Cu Outlander, Power și The Girlfriend Experience, cei de la Starz doresc să își păstreze imaginea provocativă a grilei, urmând să aducă pe micul ecran o adaptare a romanului lui Pierre Choderlos de Laclos, Les Liaisons Dangereuse (ro. Legături primejdioase). Anunțul a fost făcut în cadrul TCA (Television Critics Association Summer Press Tour) la panelul postului unde s-a dezvăluit de asemenea că titlul va avea opt episoade – pentru moment nu se cunoaște dacă va fi o miniserie ori o serie antologică.
Publicată în 1972, povestea Marchizei de Merteuil și a Vicontelui de Valmont este cea a doi foști amanți, în prezent rivali, persoane narcisiste ce se folosesc de seducție ca armă de a-i controla și exploata pe cei din jurul lor, de multe ori doar pentru propriul amuzament. Romanul prezintă de asemenea aristocrația franceză de dinainte de Revoluție, desfrâul și jocurile de culise practicate de înalții societății.
Proiectul TV va urmări originea personajelor, a celor doi tineri amorezi din mahalalele pariziene ale secolului al XVIII-lea, povestea fiind spusă din perspectiva Marchizei de Merteuil, plecând de la replica acesteia: Născută să domin sexul vostru și să-l răzbun pe al meu, am izbutit să inventez strategii pentru a face ce cei dinaintea mea nu au reușit. Atractivă, provocativă și plină de suspans, aceasta va fi povestea seducției și a trădării ce va urmări legăturile primejdioase a celor bogați și puternici de la curtea regelui Ludovic al XVI-lea, pe măsură ce vor crea haos în viețile tuturor celor implicați, nimeni nereușind să rămână cu adevărat inocent.
Romanul lui Laclos a fost adaptat anterior pentru micul ecran de BBC în 2013, însă cea mai cunoscută versiune este filmul din 1988 ce i-a avut protagoniști pe Glenn Close, John Malkovich, alături de Michelle Pfeiffer, Uma Thurman și Keanu Reeves, cu scenariul semnat de Christopher Hampton. O versiune contemporană, Cruel Intentions, a fost lansată în 1999, plasând acțiunea în Manhattan-ul celor bogați, cu Ryan Phillippe și Sarah Michelle Gellar în rolurile celor doi tineri protagoniști plictisiți de anosteala celor din Upper East Side.
Povestea seducției, trădării și a răzbunării din romanul lui Laclos va fi adaptată de Harriet Warner, cunoscută pentru The Alienist și Call the Midwife, showrunner de asemenea pentru o altă dramă a celor de la TNT, Tell Me Your Secrets. Echipa de creație condusă de Harriet Warner îi va mai avea pe James Dormer (Medici), Coline Albert (Les Revenants) și Rita Kalnejais, acestora alăturându-li-se în calitate de producători executivi însuși Christopher Hampton, Tony Krantz, Colin Callender, Bethan Jones (Sherlock), Scott Huff (The Spanish Princess).
Pentru moment nu există o dată de lansare atașată proiectului, filmările urmând să aibă loc în Cehia. În privința distribuției internaționale, cei de la Starz au menționat Spania prin Vodafone și Orange TV, Germania, UK și Franța via Prime Video, însă local rămâne de văzut – în prezent, în România, o parte dintre titlurile Starz sunt împărțite între Netflix (Outlander) și HBO Go (The Spanish Princess, The Girlfriend Experience). Romanul Les Liaisons Dangereuse a lui Choderlos de Laclos este disponibil și în România, fiind tradus și publicat la editura Litera.
—
–Colin Callender: “In Harriet Warner’s brilliantly re-imagined world of Dangerous Liaisons the character of Merteuil is placed center stage as a woman quietly challenging the status quo of sexual politics, holding others to account, particularly for the abuse of sexual power and male privilege. In the wake of the #MeToo movement, a story about the claiming of female power in a world where women are objects of male domination feels strikingly timely and powerfully relevant. (…) Tony Krantz and I are excited to be making this with Starz and Lionsgate who have fully embraced Harriet’s bold vision for this rich period drama which has at its core young people in love in a complex world of promiscuity, ambition, and status anxiety – a world where the gap between rich and poor is greater than ever. This could just as easily be a story of modern day America as 18th Century Paris.”
Articolul va fi actualizat pe măsură ce vor apărea mai multe informații și materiale promoționale.