaintea tatălui său.

Echipă: Rina Mimoun (scenarist/EP), Josh Reims (scenarist/EP), Tariq Jalil (EP), Lucas Carter (EP), Rachel Lee Goldenberg (regizor)


6.ROSEWELL
Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi şi acesta este şi cazul lui LizOrtecho care, reîntoarsă în oraşul natal, Roswell, descoperă că bărbatul pe care l-a plăcut încă din adolescenţă, actualmente ofiţer de poliţie, este un extraterestru cu puteri nebănuite de cei din jurul său. Reluând legătura şi păstrându-i secretul, cei doi fac echipă pentru a-i descoperi originile, totul complicându-se în momentul în care un atac violent şi o muşamalizare a guvernului conduc treptat spre descoperirea unei prezenţe cu mult mai extinse a vieţii extraterestre pe Pământ. O poveste de iubire ameninţată de frica descoperiri adevăratei sale identităţi, o aventură presărată cu secrete şi conspiraţii care duc până la cel mai înalt nivel. Pe lângă latura supranaturală a proiectului, noul Roswell doreşte a evidenţia şi câteva dintre dificultăţile realităţii unei tinere care provine dintr-o familie de imigranţi fără acte precum şi greutăţile cu care se confruntă versiunea fictivă a micului orăşel din New Mexico.

Proiectul are la bază seria de cărţi Roswell High a autoarei Melinda Metz şi este un reboot al serialului omonim produs şi difuzat în perioada 1999-2002 de UPN/WB. Din echipa vechiului serial, singurul ataşat noii versiuni Roswell este producătorul executiv Kevin Kelly Brown. Pentru mulţi debutul în actorie, Roswell a adus în atenţia publicului mai mulţi tineri actori precum Katherine Heigl, Shiri Appleby, Colin Hanks Jason Behr, Brendan Fehr, Emilie de Ravin, Majandra Delfino, Nick Wechsler sau Adam Rodriguez.

  • Liz Ortecho (Jeanine Mason): o tânără cercetătoare în domeniul biomedical şi fiica unor imigranţi nedocumentaţi, viaţa lui Liz este bântuită de un accident tragic peste care nu pare a putea trece. Revenită în oraş, nu durează mult până descoperă că bărbatul pentru care a făcut o pasiune încă din liceu este un extraterestru ce posedă puteri cu adevărat inumane. Fără să stea pe gânduri, Liz decide să îi păstreze secretul lui Max şi să lucreze alături de el pentru a descoperi originile sale şi modalitatea în care a ajuns în Rosewell.
  • Max (Nathan Parsons): lider înnăscut şi unul dintre ofiţerii de politiei dedicaţi trup şi suflet oraşului Rosewell, Max şi-a păstrat dintotdeauna originile şi puterile nu tocmai umane, un secret faţă de cei din jurul său.
  • Alex Manes, sergent (Tyler Blackburn): revenit acasă din Orientul Mijlociu după o traumă fizică şi psihică, Alex încearcă din răsputeri să se ridice la nivelul aşteptărilor create de tatăl său, chiar dacă a-i face pe plac acestuia înseamnă să îşi abandoneze visele şi chiar posibilitatea unui viitor alături de bărbatul pe care îl iubeşte.
  • Isobel (Lily Cowles): rafinată şi misterioasă, Isobel nu a fost clădită pentru viaţa dintr-un mic orăşel, însă chiar şi aşa aceasta îşi duce existenţa în cel mai graţios mod cu putinţă şi cu doza perfectă de entuziasm pentru a masca şi a păstra secretul adevăratei sale origini.
  • Michael (Michael Vlamis): de-o inteligenţă surprinzătoare, supravieţuirea unei copilării grele nu l-a lăsat pe Michael fără câteva probleme şi demoni de înfruntat, în prezent făcându-şi în secret un scop din a evada de pe planeta şi de lângă oamenii care l-au dezamăgit, pentru a se reîntoarce la căminul misterios pe care nu l-a cunoscut niciodată dar de care este convins că reprezintă acasă.
  • Maria (Heather Hemmens): cea mai bună prietenă a lui Liz şi o cunoscătoare a reţelelor sociale, Maria este un spirit liber şi o fire amuzantă, care pare totuşi a uita de lucrurile bizare din trecutul nu tocmai îndepărtat al oraşului.
  • Kyle Valenti (Michael Trevino): popular şi fără de grijă, Kyle este fiul şerifului care începe a pune totul sub semnul întrebării în moment în care află adevărata istorie a familiei sale.
  • Jesse Manes, sergent major (Trevor St. John): încăpăţânat şi obişnuit cu stilul cazon ca lucrurile să se facă la comanda sa, Manes moşteneşte muşamalizarea armatei asupra existenţei extratereste pe pământ, însă lucrurile se schimbă, noul său plan vizând eliminarea definitivă a acestei rase.
  • Noah Bracken (Karan Oberoi): fermecător, atrăgător şi un bărbat devotat soţiei sale, Isobel, el simte că aceasta îi ascunde un secret, fapt care încet-încet îi înstrăinează.

