Dramedie gotică cu influențe sudiste ce urmărește povestea lui Margaret și Ginger, două femei puternice și hotărâte să facă tot ce le stă în puteri pentru a-i proteja pe cei iubiți. În momentul în care înstăritul CEO-ul al celui mai mare trust creștin de televiziune moare într-un accident aviatic, familia rămâne consternată să afle că acesta a avut trei copii ilegitimi ale căror nume se găsesc acum în testament. Ca orice văduvă aflată în posesia moștenirii, aceasta face primul pas încercând să îi plătească pentru a renunța la avere, însă noii moștenitori nu numai că nu îi acceptă oferta, ba chiar sunt decisi a rămâne în oraș și a deveni parte din familie. Serialul are la bază seria omonimă din Noua Zeelandă.
Distribuție: Kim Cattrall, Gerald McRaney, Steve Harris, Melia Kreiling, David Denman, Olivia Macklin, Aubrey Dollar, Benjamin Levy Aguilar, Corey Cott, Mark L. Young
Premieră: 21 septembrie