„State dezbinate” – un nou serial documentar HISTORY

HISTORY® difuzează în exclusivitate, începând cu 20 iunie, în fiecare sâmbătă, de la ora 22:00, serialul documentar „State Dezbinate”, care explorează modul în care tensiunile rasiale și crimele motivate de ură afectează comunitățile din Statele Unite și Europa, precum și modul în care societatea civilă tratează și reacționează la aceste situații.

Ultimii ani au arătat o creștere alarmantă a violențelor motivate de ură rasială, vandalism sau bullying. În egală măsură, tot mai mulți oameni au intervenit pentru protejarea victimelor, fie că erau simpli cetățeni sau militanți ai dreptății și justiției în comunitățile lor.

Cele patru episoade ale serialului tratează atât evenimente intens dezbătute la nivel mondial, printre care și criza refugiațiilor, care a marcat și extinderea naționalismului de dreapta în Europa cu o amploare nemaivăzută de la al Doilea Război Mondial încoace, cât și situații locale cu un puternic impact asupra comunităților respective. Așadar, pe parcursul serialului documentar, vor fi prezentate cazuri de violență rasială care au avut loc în diverse state ale Europei precum Ungaria, Suedia sau Marea Britanie, dar și pe teritoriul Statelor Unite, unde astfel de conflicte sunt tot mai des întâlnite.

Într-o perioadă în care acte flagrante de antisemitism, homofobie și rasism se întâmplă încă frecvent, serialul documentar „State Dezbinate” reprezintă o radiografie a stării actuale de ură din întreaga lume.

Pe de altă parte, serialul prezintă acest subiect și din perspectiva celor care au experimentat ura în propriile vieți și care au depășit acel moment, devenind mai puternici și determinați să transmită un mesaj pozitiv prin exemplul personal.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s