Trei reînnoiri și două anulări în seara asta li s-a părut celor de la ABC că e prea puțin așa că au zis să mai încline puțin balanța intrând și în portofoliul de comedii. Din păcate pentru fanii Speechless și Splitting Up Together, reprezentanții postului au anunțat anularea acestora, cele două finalizându-se astfel după două, respectiv trei sezoane.
Cele două anulări nu sunt deloc surprinzătoare, Speecheless nemaireușind performanța anilor trecuți, sezonul acesta înregistrând cele mici ratinguri ale postului – finalul difuzat pe 12 aprilie a reușit să adune doar 3.1 milioane telespectatori multi-platform. Splitting Up Together și finalizat difuzare pe 9 aprilie cu 2×18 Welcome Home.
În seara aceasta, cei de la ABC au mai anulat comedia The Kids are Alright și dramele For the People, The Fix, reînnoind proiectele Grey’s Anatomy, Station 19 și How to Get Away with Murder. Lista completă a reînnoirilor și anulărilor pentru titlurile broadcast poate fi găsită integral aici.
Speechless: Speechless îi are ca protagonişti pe membrii familiei DiMeo, prezentând provocările cu care se confruntă un copil cu nevoi speciale, cât şi cei apropiaţi lui. Ce este special la DiMeos este că nu de puţine ori, ei sunt cei care îşi creează aceste situaţii. Fiecare cu o personalitate diferită, sub acoperişul familiei o putem întâlni pe Maya, o britanică ce nu cunoaşte limite atunci când vine vorba de familia şi bunăstarea copiilor săi; Jimmy, soţul nonşalant şi nepăsător la ce cred alţii despre el; Dylan, mezina familiei care încearcă să se autodepăşească constant pe plan sportiv; Ray, tipicul fiu mijlociu care nu de puţine ori se dovedeşte a fi cel mai raţional din families şi JJ, fiul ce suferă de paralizie cerebrală, incapacitat într-un scaun cu rotile şi putând comunica cu cei din jur doar prin intermediul unei table ataşate, însă chiar şi în ciuda acestor impedimente, tânărul este amuzant şi cu un simţ al umorului special.
Splitting Up Together: Având la bază formatul danez, Splitting Up Together prezintă povestea unui cuplu al cărui mariaj este redescoperit o dată cu divorţul lor.