Sezonul 2019/20: Proiecte Fox

Reușind să ridice destul de multe întrebări privind actuala și viitoarea grilă de programe ca urmare a fuziunii cu Disney, cei de la Fox au anunțat asemeni celorlalte televiziuni americane proiectele înaintate pentru sezonul 2019/20. În privința titlurilor existente, cu excepția animațiilor The Simpsons și Family Guy ce au primit noi sezoane, toate celelalte titluri urmează a primi verdictul în perioada următoare. Lista completă reînnoiri/ anulări, aici.

Mai jos prezentarea proiectelor propuse pentru care s-a decis filmarea episodului pilot, o decizie în privința respingerii ori acceptării acestora pentru sezonul 2019/20 urmând a fi anunțată în luna mai, în cadrul UpFronts.


COMEDIE

1.ADAM & EVE
Proiectul urmărește povestea unui cuplu pe parcursul a trei etape semnificative ale relației lor – tineri și pasionali, adulți cu copii, pensionari. În cele din urmă, la bază se întrezar întrebări precum: Ce face ca un mariaj să reziste timpului? Se schimbă oamenii cu adevărat o dată cu trecerea timpului? Și, după 40 de ani împreună, de ce nu pot alege un restaurant fără să transforme totul într-o scenă? Proiectul are la bază formatul omonim franco-canadian.

Echipă de producție: Jon Beckerman (scenarist/EP), Claude Meunier (EP), Luc Wiseman (EP)
Distribuție: Odette Annable


2.BLESS THE HARTS
Animație ce are protagoniști un grup de sudiști lefteri care încă se chinuie pentru îndeplinirea visului american al bunăstării. Ceea ce încă nu au realizat este că sunt deja prosperi – în prieteni, familie și bună dispoziție.

Echipă de producție: Emily Spivey (scenarist/EP), Phil Lord (EP), Christopher Miller (EP), Seth Cohen (EP), Kristen Wiig (EP)
Distribuție (voce): Kristen Wiig, Maya Rudolph, Jillian Bell, Ike Barinholtz
Status: acceptat/ comandă de 13 episoade


3.DUNCANVILLE
Animație ce urmărește povestea lui Duncan, un băiat obișnuit de 15 ani, alături de familia și prietenii săi. Ceea ce încearcă din răsputeri Annie, este să îl împiedice pe fiul său să își ruineze viața încă de pea cum.

Echipă de producție: Mike Scully (scenarist/EP), Julie Scully (scenarist/EP), Amy Poehler (EP).
Distribuție (voce): Amy Poehler, Rashida Jones, Wiz Khalifa
Status: acceptat/ comandă de 13 episoade


4.GENIUSES
O familie de clasă mijlocie din South Jersey încearcă să își crească așa cum trebuie cei patru copiii, trei dintre aceștia fiind genii recunoscute.

Echipă de producție: Lon Zimmet (scenarist/EP)
Distribuție: Maggie Lawson, Jason Biggs, Tisha Campbell-Martin


5.PATTY’S AUTO
Inspirat din afacerea lui Patrice Banks, Girls Auto Clinic, proiectul are în centru un garaj auto ce are ca angajați doar femei, povestea urmărind-o pe Patty și grupul eclectic de femei alături de care lucrează.

Echipă de producție: Darlene Hunt (scenarist/EP), Elizabeth Banks (EP), Max Handelman (EP), Patrice Banks (co-producător)
Distribuție: Carra Patterson, Sarah Levy, Paola Lázaro


6.RICHARD LOVELY
Etern nemulțumit, Richard Lovely este autorul seriei bestselling Mr. Mouse, titluri pentru copii. Richard nu urăște copiii ca persoane ci tot ce reprezintă și fac aceștia, bagajul pe care îl aduc cu ei. După un eveniment public sfârșit ca un eșec pentru imaginea sa, implicând un copil de nouă ani, Mr. Mouse apare în viața reală a autorului său, Richard devenind parte a unei relații tată-fiu cu totul inedită și care îi va schimba definitiv viața.

Echipă de producție: Billy Finnegan (scenarist/EP), Kat Coiro (EP)
Distribuție: Thomas Lennion, Wendie Malick


DRAMĂ / ACŢIUNE


1.90210
Cu drumurile separate în urmă cu 19 ani, la sugestia unuia din grup, Jason, Jennie, Ian, Gabrielle, Brian și Tori, se reunesc pentru mult așteptatul reboot Beverly Hills, 90210. Revenirea și încercarea de a relua lucrurile de unde au rămas poate duce către adevărate drame, cu mult mai interesante decât însuși proiectul în sine. Ce se poate întâmpla atunci când primele iubiri, foste romanțe, prietenii și rivalități sunt puse laolaltă în ideea în care actorii sunt deciși să continue povestea personajelor ce i-a făcut celebri?

Echipa de producție: Mike Chessler (scenarist/ EP), Chris Alberghini (scenarist/ EP), Jason Priestley (EP), Jennie Garth (EP), Ian Ziering (EP), Gabrielle Carteris (EP), Brian Austin Green (EP), Tori Spelling (EP)
Distribuție: Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green, Tori Spelling
Status: acceptat/ comandă de 6 episoade


2.DEPUTY
Adjunctul Bill Hollister este un polițist pasionat de ceea ce face și destul de confortabil în funcția pe care o deține. Dar atunci când șeful său moare, Bill ajunge șerif în activitate cu nu mai puțin de 10.000 de adjuncți subalterni în teritoriu.

