Stana Katic revine la AXN România cu noi episoade din „Absența”

Serialul thriller Absența, cu Stana Katic în rol principal și producător executiv, revine la AXN începând din 3 septembrie. Filmările pentru cel de-al treilea sezon au continuat în Sofia, Bulgaria. Geoff Bell (Kingsman: The Secret Service) și Josette Simon (Wonder Woman) se alătură distribuției noului sezon care va avea 10 episoade și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 23.00.

„Absența”, cu Stana Katic în rolul principal, urmărește povestea agentei FBI Emily Byrne care, în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, dispare fără urmă și este declarată moartă. Șase ani mai târziu, este găsită într-o cabană în pădure, abia supraviețuind, fără vreo amintire despre ce i s-a întâmplat. Odată ce se întoarce acasă, află că soțul său, agentul special Nick Durand, s-a recăsătorit și fiul ei este acum crescut de altă femeie. Emily se trezește în curând implicată într-o nouă serie de crime.

Absentia - Season 3
Sursa: AXN România

Sezonul trei continuă povestea la doar trei luni de la evenimentele dramatice ce au marcat finalul sezonului 2. Emily este aproape de finalul perioadei de suspendare din cadrul FBI și, în același timp se luptă din răsputeri pentru a fi cea mai bună mamă pentru Flynn. Atunci când unul din cazurile de care Nick se ocupă amenință liniștea și viața familiei pe care Emily încearcă cu disperare să o țină unită, totul se schimbă. O călătorie periculoasă o poartă pe Emily departe de Boston, testând-o ca niciodată până acum. Însă tot acest drum o va forța să învețe din nou să aibă încredere, să iubească și, într-un final, să realizeze care este cu adevărat locul și rolul ei, după toate încercările prin care a trecut.

Alături de Stana Katic, își reiau rolurile în noul sezon Patrick Heusinger, Neil Jackson, Matthew Le Nevez, Natasha Little, Paul Freeman, Patrick McAuley și Christopher Colquhoun.

Geoff Bell și Josette Simon se vor alătura distribuției sezonului trei. Bell va fi Colin Dawkins, un fixer profesionist pentru o organizație criminală cu ramificații la nivel international, care rezolvă orice problemă cu mult stil și eleganță.  Josette Simon este Rowena Kincade, fost instructor la Quantico cu o carieră în serviciile de informații MI5 și MI6. Aceasta a văzut ceva în Emily și, în tot acest timp, a fost mereu cu ochii pe ea. Însă, intențiile ei rămân neclare – va fi prietena sau cel mai mare dușman al lui Emily?

Absentia - Season 3
Sursa: AXN România

Serialul detectiv „Absența” este produs de Bizu Productions în parteneriat cu Gemstone Studios (parte a Sony Pictures Television), fiind creat de Gaia Violo și Matt Cirulnick, pe baza unui scenariu pilot scris de Violo. Julie Glucksman, Stana Katic, William Pascoe și Katia Adamik sunt producători executivi.

———

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s