Fără surprize de data asta, inevitabilul s-a produs. Cei de la NBC au decis anularea Taken, scoţându-l oficial şi cu efect imediat din grila postului, astfel că, începând cu 20 aprilie în locul lui vor fi difuzate episoade Dateline.

Vara trecută cei de la NBC au surprins cu decizia de a reînnoi proiectul, lansând ideea de rescriere a poveştii lui Bryan Mills, punându-l într-o echipă nouă şi transformând titlul într-unul mai procedural decât fusese în sezonul 1, în spatele întregului plan stand succesul trilogiei cinematografice ce îl are protagonist pe Liam Nesson. Se pare că lucrurile nu au funcţionat nici de această dată, iar noua conducere NBC nu a mai întârziat cu decizia de a anula proiectul.

Sursa