După o serie de reînnoiri și de anulări controversate, cei de la Fox și-au anunțat portofoliul pentru sezonul 2018/19, reprezentanţii postului anunţând oficial alegerea proiectelor Rel, The Cool Kids, Proven Innocent, The Passage și Last Man Standing, serialul anulat anul trecut de ABC după șase sezoane.
Pentru situaţia serialelor ABC, CBS, Fox, NBC şi The CW – aici.
COMEDIE
1.LAST MAN STANDING
Last Man Standing îl are protagonist pe Tim Allen în rolul lui Mike Baxter, un bărbat familist care ne arată schimbările societțăii și toate provocarile cu care se confruntă familiile în prezent, totul din perspectiva comică a unuia dintre puținii bărbați considerați de modă veche. Înconjurat de forțe care par a-i contesta ideile cu privire la tot ceea ce crede cu tărie, Mike încearcă să scape de drama femeilor din viața sa, soția și cele trei fete, în masculinul magazin Outdoor Man, un ultim refugiu pentru vânători, pescari, excursioniști și bineînțeles, pasionați de arme. Încercând să se adapteze și să dea o șansă acestor noi schimbări, la recomandarea șefului său și luând modelul fiicei sale, acesta discută și își exprimă opiniile vis-à-vis de tot ceea ce se întâmplă pe blogul său – de la politică, egalitate, migrație și până la unele dintre cele mai controversate programe și evenimente ale președenției americane.
Distribuție: Tim Allen, Nancy Travis, Hector Elizondo, Molly Ephraim, Kaitlyn Dever, Amanda Fuller, Christoph Sanders, Jordan Masterson, Flynn Morrison

2.REL
Noua comedie îl are protagonist pe Lil Rel, un bărbat mândru, de succes, care trăiește conform mantrei întotdeauna să crezi în tine și lucruri bune ți se vor întâmpla, însă toate aceste vor fi puse sub semnul întrebării când descoperă că soția sa are o aventură cu frizerul său. După divorț, Rel încearcă să se reinventeze, încercând să fie un tată bun în ciuda distanței care îl desparte de copilul său, să-și găsească iubirea și bineînțeles, un nou frizer. Proiectul este inspirat din viața lui Lil Rel.
Echipă: Lil Rel Howery (scenarist/EP), Kevin Barnett (scenarist/EP), Josh Rabinowitz (scenarist/EP), Mike Scully (EP/showrunner), Jerrod Carmichael (EP), Gerry Cohen (regizor)
Distribuție: Lil Rel Howery, Sinbad, Jessica “Jess Hilarious” Moore, Jordan L. Jones
Tip: comedie multi-camera

3.THE COOL KIDS
Trei bărbați trecuți demult de a doua tinerețe, membrii ai unei de comunități de pensionari, sunt considerați cei mai cool din zonă asta până când în peisaj, apare o nouă locatară pregătită să tulbure puțin liniștea celor din jur.
Distribuție: Vicki Lawrence, Martin Mull, David Alan Grier, Leslie Jordan
Echipa: Charlie Day (scenarist/EP), Paul Fruchbom (scenarist/co-EP) Nick Frenkel (EP), Kevin Abbott (EP/showrunner), Don Scardino (regizor/EP)
Tip: comedie multi-camera

DRAMĂ / ACŢIUNE
1.PROVEN INNOCENT
Dramă legală în cadrul unei case de avocaturi specializată pe cazuri ce vizează exonerarea persoanelor condamnate pe nedrept. Condusă de o avocată neînfricată a cărei dorință de dreptate pare a crește de la caz la caz, echipa sa redeschide dosarele celor acuzați fără vină, riscând totul pentru a le dovedi acestora nevinovăți. Motivația și puterea de luptă îi vine chiar din propriul trecut, în adolescență fiind acuzată, condamnată și ulterior exornerată pentru ceva ce nu a făcut, însă în tot acest timp, fiind un caz mediatizat, a ajuns pe coperta tuturor tabloidelor cu imaginea publică puternic și chiar iremediabil afectată. Eroină pentru unii și victimă pentru alții, tacticile și convingerea cu care luptă pentru clienții săi au reușit să îi aducă inamici în domeniul legal, unul dintre aceștia chiar făcând tot ce este posibil ca să fie închisă pentru o infracțiune pe care nu a comis-o. Proven Innocent ne-o va prezenta pe aceasta în timp ce caută să facă dreptate clienților săi în timp ce la rândul său luptă pentru a-și păstra nevinovăția.
Echipă: David Elliot (scenarist/EP), Danny Strong (EP), Stacy Greenberg (EP), Patricia Riggen (regizor)
Distribuție: Rachelle Lefevre, Russell Hornsby, Nikki M. James, Vincent Kartheiser, Riley Smith, Clare O’Connor

2.THE PASSAGE
Un thriller ce prezintă povestea personalului dintr-o instituție medicală guvernamentală secretă care experimentează un virus periculos care ar putea vindeca orice boală și maladie sau, să distrugă întreaga rasă umană. În mijlocul evenimentelor stau Amy Bellafonte, o fetiță de 10 ani aleasă ca subiect pentru testul experimental și Brad Wolgast, agentul federal care devine tatăl său surogat.
Distribuție: Mark-Paul Gosselaar, Vincent Piazza, Emmanuelle Chriqui, Saniyya Sidney, Brianne Howey, Jamie McShane, Caroline Chikezie
Echipă: Elizabeth Heldens (scenarist/EP), Matt Reeves (EP), Ridley Scott (EP), David W. Zucker (EP), Adam Kassan (EP), Jason Ensler (regizor), Marcus Siega (regizor), Justin Cronin (co-EP)

No Apologies și Dan the Weatherman nu au fost alese în mod oficial însă par a rămâne în atenția celor de la Fox pentru o premieră de midseason, fiin luate în calcul inclusiv noi filmări și redistribuiri pentru anumite roluri. Pentru drama Mixtape se încearcă o vânzare către una dintre platformele de streaming online.
- NO APOLOGIES
Agentul special FBI Clementine Otis, se află în mijlocul investigării unei amenințări teroriste interne în momentul în care o indiscreție personală , o aventură cu un general cunosc, îi distruge viața, amenințându-i de asemenea și cariera din cadrul Biroului. Etichetată ca “amantă”, Clementine Otis, soție, mama și patrioată, se vede nevoită să își reconstruiască viața personală și reputația profesională.
Distribuție: Katie Holmes, Mark Moses, Rose Rollins, Ian Harding, Jose Pablo Cantillo, Christian Camargo, James Tupper, Paul Walter Hauser
Echipă: Ilene Chaiken (scenarist/EP), Melissa Scrivner Love (scenarist/EP), Judy Smith (EP), Oly Obst (EP), Katie Holmes (EP)
- DAN THE WEATHERMAN
După ce este concediat de la slujba sa de prezentator meteo la o televiziune locală, Dan descoperă că a fi carsimatic nu înseamnă totul în viața de dincolo de ecranul televizorului. Fără alte perspective și totuși reticent la oferta primită, acesta acesta ajunge la o televiziune spaniolă din zonă.
Distribuție: Thomas Lennon, Ashley Williams, James Earl, Daniel Stern
Echipă: Steve Dildarian (scenaris/EP), Becky Clements (EP), Marty Adelstein (EP), Seth Gordon (regizor), Jeff Morton (EP)
Tip: comedie single-camera
One thought on “UpFronts 2018/19: Proiecte şi seriale Fox”