Echipă: Carina Adly MacKenzie (scenarist/EP), Justin Falvey (EP), Darryl Frank (EP), Lawrence Bender (EP), Kevin Kelly Brown (EP), Julie Plec (regizor/EP)


7.SKINNY DIP
Skinny Dip o are protagonistă pe Joey, o femeie a cărei aventuri începe după ce soţul său încercă să o ucidă în timpul a ceea ce părea o croazieră romantică menită să aniverseze cel de-al doilea an al mariajului lor. Pentru a se răzbuna şi a-şi pune în aplicare planul maliţios, ea face echipă cu un fost poliţist. Cum lucrurile depăşesc de cele mai multe ori aparenţele, pe lângă soţul adulter Joey mai descoperă în procesul răzbunării sale o întreagă conspiraţie. Proiectul are la bază romanul semnat de Carl Hiaasen.

  • Mick (Matt Barr): fost detectiv concediat din Poliţie, Mick este un suflet bătrân, deconectat de la societate, sceptic şi cinic în ciuda vârstei sale, un bărbat care preferă să ducă o viaţă solitară în pustietatea unei insule, alături de singurul companion ce i-a stat la bine şi la rău, câinele său Irma. După ce o găseşte pe Joey plutind în ocean aparent fără suflare, Mick are grijă de ea şi acceptă în cele din urmă să o ajute să găsească răspunsurile necesare pentru a înţelege ce şi de ce i s-a întâmplat una ca asta.
  • Chaz (Ben Aldridge): stereotipul nemernicului de oraş şi a falsului susţinător al mediului care conduce un Hummer de un galben extravagant, Chaz este căsătorit cu Joey dar nu refuză o relaţie adulteră cu o coafeză sexy. Aniversând alături de soţia sa mariajul lor, într-o noapte uşor ploioasă, el o invită pe Joey pe punte în ideea unui gest romantic şi fără a sta pe gânduri o aruncă pe aceasta în ocean.
  • Tool (Richard Esteras): un bărbat solid şi cu o atitudine delăsătoare, Tool este un criminal care nu refuză niciodată o afacere bănoasă.
  • Karla (KJ Smith): detectiv proaspăt mutată din Detroit în Miami, Karla este însărcinată cu investigarea dispariţiei misterioase a lui Joey. Proaspăt ieşită la rândul său dintr-o relaţie dificilă, de îndată ce îl chestionează pe Chaz îşi dă seama că ceva nu este în regulă cu povestea presupusului văduv.
  • Red (Brent Sexton): violent şi fără scrupule, cunoscut atât de prieteni cât şi de rivali doar ca Red, el este un om de afaceri corupt care îşi foloseşte farmecul şi carisma pentru a-şi masca adevărata fire violentă.

Echipă: Russel Friend (scenarist/EP), Garrett Lerner (scenarist/EP), Peter Traugott (EP), Rachel Kaplan (EP), Avi Nir (EP), Alon Shtruzman (EP), Marc Buckland (regizor/EP)


8.THE ORIGINALS spin-off
Noul spin-off o va avea protagonistă pe Hope Mikaelson, fiica tribrid a lui Niklaus Mikaelson şi Hayley Marshall-Kenner. În ciuda faptului că pentru moment puterile sale sunt un mister, tânăra are gene de vrăjitoare, vampir şi vârcolac, cunoscându-i deja familia şi pericolul în care s-a aflat încă de la naştere. În ciuda celor întâmplate, Hope continuă să fie speranţa familiei Mikaelson de a şterge din atrocităţile trecutului, îndreptându-se spre un nou capitol.

Proiectul nu va avea un backdoor pilot în sezonul 5, aşa cum a avut The Originals în The Vampire Diaries (4×20 ‘The Originals’), şi nici nu se va filma un prim episod pentru televiziune, intrând în cursa pentru grila 2018/19 cu o scurtă compilaţie de scene din finalul serialului The Originals şi posibil câteva scene extra deja filmate care vor fi incluse pe DVDul oficial. În schimb, dacă va fi ales, proiectul va merge direct straight-to-series, fără alte etape ori decizii.

