Mirajul poveștilor, chiar dacă sunt ele distorsionate și prezintă o realitate sumbră, nocivă și pline de pericole, captivează încă o dată publicul, cei de la CBS All Access neîntârziind să anunțe un sezon secund pentru cel mai nou titlu lansat sub brandul platformei de streaming, Tell Me a Story.

Dat fiind formatul antologic al seriei, nu se cunoaște pentru moment ce actori vor reveni pentru sezonul 2, dar nici ce povești va aborda acesta.

Descriere: Plasat în New Yorkul contemporan, sezonul 1 se va axa pe poveștile Cei trei purceluși, Scufița Roșie și Hansel și GretelTell Me a Story fiind descris ca o dramă modernă serializată ce va interpătrunde universul celor trei tituri într-un thriller psihologic cu accente subversive ale unor teme centrale precum iubirea, pierderea, lăcomia, ura, răzbunarea și moartea. Proiectul are la bază formatul original spaniol cu același nume.

Thrillerul psihologic ce a reușit să adune în distribuția sa nume sonore și numeroși preferați ai publicului de gen, își va finaliza primul sezon la începutul lui 2019, pe 3 ianuarie. În România, Tell Me a Story este disponibil via HBO Go, episoadele fiind încărcate la doar câteva ore de la lansarea acestora în US/Canada.

Julie McNamara, EVP Original Content la CBS All Access:
“The first season of Tell Me a Story turned conventional fairy tales on their heads, interweaving and modernizing three classic stories into a compelling thriller for today’s audiences, in a way only Kevin Williamson can. We can’t wait to surprise and entertain viewers with a whole new set of tales next season.”

Sursa