După un sfârșit de sezon zbuciumat de drama și conflictele din spatele camerelor de filmări și o premieră de S3 pe cât de așteptată pe atât de boicotată iată că lucrurile par a se finaliza. Astfel, după ce săptămâna trecută protagonistul Damon Wayans a anunțat că după finalizarea filmărilor pentru cele 13 episoade comandate de FOX pentru S3 se va retrage definitiv din proiect, reprezentanții postului au comunicat vineri că au suplimentat comanda inițială de 13 episoade cu încă două scenarii, mișcare utilizată de obicei atunci când ai în plan să faci un final serialului, un final pe care nu l-ai luat anterior în calcul. Prin această comandă noul sezon din Lethal Weapon va avea un total de 15 episoade, episoade în care va juca atât Damon Wayans cât și nou venitul Sean William Scott.

Decizia lui Wayans a luat prin surprindere atât publicul cât și studioul și pe producătorii serialului, nimeni nebănuind intenția actorului. Acesta a invocat motive de sănătate și epuizare fizică, aducând încă o dată în atenție (asemeni multor altor actori) programul prelungit pe care îl necesită un serial broadcast, în special unul de acțiune.

Se pare totuși că producătorii nu au rămas impasibili la declarația lui Wayans, în ultimele zile lucrându-se la un nou program de filmări și chiar un meniu, făcând astfel ca actorul să fie de acord să filmeze și cele două episoade anunțate. Cei de la Deadline au ținut să precizeze că aceste noi modificări, l-au făcut de asemenea pe Wayans să ia în considerare un sezon 4, chiar dacă la acest moment e doar o idee.

O posibilitate sau nu este cert că până la acest moment, cifrele înregistrate de noile episoade Lethal Weapon s-au ridicat la nivelul așteptărilor celor de la FOX, ba chiar au rămas constante și fără vreo scădere semnificativă după 3×01. În România, Lethal Weapon poate fi urmărit săptămânal pe Film Now, un nou episode fiind difuzat la doar câteva ore de la lansarea sa în US.


Damon Wayans: “I’m a 58-year-old diabetic, and I’m working 16-hour days. (…) It’s hard for me to play this loving, supportive father/husband/friend on TV but be the guy in life that who’s telling everybody, ‘I can’t — I have to work.’ (…) I’m gonna return to the stage and try to find my smile again. … I think you have to look yourself in the eye and go, ‘Who are you?’ And it can’t all be about work. You know, I’m from a big family, a loving family, and I haven’t seen them. All the family gatherings — I’m too tired [or] can’t because it conflicts with work. I have seven grandkids. I’ve been missing recitals and graduations, and to me it’s not worth it.”

Sursa