Dincolo de drame, de povești ireale și aparent imposibile, dincolo de nivelul de acuratețe medicală, Grey’s Anatomy a fost dintotdeauna despre viață. Despre ce ne lovește, despre ce trăim, despre suferințe și dezamăgiri peste care poate că nu trecem niciodată complet, ori despre trăirile și amintirile frumoase, pe care le rememorăm cu zâmbetul pe buze, fiindcă ne-au adus fericirea pe chip la un moment dat.

Însă realitatea lovește crunt. Realul – lumea de azi, așa cum e ea, așa cum o percepem eu, tu, cel sau cea care citește aceste rânduri – este ceea ce ne înconjoară zi de zi. Normalul meu este diferit de normalul tău. Percepția mea este diferită de a ta. Sursele mele de fericire sunt diferite de lucrurile care te fac pe tine să zâmbești. Traumele mele sunt diferite de ale tale. Și avem moduri diferite de a le trata, de a trăi cu ele așa cum știm noi mai bine. Lumea, în nimicnicia ei, nu te va înțelege pe deplin, mereu vor exista guri care nu vor tăcea, mereu vor exista păreri pe care nu le-ai cerut, mereu va fi cineva care să îți spună că nu ești prea bun, prea frumos sau prea deștept. Întotdeauna va fi cineva care se va bucura de insuccesul tău și care va face cu tot dinadinsul să îți pună piedici. Sună apocaliptic, de-a dreptul fatalist, însă ceea ce te va face să mergi mai departe nu sunt încurajările unora, șuturile în fund ale altora; nici măcar aceste rânduri nu pot face asta. Ceea ce te ajută să mergi mai departe ești chiar tu. Poate că pare imposibil să te ridici de unde ai căzut, poate că îți este frică de tot ceea ce te înconjoară, poate că lumea nu mai este la fel din cauza traumei pe care ai suferit-o. Dar ceea ce vine în ajutorul tău, poate fără să îți dai seama, este chiar „lumea” – însă nu percepția ei despre tine, ci modul cum o faci tu. Nu lumea ar trebui să te definească, tu ar trebui să o definești. Să o percepi așa cum te descurci tu, așa cum consideri tu că este mai bine, să faci ceea ce îți stă în putere pentru a te asigura că ești bine. Însă ține cont că lumea îți face rău. Intenționat sau nu, vei fi doborât, în repetate rânduri și poate de fiecare dată mai rău ca precedenta. Este alegerea ta când, cum și dacă vei vrea să împărtășești cu cine consideri tu că este bine să o faci. În viață, nu trebuie să faci nimic – trebuințele țin de lucruri fără de care nu poți trăi – în rest, viața și-o face fiecare așa cum consideră că este mai bine. Orice traumă este o povară care nu se vindecă niciodată complet – nici cu timpul, nici cu vorbele, nici cu intervenții, de orice formă ar fi ele. Traumele, fie că sunt ele fizice sau emoționale, atunci când sunt provocate cu bună știință, nu au locul în viața nimănui. Nu există niciun fel de justificare, în absolut niciun caz, pentru o astfel de traumă. Nu există niciun fel de motiv, în absolut niciun caz, pentru abuz, sub orice formă ar fi el. Nu există ideea de a provoca un asalt. Nu există „te îmbraci prea provocator” sau „tu ai cerut-o!”. Cine îți va spune că „e vina ta!” nu știe sau nu vrea să știe cum este să fii în locul tău. Empatia, în general, lipsește cu desăvârșire, iar oamenii nu te vor înțelege, fiindcă avem tendința să fim mai reci, mai distanți, să abordăm o atitudine de indiferență. Până ne lovește pe noi. Iar din acel moment, trauma îți schimbă pentru totdeauna lumea – dar nu o lăsa să te schimbe pe tine. Fii tu bine.

–B

PS: Dacă trăiești sau ai trecut printr-un abuz, solicită ajutor. Nu este nevoie să treci printr-o astfel de traumă singur.