Echipă de producție: Will Beall (scenarist/ EP), David Ayer (regizor/ EP), Chris Long (EP), Cedar Park (producător)
Distribuție: Stephen Dorff, Yara Martinez, Brian Van Holt, Siena Goines, Jasmine Kaur, Shane Paul McGhie


3.FILTHY RICH
Dramedie gotică cu influențe sudiste ce urmărește povestea a două femei puternice și hotărâte să facă tot ce le stă în puteri pentru a-I proteja pe cei iubiți. În momentul în care înstăritul CEO-ul al celei mai mari asociații creștine moare într-un accident aviatic, familia rămâne consternată să afle că acesta a crescut și alți copii ilegitimi ale căror nume se găsesc acum în testament. Ca orice văduvă aflată în posesia moșteniri, aceasta face primul pas încercând să îi plătească pentru a renunța la avere, însă noii moștenitori nu numai că nu îi acceptă oferta, ba chiar sunt decisi a rămâne în oraș și a deveni parte din familie. Serialul are la bază seria omonimă din Noua Zeelandă.

Echipă de producție: Tate Taylor (scenarist/EP), John Norris (EP), Brian Grazer (EP), Francie Calfo (EP)
Distribuție: Kim Cattrall, Gerald McRaney, Aubrey Dollar, Corey Cott, Benjamin Aguilar, Mark L. Young, Steve Harris, Melia Kreiling


4.NEXT
Un fost CEO tech, inteligent și foarte paranoic, face echipă cu un agent Homeland și diviziei cyber, scopul lor fiind stoparea primei crize cauzate de intețigența artificială – iminența pericolului reprezentat de o formă de AI ce are abilitatea de a crește și a se upgrada singură. Proiectul urmărește felul în care tehnologia ne-a invadat viețile, transformânu-ne uneori fără să ne dăm seama, având în centru un villain așa cum nu am mai avut până acum, ale cărui principale arme împotriva noastră suntem chiar noi.

Echipă de producțe: Manny Coto (scenarist/EP), John Requa (regizor/EP), Glenn Ficarra (regizor/EP), Charlie Gogolak (EP)
Distribuție: Fernanda Andrade, Eve Harlow, Aaron Moten


5.PRODIGAL SON
Malcolm Bright are un dar special – el știe cum gândește un criminal și cum funcționează mintea acestora. De ce? Tatăl său este unul dintre cei mai răi și mai cunoscuți criminali în serie, cunoscut ca The Surgeon/ Chirurgul. Crima devenind afacerea de familie, Bright este considerat unul dintre cei mai buni profileri și psihologi criminaliști, în prezent punându-și abilitățile nonconformiste în slujba Poliției din New York, ajutând detectivii să oprească pe unii dintre cei mai răi criminali. Nimeni nu are viața perfectă iar în cazul lui Malcolm acest aspect nu se rezumă doar la copilăria sa – are o mamă manipulatoare, o soră enervant de banală, un tată care încă încearcă să creeze o legătură părintească cu el iar asta nu e totul, nevrozele sale crescând constant.

Echipa de producție: Chris Fedak (scenarist/ EP), Sam Sklaver (scenarist/ EP), Greg Berlanti (EP), Sarah Schechter (EP)
Distribuție: Finn Jones, Lou Diamond Phillips, Michael Sheen, Bellamy Young, Aurora Perrineau, Frank Harts, Keiko Agena


6.Untitled ANNIE WEISMAN/ JASON KATMIS Project
Unic copil la părinți, viața Juliei Beckley ia o turnură diferită în momentul în care se face cunoscut faptul că tatăl său, un pionier în domeniul fertilității a cărui muncă a fost recunoscută și recompensată cu un premiu Nobel, și-a folosit propria spermă pentru a crea nenumărați copii de-a lungul carierei. Pusă în fața unei realități crude, Julia își descoperă două dintre surori – fosta sa bună prietenă și o atletă olimpică. În ciuda celor întâmplate, cele trei sunt totuși parte a unei familii netradiționale, învățând că este nevoie să se sprjine și să accepte că nu sunt singure în această criză identitară în care se regăsesc. Proiectul are la bază formatul australian Sisters.

Echipă de producție: Annie Weisman (scenarist/ EP), Jason Katims (EP), Jeni Mulein (EP), Imogen Banks (EP), Sharon Levy (EP), Leslye Headland (regizor/ EP)
Distribuție: Brittany Snow, Megalyn Echikunwoke, Emily Osment, Timothy Hutton, Richard Roxburgh, Usman Ally, Madeline Wise


7.Untitled TOM KAPINOS Project
Primul sezon se va desfășura pe parcursul unei singure seri petrecute la o nuntă, astfel că pe măsură ce petrecerea avansează, vom ajunge să cunoaștem mai multe informații despre trecutul și prezentul nuntașilor. Ni se va arăta cum lucrurile nu sunt întotdeauna cum par a fi, accentul fiind pus pe complexitatea legăturilor de prietenie, familie și iubire la diferite vârste și stadii umane. Proiectul este inspirat din seria franceză Quadras.

Echipa de producție: Tom Kapinos (scenarist/ EP), Sanaa Hamri (regizor/ EP), Sharon Levy (EP), Francois-Xavier Demaison (EP), Nicolas Coppermann (EP)
Distribuție: Andie MacDowell, Kathleen Turner, Richard Roxburgh, Usman Ally, Madeline Wise


Articolul va fi actualizat pe măsură ce vor apărea mai multe informații.

Surse: 1234

18 thoughts on “Sezonul 2019/20: Proiecte Fox

  1. De câte ori își mai schimbă numele mademoiselle Odette? Cred că am văzu-o semnată în vreo 3-4 feluri. :))

    Eu citesc mai întâi distribuția și îmi tot sunau cunoscute toate numele de la un serial, apoi văd că era vorba de 90210. :))

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s