Atunci când vine vorba de bizar, de neobișnuit, chiar de suprarealist, oamenii au avut tendința dintotdeauna să judece ceea ce nu cunosc, ceea ce le provoacă teamă, ceea ce li se pare că nu își are locul în standardele sociale impuse la un moment dat în evoluția omenirii. Însă aceiași oameni scapă din vedere – intenționat sau nu – că ceea ce este firesc acum a fost cândva ciudat. Unii au fost huliți la un moment dat în trecutul istoric pentru ceea ce au adus în atenția publicului larg. Așa s-a născut ceea ce azi știm drept gravitație, teoria evoluționistă ori e pur si muove. Însă, așa cum am menționat și anterior, este o graniță fină – foarte fină – între un nebun și un geniu.

Epopeea de care nu aveam nevoie a familiei DeLuca continuă și în acest episod, ajungând la o oarecare finalitate. Vicenzo, patriarhul familiei de origine italiană, a primit undă verde de la Karev pentru a-și realiza cercetarea în cadrul Grey Sloan Memorial, pornind deja experimentul sacurilor artificiale care înlocuiesc uterul uman și care permit dezvoltarea fătului în mediul extern. Sună de-a dreptul revoluționar în teorie, însă practica este cu totul și cu totul altceva – unul dintre cei doi miei experimentali ai lui Vicenzo nu supraviețuiește, ceea ce o ăngrijorează și mai mult pe Carina. Cum în Grey Sloan ajunge o femeie însărcinată în pericol de a-și pierde fătul, Vicenzo sare peste multe etape în cercetarea sa experimentală și îi propune acesteia să fie primul subiect uman al nebuniei sale. Evident, ceilalți doctori, în frunte cu Alex, îi opresc inițiativa dementă, ceea ce îl determină pe Vicenzo să își piardă cumpătul, mai ales după ce vede că nici Andrew nu îl mai susține, deși acesta era mai mult decât deschis în a lucra cu tatăl său în același spital. Carina a fost practic în plus în acest episod, ceea ce mă face să cred că acest story arc a fost scris pe repede-înainte și cumva încheiat înainte de vreme. Replicile și evenimentele care l-au compus au fost forțate, parcă nenaturale pentru Andrew și Carina. Meredith a fost cumva un martor neutru la tot ceea ce s-a întâmplat, însă este cert că povestea dintre ea și DeLuca merge mai departe; aș putea menționa că afecțiunea dintre cei doi pare la fel de nenaturală, deși aș putea spune și că formează un cuplu cel puțin interesant, cumva neobișnuit pentru serial.

Am mai spus-o și în cronicile precedente, Owen are nevoie de o trezire la realitate. Și am sentimentul că se va întâmpla ceva decisiv spre sfârșitul acestui sezon. Proaspăt tatăl oficial al lui Leo, Owen se cramponează și realizează că brusc nu mai știe cum să fie părinte. Faptul că liucrează îndeaproape cu Teddy îi mai diminuează din nesiguranță, însă cum aceasta este însărcinată cu copilul lui, nu a durat mult ca cei doi să se apropie și fizic, chiar sub ochii lui Koracick, într-o scenă de final ruptă din telenovele.

Ceea ce nu a înțeles Owen este că, uneori, răul pe care îl cunoști este mai bun și mai conforabil decât orice incertitudine și orice bine aparent. Poate că relația cu Amelia nu era una perfectă, însă sora lui Derek este genul de persoană care ar putea să se dăruiască cu totul unei alte persoane, și oricât de toxică ar fi (fost) relația lor, toxicitatea nu reprezintă decât lecții pe care oricum ți le va oferi viața la un moment dat, fie că vrei sau nu.

Până una-alta însă, Amelia și Link au parte de o conexiune neașteptată, amândoi fiind plecați din Seattle pentru o convenție pe tema tratamentului alternativ al durerii. Subiectul medicamentelor care provoacă dependență aprinde o scânteie în Amelia, realizând că Link a fost responsabil pentru dependența unui fost pacient de-al său. Însă povestea lui Link are mai multe substraturi – m-a bucurat faptul că s-a creat un dialog între cei doi înainte de a trece la acțiunea propriu-zisă… în camera de hotel.

Jo a săpat în trecutul său din punct de vedere genetic, realizând în cele din urmă că vrea să o facă și din punct de vedere uman, dorind să își cunoască părinții biologici. Nu a fost un personaj care să îmi placă în mod deosebit de când a apărut, însă ni se promite un episod centrat pe aceasta și probabil vom afla mai multe despre trecutului ei atunci.

De câteva episoade, avem de-a face cu o Maggie anxioasă, panicată, neliniștită vis-a-vis de atenția care i-a fost acordată recent în media. Apariția la TV a fost însă un oarecare succes ambalat într-un oribil costum bleu electric (cine o îmbracă și de ce cade șifonierul pe ea atunci când nu este în uniforma de spital?!).

Cum Grey Sloan colcăie de trailblazeri, nici Jackson nu se putea lăsa mai prejos, continuându-și cercetarea privind pielea artificială, însă cu o altă abordare, ceva mai… naturală. Spitalul duhnește a pescărie, Avery găsind o metodă prin care regenerarea pielii după arsuri să se facă mai rapid, utilizând piele de pește, bogată în colagen. Evident, nu lipsesc comparațiile cu Aquaman, iar Richard se arată revoltat de faptul că peștele va fi considerat deșeu medical și ia situația (și șorțul de bucătar) în propriile mâini, asigurând cina pentru toată secția de chirurgie.

Cu toate ciudățeniile fiind zise, la ce să ne mai așteptăm de la acest sezon 15?

-B