  • Hope Mikaelson (Danielle Rose Russell): fiica tribid a măreţului şi temutului Niklaus, cea care duce mai departe moştenirea primei familii de vampiri – Mikaelson. Versiunea adolescentă a lui Hope urmează a fi prezentată publicului începând cu 18 aprilie când The Originals revine cu ultimul sezon.
  • Alaric Saltzman (Matt Davis): cunoscutul profesor de forţe oculte al cărui parcurs în universul The Vampire Diaries l-a bifat ca soţ al lui Isobel, vânător de vampiri, gardianul şi tatăl vitreg al Elenei Gilbert, mentorul lui Jeremy, arma secretă a lui Esther Mikaelson în planul de a-şi ucide proprii copii şi multe alte ploturi secundare, însă cu siguranţă rămâne cunoscut pentru prietenia sa cu Damon Salvatore şi momentele împărtăşite de cei doi la un pahar de whiskey. A nu se uita totuşi că prima apariţie a lui Klaus în Mystic Falls a fost în trupul lui Alaric, folosindu-se de acesta pentru a se proteja de inamicii săi.
  • London (Aria Shahghasemi): un tânăr atent şi uman care pare a-i atrage atenţia lui Hope în momentul în care devine victima agresiunii colegilor lui. Prezentat ca un love interest pentru personajul lui Danielle Rose Russell, acesta urmează a fi introdus în povestea Originalilor încă din episodul 5×12.
  • M.G. (Quincy Fouse): un tânăr popular şi inteligent.
  • Christina (Jenny Boyd): fata superficială pasionată de bârfă şi haos în viaţa celor din jurul său.
  • Bethanne (Kaylee Bryant): o tânără ambiţioasă şi inteligentă.

Echipă: Julie Plec, Leslie Morgenstein, Lance Anderson şi Michelle Paradise


9.WAYWARD SISTERS (Supernatural spin-off)
Noul spin-off Supernatural are ca protagoniste un grup de fete luate în plasament, acestea rămânând orfane de la vârste fragede în urma unor tragedii supranaturale. Sub stricta supraveghere şi instrucţie a şerifului Jody Mills, unindu-şi puterile, ele devin o adevărată forţă în lupta împotriva ameninţărilor supranaturale.

Episodul 13×10 ‘Wayward Sisters’ din sezonul curent Supernatural a servit ca backdoor pilot pentru potenţialul nou serial. Distribuţia este în mare parte compusă din personaje pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului în aventurile fraţilor Winchester.

  • Jody Mills, şerif (Kim Rhodes): personaj introdus fanilor Supernatural în episodul 5×15 ‘Dead Men Don’t Wear Plaid’, Jody este cea care a avut grijă şi le-a luat sub protecţia sa pe cele trei surori.
  • Donna Hanscum, şerif (Briana Buckmaster): chiar dacă este nouă în lumea vânătorii de demoni şi fiinţe supranaturale, Donna o ajută cu ce poate pe buna sa prietenă Jody.
  • Claire Novak (Kathryn Newton): introdusă în povestea fraţilor Winchester cu mai bine de trei ani în urmă când tatăl său a fost folosit de Castiel (10×09 ‘The Things We Left Behind’), Claire este în prezent un vânător de supranatural antrenat ce locuieşte cu Jody şi încearcă să se supună regulilor uneori stricte ale acesteia.
  • Alex Jones (Katherine Ramdeen): salvată de fraţii Winchester de o familie de vampiri ce o foloseau să atragă oameni (9×19 ‘Alex Annie Alexis Ann’), ea a fost lăsată în cele din urmă în grija lui Jody Mills. Traumatizată de violenţele din trecutul său, Alex şi-a impus şi a încercat să se ţină departe de viaţa de vânător, totul până în momentul în care noua sa familie este ameninţată de o nouă problemă de natură supranaturală apărută în Sioux Falls.
  • Patience Turner (Clark Backo): o nouă membră a frăţiei Wayward Sisterhood, Patience este o studentă de nota 10 a cărei viaţă este data peste cap în momentul in care descopera ca este medium, puteri pe care le-a moştenit de la bunica sa, Missouri Moseley (1×09 ‘Home’). Vânătă de forţe oculte din cauza puterilor sale, Patience îşi găseşte refugiu la Jody.

