Cu reînnoirea deja a zece proiecte și cu numai puțin de trei titluri ajunse la sezonul final (Jane the Virgin, Crazy Ex-Girlfriend și iZombie), The CW pregătește terenul pentru noi proiecte ce pot duce mai departe renumele postului. De la propunerea adăugării unui nou titlu în Arrowverse prin Batwoman, la spin-offurile Riverdale și Jane the Virgin, CW continuă de asemenea și cu supraviețuirea vampirilor prin ecranizarea The Lost Boys.
Mai jos prezentarea proiectelor propuse pentru care s-a decis filmarea episodului pilot, o decizie în privința respingerii ori acceptării acestora pentru sezonul 2019/20 urmând a fi anunțată în luna mai, în cadrul UpFronts.
1.BATWOMAN
Batwoman este primul personaj gay într-o adaptare televizată a benzilor desenate, fie ele DC Comics ori Marvel. Obișnuită să spună lucrurilor pe nume și mânată de dorința de a face ceea ce este corect, Kate Kane veghează asupra străzilor întunecate ca Batwoman, o luptătoare bine antrenată pentru a face față pericolelor pe care le ascunde cunoscutul oraș și care acum par a readuce groaza printre locuitorii din Gotham. Însă nu o putem numi încă erou – într-un oraș aflat într-o nevoie disperată de un erou salvator, Kate trebuie ca mai întâi să își depășească proprii demoni înainte de a deveni un simbol al speranței pentru Gotham.
Echipa de producție: Caroline Dries (scenarist/EP), Greg Berlanti (EP), David Nutter (regizor/EP), Sarah Schechter (EP), Geoff Johns (EP)
Distribuție: Ruby Rose, Meagan Tandy, Camrus Johnson, Nicole Kang, Rachel Skarsten, Dougray Scott
2.GLAMOROUS
Proaspăt absolvenți de liceu, protagoniștii (gen nespecificat) încep unul dintre cele mai râvnite internship-uri în cadrul unei companii de cosmetice de succes, brand pe care unul dintre aceștia l-a criticat și boicotat îndelung pe YouTube.
Echipa de producție: Jordon Nardino (scenarist/EP), Damon Wayans Jr. (EP), Kameron Tarlow (co-EP)
Distribuție: Ben J. Pierce, Brooke Shields, Jade Payton, Pierson Fodé
3.JANE THE NOVELLA
Un gen nou, mai exact o combinație între formatul de serie antologică și cel de telenovelă specific lui Jane the Virgin, proiectul va avea fiecare sezon axat pe câte una dintre poveștile scrise de Jane Villanueva, de altfel narate de același autor cu care ne-am obișnuit. Acțiunea primului sezon este plasată la podogoria din Napa Valley, unde descoperim rapid că secretele de familie (și chiar membrii acesteia) nu rămân prea mult ascunse ori îngropate.
Echipa de producție: Valentina Garza (scenarist/EP), Gina Rodriguez (EP), Jennie Snyder Urman (EP), Ben Silverman (EP), Joanna Klein (EP), Emily Gipson (EP), Jorge Granier (EP), Gary Pearl (EP), Brad Silberling (regizor/EP)
Distribuție: Jacqueline Grace Lopez, Marcia Cross
4.KATY KEENE
Noul spin-off al deja cunoscutului Riverdale prezintă viețile a patru personaje din benzile desenate Archie Comics, printre acestea și a lui Katy Keene, unul dintre numele ce va revoluționa lumea modei. Prezentat ca o dramedie cu valențe muzicale, proiectul urmărește aventurile celor patru în grandiosul New York și drumul parcurs pentru îndeplinirea visurilor, indiferent că vorbim de podium, Broadway ori de competitiva industrie muzicală.
Echipa de producție: Robert Aguirre-Sacasa (scenarist/EP), Michael Grassi (scenarist/EP), Greg Berlanti (EP), Sarah Schechter (EP), Jon Goldwater (EP), Maggie Kiley (regizor)
Distribuție: Lucy Hale, Ashleigh Murray, Johnny Beauchamp, Julia Chan, Camille Hyde, Lucien Laviscount
5.THE LOST BOYS
Bine ați venit în însorita Santa Carla, orașul cu una dintre cele mai frumoase faleze și vată pe băț pentru toate gusturile dar, și locul ce adăpostește lumea secretă a vampirilor. După moartea bruscă a tatălui lor, doi frați se mută împreună cu mama lor în Santa Carla, în ideea că orașul în care ea a crescut le poate oferi un nou început. Ce nu a luat aceasta în calcul este atracția celor doi băieți pentru mirajul lumii din subteran și a supranaturalului ascuns de oraș, a celor veșnic tineri și atrăgători. Proiectul este bazat pe filmul omonim din 1987.
Echipa de producție: Heather Mitchell (scenarist/EP), Rob Thomas (EP), Dan Etheridge (EP), Rebecca Franko (producător)
Distribuție: Tyler Posey, Kiele Sanchez, Medalion Rahimi, Dakota Shapiro, Sarah Hay, Cheyenne Haynes, Haley Tju, Rio Mangini, Del Zamora
6.Untitled NANCY DREW Project
În vârstă de 18 ani, cu acțiunea plasată în vara de după absolvirea liceului, Nancy Drew a crezut că viața își va urma cursul stabilit și va pleca asemeni colegilor săr la toamnă la facultate însă, o tragedie în familie o reține în orașul natal pentru încă un an. Din păcate lucrurile nu iau sfârșit aici, Nancy regăsindu-se în mijlocul unei investigații de crimă, iar încercarea de a da de cap celor petrecute nu face decât să ducă la descoperirea unor secrete cu mult mai profunde și mai grave decât a crezut inițial.
Echipa de producție: Noga Landau (scenarist/EP), Josh Schwartz (scenarist/EP), Stephanie Savage (scenarist/EP), Lis Rowinski (co-EP)
Distribuție: Kennedy McCann, Leah Lewis, Tunji Kasim, Maddison Jaizani, Alex Saxon
-Articolul va fi actualizat pe măsură ce vor apărea mai multe informații.-
25 thoughts on “Sezonul 2019/20: Proiecte The CW”