TvAddicted Blog / TvBlog: Top 10 cele mai bune seriale din 2019

Iată că a mai trecut un an, un 2019 care marchează finalul unui deceniu de excepție pentru industria serialelor. După șapte zile în care ne-am spus ofurile (Happy Festivus!), am prezentat preferințele criticilor de peste ocean (Cele mai bune seriale!) și am pus la punct retrospectiva deceniului cu punctele ei forte, a venit momentul sa ne prezentăm și noi preferințele pentru anul ce stă se se încheie. 

Ca de obicei și respectând tradiția, am apelat încă o dată la oamenii frumoși și pasionați din fosta echipă de la TvBlog, realizând un clasament al celor mai bune seriale care au marcat anul 2019. În mod surprinzător, topul este dominat de titluri cunoscute produse de platformele de streaming și televiziunile prin cablu, doar The Blacklist regăsindu-se în Top 10 datorită unui comeback de zile mari (și o încurătură de rudenii mai ceva ca în soap opera-urile din vremurile bune). Netflix, HBO și Amazon ne oferă primele titluri ale unui top variat în materie de preferințe și opțiuni de vizionare, punctajul obținute plasând Chernobyl ca cel mai bun titlu vizionat în 2019. O surpriză plăcută și total neașteptată este prezența serialului original HBO Europa, Umbre – știam deja că sezonul 3 a reușit să se remarce prin calitatea sa, însă ne place când vedem un titlu românesc în top. Ce mai, sunt multe de zis, multe de recomandat însă avem un nou an la dispoziție pentru a transpune în scris toate ideile și proiectele pe care ni le-am propus.

———

Top 10 seriale ale anului 2019:

  1. Chernobyl
  2. Watchmen/ The Expanse
  3. Unbelievable
  4. The Crown/ The Mandalorian
  5. Gomora
  6. Umbre
  7. Silicon Valley
  8. Lucifer/ The Man in the High Castle
  9. Tom Clancy’s Jack Ryan/ Peaky Blinders
  10. The Deuce/ Tell Me a Story/ The Blacklist

Clasamentul a fost realizat prin adunarea punctajelor oferite de editori în topurile individuale, astfel: locul 1 – 10 puncte, locul 2 – 9 puncte, locul 3 – 8 puncte… locul 10 – un punct. Clasamentul final rezultat a fost compus din 71 de seriale și poate fi regăsit mai jos, precum și clasamentele individuale ale fiecărui editor. Așteptăm și topurile voastre în rubrica de comentarii!

Poziție

Serial

Punctaj

1 Chernobyl 55
2 Watchmen / The Expanse 26
3 Unbelievable 23
4 The Crown / The Mandalorian 21
5 Gomora 19
6 Umbre 17
7 Silicon Valley 14
8 Lucifer / The Man in the High Castle 12
9 Tom Clancy’s Jack Ryan / Peaky Blinders 11
10 The Deuce / Tell Me a Story / The Blacklist 10
11 Succesion 9
12 Good Omens 9
13 Criminal Minds 9
14 When They See Us 9
15 Mindhunter 9
16 Game of Thrones 9
17 Marvel’s The Punisher 8
18 Stranger Things 8
19 Love, Death & Robots 8
20 Primal 8
21 Throtsky 8
22 Luther 7
23 After Life 7
24 Mr. Romot 7
25 Ray Donovan 7
26 Big Little Lies 6
27 Good Witch 6
28 Snowfall 6
29 Animal Kingdom 6
30 The Witcher 6
31 Counterpart 6
32 Grey’s Anatomy 5
33 The Loudest Voice 5
34 The OA 5
35 Warrior 5
36 Shetland 5
37 Dark 5
38 Patriot Act with Hasan Minhaj 4
39 Seven Worlds 4
40 Baptiste 4
41 Doom Patrol 3
42 9-1-1 3
43 Russian Doll 3
44 His Dark Materials 3
45 FBI 3
46 Schitt’s Creek 3
47 Les Miserable 3
48 A Confession 3
49 Star Trek: Discovery 3
50 Atypical 3
51 Euphoria 2
52 New Amsterdam 2
53 What We Do in the Shadows 2
54 Bob Hearts Abishola 2
55 Santa Clarita Diet 2
56 Why Women Kill 2
57 The Righteous Gemstones 2
58 Prodigal Son 1
59 Final Space 1
60 Last Week Tonight with John Oliver 1
61 Family Guy 1
62 Superstore 1
63 Alien News Desk 1
64 All Rise 1
65 The Good Fight 1