Echipă: Robert Berens (scenarist/EP), Andrew Dabb (scenarist/EP), Robert Singer (EP), Phil Sgriccia (EP)


10.Untitled April Blair/Spencer Paysinger project
Când un tânăr sportiv, o stea în ascensiune pentru fotbalul interliceal din Los Angeles, este transferat de la Crenshaw High pentru a juca în echipa celor de la Beverly Hills High, greutăţile, pierderile şi victoriile, într-un cuvânt viaţa şi lumea a două familii total diferite încep a se contopi. Inspirat din viaţa fotbalistului Spencer Paysinger, proiectul este produs de Robbie Rogers, unul dintre fotbaliştii echipei L.A. Galaxy (fotbal european/soccer)

  • Spencer Playsinger (Daniel Ezra): student de nota 10 şi un atlet talentat şi muncitor, Spencer este crescut de mama sa, învăţând de mic că trebuie să munceşti din greu pentru viitorul tău. Şansa primită şi mutarea de la Crenshaw High la liceul elitist din Beverly Hills îl pun în faţa unei palate diversificate de situaţii, emoţii şi acţiuni.
  • Billy Baker (Taye Diggs): antrenorul echipei de fotbal a liceului Beverly Hills High, Billy îl sprijină pe Spencer şi doreşte să îl vadă reuşind, el însuşi fiind unul dintre foştii elevi de la Crenshaw High. Susţinerea lui Spencer îl va costa relaţia cu propriul fiu, la rândul său fundaş şi căpitan al echipei de la Beverly Hills High.
  • Laura Fine-Baker (Monet Mazur): soţia lui Billy, Laura este o avocată de renume care încearcă a găsi un echilibru între viaţa de familie şi campania demarată pentru a fi aleasă noul procuror şef din LA. În momentul în care Spencer se mută cu familia sa, aceasta face tot posibilul ca tânărul să se simtă binevenit.
  • Grace James (Karimah Westbrook): părinte singur, mamă iubitoare şi devotată fiului său, Grace este grefieră la una dintre judecătoriile din Los Angeles. Convinsă de capacităţile intelectuale şi sportive ale lui Spencer, aceasta îşi sprijină şi încurajează fiul să accepte transferul la Beverly Hills High.
  • Jordan Baker (Michael Evans Behling): căpitanul şi fundaşul vedetă al echipei de fotbal de la liceul Beverly Hills, Jordan face tot posibilul pentru a-i fi pe plac şi a se ridica la nivelul aşteptărilor tatălui său, antrenorul Billy. Nu mai trebuie menţionat că tânărul nu este deloc încântat de venirea lui Spencer în familia şi echipa sa.
  • Tiana ‘Coop’ Cooper (Bre-Z): puternică, amuzantă şi mereu loială, Coop este cea mai bună prietenă a lui Spencer, ea însăşi încercând să facă faţă unei lumi nedrepte din prisma unei tinere de culoare declarată gay. În ciuda faptului că Spencer este cel care o apără şi o ajută să se integreze în colectivul de la Crenshaw High, Tiana îl sprijină în decizia de a se muta în Beverly Hills şi a avea şansa unei vieţi mai bune.
  • Leila Faisal (Greta Onieogou): Frumoasă, bună şi încrezătoare în capacităţile sale, Leila este una dintre elevele de la liceul Beverly Hills High care par a avea totul, când în fapt lucrurile sunt cu mult mai complicate decât zâmbetul şi aparenţele lasă a se înţelege.
  • Asher (Cody Christian): Respectând mot-a-mot tipologia băiatului privilegiat dintr-un liceu elitist, Asher este un tânăr arogant, vedetă a echipei de fotbal şi unul dintre cei mai râvniţi şi mai bine cotaţi jucători. În ciuda atitudinii sale, viaţa sa familială nu este deloc una lipsită de griji ori de probleme, venirea lui Spencer în echipă nefăcând decât să îl tulbure şi mai mult, sau mai degrabă să îi tulbure singurul loc în care simte că deţine controlul.
  • Olivia Baker (Samantha Logan): sora mai mică a lui Jordan, aceasta se împrieteneşte rapid cu Spencer, pe cei doi uninându- faptul că se simt ca doi outsideri în cadrul liceului elitist din Beverly Hills.

Echipă: April Blair (scenarist/EP), Greg Berlanti (EP), Sarah Schechter (EP), Rob Hardy (regizor/EP), Robbie Rogers (producător)


***Pentru moment nu există informații despre adaptarea TV a peliculei Lost Boys care inițial a fost amânată pentru sezonul 2018/19. Proiectul semnat Rob Thomas (iZombie, Veronica Mars) va adopta formatul antologic, urmând să fie structurat pe durata a 7 sezoane (echivalentul a 70 ani), fiecare sezon urmând a acoperi un deceniu – povestea, antagonistul şi locaţia vor fi schimbate, doar grupul ‘băieţilor pierduţi’ (aka vampirii) rămânând aceiaşi în fiecare sezon. Sezonul 1 va fi plasat în San Francisco, în vara anului 1967.




Surse: 1234