A venit momentul ca Diavolul să meargă acasă, cei de la Fox anunţând în urmă cu doar câteva momente anularea serialului Lucifer.

Din păcate pentru fani, Lucifer nu a mai reuşit performanţa din anii trecuţi, sezonul 3 înregistrând cifre modeste, ~3.3 milioane telespectatori, situându-se pe la coada clasamentului în topul celor mai vizionate drame ale postului.

În urma anunţului făcut de Fox, Tom Ellis a ţinut să mulţumească fanilor pentru susţinerea şi sprijinul acordat serialului în cei trei ani.

Descriere: Ecranizare a benzilor desenate DC Comics, protagonistul acestui serial este nimeni altul decât însuşi Lucifer, Stăpânul Întunericului care, nefericit şi plictisit de monotonia din Infern, decide să-şi abandoneze regatul venind pe pământ şi stabilindu-se în Los Angeles, unde îşi deschide propriul bar de noapte, LUX. Ca lucrurile să fie mai interesante, în urma unor împrejurări nefericite, Lucifer ajunge să fie consultant pentru LAPD lucrând alături de detectiva Chloe Decker, punându-şi la dispoziţia poliţiei expertiza şi talentele sale…unice.

Serialul se va finaliza pe 14 mai o dată cu difuzarea episodului 3×24 ‘A Devil of My Word’. În România, Lucifer poate fi vizionat via Netflix, episoade noi fiind încărcate săptămânal, la doar câteva ore de la difuzarea TV din State.