O surpriză plăcută pentru fanii The Ranch, Netflix luând decizia reînnoirii serialului cu sezonul 4, respectiv 20 de episoade structurate pe două părți, după modelul cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. Anunțul a fost făcut chiar de Debra Winger în cadrul emisiunii moderate de Andy Cohen.

Asemeni House of Cards, The Ranch a avut și el partea sa de publicitate negativă și chiar de boicot pe rețelele sociale o dată cu lansarea părții a 5a, Danny Masterson, protagonist și producător al serialului alături de Ashton Kutcher, regăsindu-se în centrul unui nou scandal sexual ce implică abuzul și chiar presupusul viol a patru femei, foste membre ale Bisericii Scientologe. O dată cu demararea oficiala investigației de către Poliția din Los Angeles, cei de la Netflix au decis întreruperea parteneriatului cu Masterson, locul vacant din distribuție urmând să fie ocupat începând cu partea a 6a de către Dax Shepard – inițial într-un rol recurring cu mai multe apariții programate pentru partea 6, este posibil ca rolul acestuia să devină unul regular începând cu sezonul 4 (părțile 7 și 8).

Descriere: Cu acțiunea plasată în Colorado, The Ranch îl are protagonist pe Ashton Kutcher în rolul lui Colt Bennett, un fotbalist cu o carieră ratată proaspăt reîntors acasă, la ferma familiei. Alături de Colt îi vedem pe Rooster (Danny Masterson) , fratele său mai mare care a rămas la fermă și a lucrat cu Beau (Sam Elliott), tatăl lor dificil, zgârcit în vorbe, afecțiune și cu o limbă ascuțită, tipicul bărbatului sudist. Pe parcursul poveștii facem de asemenea cunoștință cu Maggie (Debra Winger), mama celor doi și fosta soție a lui Beau și cu Abby (Elisha Cuthbert), iubita din liceu a lui Colt, actualmente profesoară la liceu.

O producție originală Netflix care a reunit pe micul ecran multe nume cunoscute din distribuția That ‘70s Show, comedie care a lansat carierele lui Kutcher și Masterson, The Ranch este la rândul său prima comedie produsă sub egida brandului platformei de streaming. Pentru moment nu a fost comunicată o dată pentru lansarea părții secunde a sezonului 3, respectiv partea 6.


Link-uri utile: Facebook / Twitter / Instagram / Netflix

Pentru mai multe comentarii şi recomandări despre proiectele şi titlurile existente în grila Netflix România, vă invităm pe grupul Netflix Recomandări.

Sursa