Game of Thrones: despre regi, profeții și finaluri ratate…

Despre morți, numai de bine?

Game of Thrones a ajuns la final, după 8 ani și 73 de episoade. Cel mai urmărit, cel mai piratat, cel mai scump și probabil cel mai așteptat serial din istoria serialelor s-a încheiat într-un mod care a nemulțumit un mapamond, după cum a preconizat și Sophie Turner (Sansa Stark) chiar înainte de premiera ultimului sezon, însă probabil nu se aștepta la reacții atât de vehemente din partea fanilor. Și totuși, ce a mers prost?

Nimeni – nici măcar HBO – nu se aștepta ca GoT să capete o astfel de dimensiune. Cine ar fi crezut, în 2011, că un serial fantasy cu incest, dragoni și spirite, plasat într-un ev mediu alternativ dintr-un univers complet fictiv va dobândi legiuni de fani înfocați? Cine ar fi crezut că va deveni cea mai vizionată producție de când există HBO și, ulterior, din istoria serialelor? În aceste condiții, în care mapamondul a așteptat cu sufletul la gură finalul unui serial care le-a marcat viețile, în mod cert un ultim capitol nu va mulțumi pe toată lumea. Însă în realitate, totul a căpătat o turnură neașteptată.

Nemulțimirea generalizată a ajuns până în punctul în care peste un milion de fani au semnat o petiție pentru rescrierea și refilmarea întregului ultim sezon, lucru aproape imposibil în momentul de față. Într-o eră în care vocea publicului este tot mai feroce, astfel de nemulțumiri sunt imposibil de stăpânit și se propagă cu o viteză năucitoare.

Cele mai vehemente lamentări s-au legat de calitatea scenariului. Scris pe genunchi, pe fugă, cu foarte multe lacune, greșeli grave de psihologie și chiar de logică elementară, scenariul ultimului sezon,  scris cu precădere de către David Benioff și D. B. Weiss (ultimele patru episoade), a fost punctul de pornire pentru nenumărate reacții negative. La modul general vorbind, a fost un scenariu prost, scris sub presiunea de a termina serialul – deși, după spusele HBO, postul ar fi fost dispus să mai aștepte, însă cei doi s-au grăbit pentru a începe să scrie următoarea trilogie Star Wars – cu prețul diluării acțiunii, până la punctul la care a sfidat logica și parcă a rupt orice legături anterioare cu sezoanele trecute. Cele mai relevante exemple rezidă în elemente precum transformarea lui Daenerys în mad queen, deși dezvoltarea personajului nu o justifica ori încoronarea lui Bran Stark, care deși a declarat anterior că nu poate căpăta astfel de titluri, brusc a devenit scopul lui ascuns tot acest timp. GoT nu a avut anterior aceste hibe atât de grave, atât de evidente, în condițiile în care sezoanele 6 și 7 nu au avut suportul pe care l-au oferit cărțile lui George R.R. Martin în primele cinci capitole ale poveștii, dar scenariul a fost un punct forte, nicidecum sursă de critici.

După primele două episoade ale acestui ultim sezon, a urmat bătălia care a reprezentat apogeul, căci din acel punct, lucrurile s-au dus pe o pantă descendentă pentru serial. A fost momentul în care mare parte din fani și-au dat seama că poate finalul nu este ce se așteptau. O bătălie întunecată la propriu și la figurat, scene închise, menite să sufoce telespectatorul, dar departe de a avea efectul pe care le-au avut astfel de scene în trecut. Disperarea luptei, chinurile interioare și exterioare ale personajelor, lupta pentru viață au fost redate superficial, parcă din dorința de a scăpa cât mai repede de cel mai temut dușman dintre toți: moartea. Atât cea propriu-zisă, cât și întruchiparea acesteia, care a sfârșit sub pumnalul Aryei, devenită erou westerosian după ce a făcut un slam dunk peste o armată de reînviați, omorând moartea.

Deznodământul săgii Tronului de Fier a fost și mai dezamăgitor. Chair dacă acesta nu mai există fizic, opțiunea de a alege regele sau regina care să conducă cele șapte regate, care de fapt sunt șase, a fost surprinzătoare, mai ales din prisma faptului că practic, nimeni nu poate împiedica și alte teritorii să ceară independența, în mod similar cu Sansa și al ei Winterfell. La fel ca și declinul lui Daenerys în nebunie, Bran devenind rege poate are un sens în contextul serialului, dar modul în care a ajuns acolo este oarecum absurd, bazându-se pe argumentul lui Tyrion – care, de altfel a fost o Mână extrem de proastă – că Bran avea cea mai bună poveste dintre toți membrii consilului. Pentru un personaj care literalmente nu a apărut un sezon întreg, această decizie a fost frustrantă pentru mulți fani.

