Narcos: Mexico, precum „obiectul muncii” în jurul căruia este centrată acțiunea, dă dependență rapid. Încă de la primele episoade, are loc o grațioasă punere în scenă a celor două forțe antagoniste: băieții buni și cei răi. Plasat în anii 1970-1980, într-un Mexic instabil din punct de vedere social, serialul este o fină reprezentare a realității cartelurilor de la acea vreme. Mafia mexicană a drogurilor era scindată pe atunci, organizată haotic în teriorii mici, fără putere de influență la scară largă. Iar acolo unde influența lipsea, guvernul mexican ardea câmpurile de marijuana. Cum în orice dificultate apare și o oportunitate, începe să aibă un cuvânt de spus în industrie Miguel Ángel Félix Gallardo, cel care avea să devină fondatorul și liderul cartelului Guadalajara, reușind să unească ceea ce era dezbinat și să aducă la aceeași masă mahării drogurilor, stabilind un așa-zis consorțiu, un „OPEC al drogurilor”. Practic, a organizat o adevărată rețea de producție și distribuție care pornește din Guadalajara și își întinde tentaculele pe tot teritoriul Mexicului și chiar și la nord, în SUA.

S4_Narcos (2)

Dacă Gallardo este un Escobar al marijuanei, echivalentul tipologiei ”good cop” este Kiki Camarena, un agent al DEA, cunoscuta instituție care se luptă cu traficul și consumul de droguri peste Ocean. Pe atunci la începuturi, DEA nu are o influență atât de mare, iar Camarena se vede nevoit să se impună pe teritoriul mexican, deoarece filiala din cadrul Consulatului SUA din Guadalajara nu are nici resursele, și nici ambiția necesare să răstoarne imperiul în plină ascensiune al lui Gallardo. Deși se lovește de multe piedici, Kiki pune la cale la rândul său o adevărată forță împotriva traficanților, ciuntită doar de influența – de cele mai multe ori, financiară – a cartelului.

Narcos: Mexico explorează într-un mod echitabil punctele forte și cele slabe ale fiecărei contraparte, construind, dărâmând și reconstruind caractere, tipologii și povești, fie că vorbim despre bune ori rele sau despre traficanți ori poliție. Camarena se încadrează cu ușurință în tipul agentului care este mereu în misiune, neglijându-și aproape în totalitate viața personală, în timp ce Gallardo devine un lider de cartel nemilos, tacticos și organizat, lipsindu-i din haosul gândirii, specific pentru Escobar în Narcos.

Serialul este bilingual, împrumutând multe din elementele care au făcut din predecesorul lui un succes: pasul moderat, narațiunea de fundal care oferă date istorice și prezintă intriga ce dă naștere expozițiunii fiecărui episod, personaje rotunde, care se dezvoltă, cresc și se ciocnesc violent unele de celelalte și, evident, mult sânge și o multitudine de gloanțe. Ceea ce diferă este eleganța: dacă Escobar adopta un comportament rudimentar, în stilul plata o plomo?, Gallardo nu este atât de gălăgios. Mai mult decât atât, serialul creează o antiteză și o similaritate în același timp: ambele părți se lovesc de chestiuni precum lăcomie, ego, respect și putere, ceea ce le oferă umanitate, cu toate calitățile și defectele ei.

S4_Narcos (1)

Este impresionant modul cum sunt puse în scenă încrengăturile complexe ale rețelei de marijuana, pornită, practic, din nimic. Dar deșertul arid devine rapid o mină de aur, la fel cum Gallardo pornește de la zero în încercarea de a stabili bazele consorțiului său, chiar dacă atât el, cât și Kiki se lovesc. Se stabilesc legături între poliție, Consulat, DFS (echivalentul CIA din Mexic), se răstoarnă ordinea ierarhică, se bate palma cu cei care exercită o influență puternică în teritoriile mexicane, în timp ce eforturile lui Camarena se rezumă la a deschide larg ochii celor care trebuie să acționeze contra traficanților, încercând să scoată oamenii legii de sub obișnuința regimului „luăm ce ni se dă”.

Narcos: Mexico este mai mult decât o reprezentare a primelor momente dintr-un război al drogurilor crunt, cu multă vărsare de sânge și extrem de violent. Serialul pătrunde mai adânc decât predecesorul său în conștientul uman, fiind mai degrabă centrat pe personaje decât pe acțiune. Punctul slab care reiese de aici este că deși pasul este moderat, ritmul în care se desfășoară acțiunea devine plictisitor pe alocuri, în special în primele episoade, care vor să așterne bazele pentru confruntările dintre cele două părți opozante, ciocniri care apar ulterior și care sunt violente și gălăgioase.

Per total, Narcos: Mexico împrumută din rețeta popularizată de Narcos, reușind să pună în scenă un război al marijuanei la nivel micro și macro, redând cu fidelitate și cu mult curaj atât conflicte interioare, cât și exterioare, crescând în intensitate pe măsură ce universurile antiteice se intersectează.

-B