— Clasamente individuale —

Bogdan (bgdi)

  1. The Deuce – ultimul sezon a fost cu mult mai mult decât mă așteptam. Va rămâne printre preferatele mele din toate timpurile. Toate cele trei sezoane au fost absolut superbe.
  2. Chernobyl – înfiorător și izbitor. Mai horror decât orice film sau serial horror. Greu de văzut, dar extraordinar.
  3. The Crown – noua distribuție s-a ridicat la înălțimea celei dintâi, iar sezonul a fost absolut impecabil.
  4. Watchmen – știam de la bun început că nu este o adaptare a romanului grafic (pe care l-am citit pe nerăsuflate), motiv pentru care nu am avut niciun fel de așteptare, însă m-a surprins plăcut. Ceva diferit, însă atât de bun!
  5. Big Little Lies – Meryl Streep!
  6. Grey’s Anatomy – o prezență constantă în top 10 pentru mine, mi-a plăcut mult faptul că au ieșit din zona lor de confort (și din Sloan Grey Memorial) în noul sezon.
  7. Unbelievable – efectiv, de necrezut. Te enervează, te frustrează și te lasă fără cuvinte.
  8. Doom Patrol – o ciudățenie mișto. Pe o piață supra-saturată de super-eroi, s-a strecurat acest serial pe cât de diferit, pe atât de bun.
  9. Euphoria – o călătorie halucinantă la vârsta la care nimic nu e ceea ce pare și totul se întâmplă într-un ritm la fel de amețitor precum serialul.
  10. The Loudest Voice – un personaj care nu poate să îți provoace decât dezgust și să te scoată din sărite, interpretat magistral de Gerard Butler.

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: Watchmen – pentru haosul plăcut și pentru o incursiune neașteptată în universul unor benzi desenate absolut geniale.

———

Raisa

  1. Tell Me A Story
  2. Tom Clancy’s Jack Ryan
  3. Marvel’s The Punisher
  4. Chernobyl
  5. Good Witch
  6. Lucifer (S4)
  7. Patriot Act with Hasan Minjah
  8. 9-1-1
  9. New Amsterdam
  10. Prodigal Son

Mentiuni speciale (!):
Comedii/ sitcoms: Bob ❤️ Abishola, mixed-ish, Santa Clarita Diet (S3), One Day at a Time (S3), The Good Place, American Housewife, Brooklyn Nine-Nine
Drama/ actiune: The Handmaid’s Tale, Pretty Little Liars: The Perfectionists, Madam Secretary, momentele WTF din sezoanele curente NCIS si NCIS: New Orleans

———

Andrei (raiden)

  1. Watchmen
  2. Succesion
  3. The Expanse
  4. The Mandalorian
  5. Chernobyl
  6. Umbre
  7. Silicon Valley
  8. Russian Dol
  9. What we do in the shadows
  10. Final Space

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: Watchmen

———

Dan

  1. Peaky Blinders – “There is God and there are the Peaky Blinders.” Serialul ăsta e ca vinul, mai bun cu fiecare an care trece. Povestea lui Tommy şi a clanului Shelby e un exemplu de perfecţiune cinematografică. Dacă te uiţi la serial, înţelegi ce vreau să spun. Dacă nu te uiţi încă, ce mai aştepţi?
  2. Watchmen – Surpriza anului, încă o bijuterie marca Damon Lindelof. Fără să fiu vreun fan al serialelor cu de supereroi, am descoperit un plot excelent construit şi foarte bine filmat, cu abordări ale naturii umane şi o coloană sonoră care mi-au amintit pe alocuri de The Leftovers.
  3. The Expanse – Cel mai rapid binge al anului. Cei de la Amazon au înţeles că există cerere pentru un SF serios şi au salvat serialul de la o moarte nedreaptă, iar rezultatul n-a dezamăgit.
  4. Luther – Un clasic al genului, despre care am scris pe larg aici.
  5. Umbre – Un sezon 3 peste cele precedente. Au riscat şi le-a ieşit. Mai multă acţiune, mult umor, accent pe dezvoltarea personajelor şi un Laurenţiu Bănescu impecabil!
  6. The OA – Un serial înaintea timpurilor sale, pe care-l urmăreşti fascinat, conştient că fiecare detaliu îşi va dezvălui la un moment dat însemnătatea. Excepţional gândit şi realizat, sper să primească şansa sezonului 3 pe o altă platformă.
  7. The Man in the High Castle – Un ultim sezon care a oferit destule răspunsuri, dar cu un final care putea fi ceva mai clar. Conceptul lumilor paralele a fost pretextul pentru o discuţie despre urmările alegerilor pe care le facem.
  8. His Dark Materials – E fantasy-ul care speră să acopere golul lăsat de Game of Thornes. Lumi paralele, urşi cu armură, plus Ruth Wilson, Lin-Manuel Miranda şi James McAvoy. Începutul e promiţător, dar parcă e loc de ceva mai mult.
  9. Chernobyl – “Not great, not terrible” e mema care a făcut carieră, la fel ca miniseria care a lansat-o. O relatare dură, fără menajamente, a unui eveniment care a schimbat lumea şi a unui sistem de valori pe ni l-am dori de domeniul trecutului.
  10. Last Week Tonight with John Oliver – Am avut Brexit, The Stupidest Watergate, pedeapsa cu moartea, rasismul, sistemul de vot, drepturile omului, dar şi mascote japoneze, un tort uriaş şi un număr de musical filmat în Times Square. Entertainment pur!

