Pandemie ca pandemie, însă iată că lucrurile nu stau deloc pentru cei de la The CW, seara trecută aceștia anunțând că au distribuit o nouă actriță care să preia mantaua justițiarei din Gotham, Batwoman.
Așa cum am anunțat zilele trecute, personajul lui Kate Kane interpretat de Ruby Rose nu va fi redistribuit, ci un nou personaj va fi introdus în povestea Batwoman. Mai exact, actrița Javicia Leslie o va interpreta pe Ryan Wilder preluând și alter ego-ul Batwoman. Noul personaj va fi introdus încă din debutul sezonului 2, serialul urmând să revină cu noi episoade în ianuarie 2021.
Din descrierea oficială, aflăm că Ryan nu este tocmai eroul cu care noi am fost obișnuiți de-a lungul timpului, fiind o fire simptică, dar un mic cam dezordonată și împrăștiată, cu obiceiuri, vicii și un trecut de care să nu fie tocmai mândră. Neavând pe nimeni în viața sa, mare parte din copilăria și adolescența sa și le-a petrecut pe străzi, fugind de poliția din Gotham. Locuind în prezent într-o dubă și având o plantă pe post de cel mai bun prieten, Wilder este o fire atletică, francă și fără ascunzișuri, chiar și în privința sexualității sale – mai exact, este genul de luptătoare nedisciplinată, dar cu un potențial uriaș, o fire înnăscută pentru a prelua mantaua lui Batwoman.

Recent, Javicia Leslie a putut fi urmprită în recent anulatul de CBS, God Friended Me, serial difuzat în România pe Film Now (ro. Cineva acolo sus). Actrița îndeplinește în continuare criteriile anterior stabilite de echipa de producție, Leslie făcându-și anterior cunoscută orientarea sexuală.
În România, Batwoman este disponibil online pe platforma HBO Go.
—
-Javicia Leslie:
“I am extremely proud to be the first Black actress to play the iconic role of Batwoman on television, and as a bisexual woman, I am honored to join this groundbreaking show which has been such a trailblazer for the LGBTQ+ community”.
One thought on “‘Batwoman’ și-a găsit noua… Batwoman”