Ultimele episoade au fost imaginea dezastrului. Publicul a asistat neputincios cum firele narative atent construite timp de 7 ani au fost complet sfârtecate ori de-a dreptul ignorate, din dorința de a șoca, de a oferi spectacol fără esență, formă fără fond. O grabă nejustificată, alergătura după elemente care să atragă atenția și să o îndrepte către ambalajul de efecte speciale care să îți taie respirația, către scene grandioase, în care mai apar din când în când diverse surse de hidratare ale actorilor – încă un semn că atenția pentru detalii a fost lăsată în primele șapte sezoane. Evident, scenariul a conținut numeroase elemente care au venit în contradicție directă cu fapte petrecute anterior, lucruri semnalate aspru de către fanii devotați, care se așteptau la altceva, care, de fapt, voiau cu totul și cu totul altceva. Încercările de a o face pe Daenerys așchia care nu a sărit departe de trunchi au fost evidente, mai degrabă căpătând forma unor pretexte pentru a-i justifica moartea din ultimul episod. Atunci când e nevoie să arăți cu scene din episoade anterioare că un personaj ar putea să devină negativ sau atunci când trebuie să explici în aftershow ce ai vrut de fapt să sugerezi că a însemnat sunetul unor clopote pentru personaj, dezvoltarea acelui personaj nu a ieșit cum ar fi trebuit. Tot – absolut tot – ce a avut legătură cu Daenerys, relațiile ei cu celelalte personaje, strategiile de abordare a inamicului în luptă și în negocieri, disperarea cu care s-a încercat transformarea ei în antagonist au fost complet nenaturale, nelalocul lor. Modelul feministei și sursă de inspirație pentru viitori părinți a devenit mult prea brusc ceea ce poate nici nu trebuia să devină, o batjocură pentru unul dintre cele mai interesante personaje din istoria televiziunii.

Dacă problema ar fi fost doar personajele, dimensiunea dezastruoasă pe care a căpătat-o cântecul de lebădă al serialului ar fi fost ceva mai redusă, însă scenariul grăbit a afectat și desfășurarea propriu-zisă a acțiunii. De-a lungul primelor șapte sezoane, au existat dezvăluiri neașteptate, spectaculoase, dar puține (spre deloc) au adus atingere deznodământului serialului. Cel mai relevant exemplu în acest sens este chiar Jon Snow. Pentru acest personaj, serialul a fost (sau ar fi trebuit să fie) o poveste inițiatică, asemenea unui bildungsroman, pe parcurs devenind un om puternic și onorabil care a murit literalmente pentru poporul său, înainte de a-și da seama că toată identitatea lui era o minciună spusă cu scopul de a-i proteja viața. Finalul l-a surprins de la zero, la Rondul de Noapte, explorând teritoriul de la nord de Zid (!?), iar Westeros nu apucă să afle cine este adevăratul moștenitor al tronului. Un alt exemplu relevant în ceea ce privește așa-zisa deconectare a acțiunii ultimului sezon de la precedentele este reprezentat de povestea Aryei. După ce a devenit cel mai temut asasin, rezultat al antrenamentului cu oamenii fără chip, nu și-a folosit această abilitate în nicio situație din ultimul sezon. Ba chiar scenariștii au considerat oportun ca ea să înfrângă răul absolut, doar cu o simplă înjughiere, ca mai apoi întregul plot cu Regele Nopții să fie dat uitării, ca multe alte elemente asupra cărora s-a insistat anterior: religiile din Westeros, zeii vechi și noi, Essos, Valyria și multe altele.

Profețiile au jucat un rol esențial în Game of Thrones. Chiar de la început, aceastea au avut un loc aparte în scenariu – a se vedea profeția făcută lui Cersei despre căsătorie și copiii ei – deci este greu de înțeles de ce cele mai multe dintre profeții au fost abandonate de sezonul final, practic fiind introduse fără scop. Una dintre cele mai vechi și importante profeții care au apărut în serial se referă la Azor Ahai și Prințul Promis, dar, în cele din urmă, acestea nu au ajuns pe micul ecran. Este firesc să lași povești cu final deschis, dar nu de o asemenea magnitudine.

Și frustrările pot continua la nesfârșit. Evident, niciun final nu poate încheia zecile de povești care au luat naștere de-a lungul a opt sezoane, mai ales în condițiile în care acestea sunt plasate într-un univers extrem de complex precum cel din Game of Thrones, dar ținând cont de poveștile uluitoare cu care ne obișnuise serialul, finalul nu ar fi trebuit nicidecum să arate astfel. Și totuși, parcă în contrast cu acest final, fiindcă vorbim despre o producție de o asemenea magnitudine, cu un asemenea impact asupra întregului glob și fiindcă „nu există nimic mai puternic în lume decât o poveste bună”, Game of Thrones rămâne în istorie drept unul dintre cele mai bune seriale create vreodată.

-B

2 thoughts on “Game of Thrones: despre regi, profeții și finaluri ratate…

  1. Sper ca in aceasta vara, după ce intreaga nebunie pricinuită de sesiunea de examene va lua sfârșit, să intru si eu în rândul celor ce au urmărit GoT. Toată aceasta nemulțumire vizavi de calitatea ultimul sezon m-a facut mai curios ca niciodata.

    Like

    1. @gabi253, am citit pe undeva ca s-au folosit de finalul prost ca o strategie de marketing: sa starneasca interesul. Asteptam parerea ta dupa un binge-watch! 😀

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s