———

Indru

  1. The Blacklist – pentru că nu mai știu cine tatăl cui e și care e agent KGB și care e Ilia Koslov și care Katarina Rostova și dacă Ilia Koslov e agent KGB și de ce naiba Ressler l-a spălat pe ăla pe creier și dacă aia e mă-sa sau ăla e ta-su și totuși n-au spus la ce prietenă s-a dus Agnes când s-au împușcat ei între ei și și-au înscenat unii altora chestii etc. Mă rog, ați înțeles ideea.
  2. Criminal Minds – Pentru că nu știu de ce naiba n-am dat de serialul ăsta mai devreme.
  3. Love, Death & Robots – Pentru că a ecranizat o serie de nuvele mișto și chiar merită serialul.
  4. The Mandalorian – pentru că Star Wars bun (The Abrams Movies are a Blasphemy)
  5. Chernobyl – Pentru că s-au dus toate terminatele de pe Instagram la Cernobâl să-și facă selfie. Darwinism at its finest!
  6. Warrior – pentru că aveam nevoie de un serial cu arte marțiale care nu e fantasmagoric gen Into the Badlands.
  7. Seven Worlds, One Planet – pentru că Attenborough în 4K pe noul meu televizor.
  8. FBI – pentru că Dick Wolf & good shows
  9. Bob ❤️ Abishola – pentru că e funny și n-am mai avut un sitcom funny de când s-a anulat Superior Donuts. Aici piața plânge rău…
  10. Family Guy – pentru că Stewie.

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: The Blacklist – care și-a revenit masiv după failul cu sezonul precedent.

———

Luiza (The World of a Movie Addicted)

  1. Gomora (sezonul 4) – sunt complet îndrăgostită de acest serial, de Genny Sevastano, de familia lui, de felul în care a încercat să se îndepărteze de lumea în care a trăit, pentru ca la final să se întoarcă la cârma clanului mafiot din Napoli, moștenit de la tatăl său. O să imi fie dor de Patrizia 😦
  2. When They See Us – genială miniserie, felicitări Netflix și Ava DuVernay. Jharrel Jerome mi s-a părut extraordinar.
  3. Unbelievable – o altă miniserie Netflix excelentă, cu un scenariu bine pus la punct și o întreagă distributție desăvârșită! Nu am avut ce să îi reproșez.
  4. After Life – amuzant, copleșitor, dramatic, intens și plin de emoție. A fost mai optimist decât mă așteptam, fiind creat (scris și regizat) de Ricky Gervais, dar per total a fost un prim sezon sublim.
  5. Snowfall (sezoanele 1-3) – una dintre cele mai bune drame pe care le-am văzut. Este realistă, excelent jucată, având o profunzime pe care nu o întâlnești foarte des la TV.
  6. Mindunter (sezonul 2) – mi-a plăcut mai mult decât primul, are aceeași atmosferă elegantă (oldschool), lină, dar și terifiantă și m-a prins mai mult povestea din acest sezon.
  7. The Loudest Voice – o miniserie foarte bună, care m-a șocat și oripilat, fiind bazată pe o poveste adevărată despre care auzisem doar în treacat.
  8. Schitt’s Creek (sezonul 5) – comedia mea preferata din prezent.
  9. Santa Clarita Diet (sezonul 3) – ultimul sezon din păcate, pentru că Netflix a decis să anuleze această comedie fermecătoare, cu o distribuție încântătoare de care o să îmi fie dor!
  10. Superstore (sezonul 4) – de când a apărut acest serial, nu cred că a existat vreun episod la care să nu râd aproape non stop. E uimitor cum niște actori semi necunoscuți (în afară de America Ferrera) au format una dintre cele mai reușite și amuzante distribuții ale unui serial de comedie din ultimii (mulți) ani.

