[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 16×05 ‘Breathe Again’ & 16×06 ‘Whistlin’ Past The Graveyard’

O știm cu toții – viața te ia pe nepregătite și îți strică planurile numaidecât. Este o regulă universal valabilă că nu poți fi pregătit pentru nenoriciri, oricât de precaut ai fi.

Cum nenorocirile nu vin niciodată singure, Meredith s-a văzut nevoită să rateze un termen al audierilor, dată fiind urgența medicală a Zolei, care fusese anterior operată de spina bifida. Amelia vrea să o opereze, dar nu se poate din cauza relației sale cu pacientul și intră în luptă cu Koracick, care susține că este, evident, cel mai bun pentru job. Zola trece rapid prin operație și se recuperează imediat, dar avocatul lui Meredith vine să verifice această presupusă urgență medicală și o informează pe Meredith că a obținut o derogare de la judecător pentru a o lăsa pe Meredith să stabilească o nouă dată în instanță. Meredith este dornică să se ofere voluntară pentru mai multe ore de colectare a gunoiului, însă avocatul său îi spune că orele în cauză vor fi recuperate de Mer în închisoare, nu pe marginea drumului.

Jo și Bailey intră în camera hiperbarică cu o femeie pe care cea dintâi o identifică drept fostul său psiholog, care se pare că a încercat să-și ia propria viață. După ce Jo este închisă în cameră, intră într-o ușoară stare de panică: dacă un psiholog (dependent de migdale) a încercat să-și ia viața după 13 ani de sobrietate, ce se va întâmpla cu ea? Nici Bailey nu e tocmai stabilă din punct de vedere emoțional – nici hormonal – astfel că încearcă să o distragă pe Jo de la pacient și să schimbe subiectul, povestindu-i despre sarcina pe care nu o aștepta. Și despre menopauză. Cele două încep să se agite și să se liniștească reciproc. Descoperim astfel că ajută să arunci cu obiecte în pereți sau să îți listezi în minte ceea ce știi pe de rost – alternativ, puteți încerca și să loviți în perne – Annalise Keating o face și, aparent, funcționează. Carly se trezește și aflăm că nu a vrut să își ia viața, ceea ce o liniștește pe Jo, care intră rapid în atmosfera de Halloween.

Așadar, este din nou acea perioadă din an când pe străzile – și pe holurile spitalului spitalelor – apare câte un zombie, câte o floarea-soarelui, câte un vampir… Nu toată lumea poartă, însă, de plăcere o altfel de costumație – Meredith este acum o deținută a închisorii din Seattle, unde socializează cu colega sa de celulă, Paula. Cum Mer are o afinitate pentru persoanele cărora sistemul – oricare ar fi el – le-a greșit sau nu pentru care nu a funcționat, o găsește pe Paula drept victimă colaterală și își propune să facă tot ce îi stă în putere pentru a o ajuta, ca de la mamă la mamă.

Pac-North este pregătit pentru noi investiții și noi investitori, însă scheleții din dulapuri – literalmente, numai că în loc de dulapuri, vorbim despre șantierul noii aripi a spitalului – îi strică ploile lui Alex, care nu știe cum să peticească mai eficient neajunsurile celui mai slab cotat spital din Seattle. Evident, asistentele vorbesc despre faptul că este bântuit, iar mireasa moartă Jo le alimentează acestora bănuielile, în timp ce investitorii se retrag. Alex alege să sărbătorească Halloween prin recăsătoria cu Jo, iar la starea civilă, în încercarea de a-și speria soțul, Jo îi spune acestuia că este însărcinată; a funcționat, căci fața îngrozită a lui Karev denotă că nu este pregătit pentru această etapă – mai mult, am mai zis că este foarte fertil spitalul în ultima perioadă, dar ar fi fost prea de tot să avem un al treilea personaj feminin așteptând un copil!

În general, reuniunile familiale au tendința de a merge prost în Greys, unde disfuncționalitatea este cuvântul de ordine atunci când vine vorba despre familii. Nici familia lui Link nu face excepție. Anual, acesta se întâlnește cu părinții săi divorțați, chiar de Halloween, pentru a sărbători cancerniversarea – ziua când Link a aflat că este vindecat complet de cancer. În anul de față, invitata de onoare este Amelia, deoarece Link dorește să își informeze părinții că vor fi bunici. Reuniunea este una surprinzătoare de ambele părți – dacă părinții află că vor avea un nepot, Link află că ai lui se vor recăsători, după dureroși ani de divorț, peste care Link a trebuit să treacă de unul singur. Amelia își dă seama că supărarea lui Link vine mai degrabă de la faptul că părinții acestuia au reușit să facă în așa fel încât reuniunea anuală să fie despre ei, nu despre starea lui de sănătate.

Că tot vorbeam mai devreme despre reguli general valabile, încă una: Tom Koracick nu este plăcut pe holurile Sloan Grey. Teddy și Amelia sunt singurele persoane care îl tolerează, însă surpriza acestui episod este că însăși Bailey reușește să îi atingă o coardă sensibilă, deoarece Tom are amintiri neplăcute cu sărbătoarea care este în plină desfășurare. Momentul devine rapid unul emoționant, chiar tragic, amplificat de trăirile hormonale ale Mirandei.

Dacă tot am trecut la partea emoționantă, nu am putut să nu remarc aripile mov ale Zolei – un costum cu o însemnătate mare în familia Grey-Shepherd, reparat cu dibăcie de Derek cu ani în urmă. Zola le poartă cu mândrie și cu o teamă – descoperită de DeLuca, încercând din răsputeri să îi fie prieten fiicei iubitei sale – că își va uita tatăl. Andrew găsește rapid o soluție pentru a-i înlătura această temere, povestindu-i Zolei despre faimoasa tumoră desenată pe peretele dormitorului, pentru care cu siguranță Derek nu va fi uitat de către colegi sau comunitatea medicală.

Cred că binele, oricât de mic sau mare, cu însemnătate sau insignifiant, nu se uită niciodată.

-B

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s