Mențiuni speciale: Modern Family (ultimul sezon), Single Parents (sezonul 2), The Neighborhood (sezonul 2), Schooled (sezonul 2) & Criminal U.K. (miniserie).

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: A Black Lady Sketch Show – de departe cel mai amuzant show pe care l-am vazut în acest an, sunt încă mega impresionată și uimită de cât de mult mi-a plăcut.
Mențiune specială: The Righteous Gemstones – o comedie stupidă și exagerată, care m-a captivat însă cu fiecare episod (felicitări distribuției!).

———

Marius (mArS/ Blog of mArS)

  1. Silicon Valley
  2. Unbelievable
  3. Primal
  4. Mr. Robot
  5. Animal Kingdom
  6. Chernobyl
  7. The Man in the High Castle
  8. Les Miserables
  9. Why women kill
  10. Alien News Desk

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: Primal

———

Mirela (GRRM)

  1. The Expanse
  2. Good Omens
  3. Stranger Things
  4. Ray Donovan
  5. The Witcher
  6. Shetland
  7. Baptiste
  8. A Confession
  9. Unbelivable
  10. All Rise

Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: The Expanse – super, schimbarea de la SyFy la Amazon a fost benefică

———

Riscanti

  1. Chernobyl
  2. Game of Thrones
  3. Throtsky
  4. Lucifer
  5. Counterpart
  6. The Crown
  7. The Man in the High Castle
  8. Star Trek Discovery
  9. Tom Clancy’s Jack Ryan
  10. The Good Fight

Mențiune specială: Formula 1 Drive To Survive.
Cel mai surprinzător serial/ sezon al anului: Throtsky

———

Robert (friend and avid reader :P)

  1. Chernobyl – Roluri foarte bine jucate, in special de catre Jared Harris. Scenariul, cinematografia si soundtrack-ul (Hildur Guonadottir – vezi filmul Joker) de exceptie.
  2. Gomorra – Un nou sezon, inca o noua lovitura. Daca nici italienii nu se pricep la serialele cu mafie, atunci cine?
  3. The Crown – Actorii se pare ca au fost extrem de bine alesi. Tobias Menzies a fost o surpriza placuta.
  4. The Mandalorian – Se pare ca cei de la Disney au prins in sfarsit ideea despre cum sa realizeze un serial de calitate din universul SW. Recenta trilogie (The Force Awakens, The Last Jedi, The Rise of Skywalker) a fost din punctul meu un dezastru de proportii. Pot spune cu lejeritate ca The Mandalorian se poate numi “A New Hope“.
  5. Umbre – Sezonul 3 – Cel mai bun de pana acum. Au inteles ce trebuie sa faca, au investit mai multi bani si le-a iesit un produs de zile mari. Totusi, mai au de rezolvat o problema mare prezenta peste tot in filmele si serialele romanesti – SUNETUL!!!
  6. Dark – Mult mai complicat (timeline-uri diferite si mult mai multe personaje) ca in primul sezon. Te tine in suspans pe tot parcursul celor 8 episoade si te lasa cu gura cascata la final.
  7. Mindhunter – Suspans, cazuri mai complexe, personaje bine conturate. Nu trebuie ratat!
  8. Atypical – Sezonul 3 nu dezamageste, ci din contra, devine din ce in ce mai bun.
  9. The Righteous Gemstones – Danny McBride da din nou lovitura. John Goodman, Adam Devine si Walton Goggins. Ce mai e de spus?
  10. Peaky Blinders – Se complica din ce in ce mai rau lucrurile pentru familia Shelby. Dar se pare ca mereu se gaseste cate o cale de scapare.


Clasamente din anii anteriori: 2018, 20172016.

Un An Nou fericit tuturor! La mulți ani!

Echipa TvAddicted Blog
(Raisa & Bogdan)

2 thoughts on “TvAddicted Blog / TvBlog: Top 10 cele mai bune seriale din 2019

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s