[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 17×05 “Fight the Power”

Într-o încercare de umanizare a statisticilor zilnice pe care le vedem în fața ochilor în fiecare zi, episodul devine rapid o incursiune tristă în neputința și frustrarea pe care le trăim atunci când vedem cum viețile celor dragi ne scapă printre degete.

Parțial manifest, episodul pune în lumină și condițiile preexistente, care favorizează infectarea cu noul coronavirus, în special în rândul persoanelor de culoare, un subiect intens dezbătut peste Ocean: deși populația de culoare ajunge în jurul a 7%, există situații în care 1 din 2 pacienți din spitalele COVID fac parte din această minoritate.

Subiectul este astfel dezbătut pe larg prin intermediul lui Bailey, care își aduce părinții într-un cămin pentru persoane vârstnice din Seattle. Mama sa suferă de Alzheimer, informație pe care o aflăm abia acum, din dorința Mirandei de a nu se raporta la situația lui Meredith, care a fost nevoită să o privească pe Ellis cum a fost consumată cu timpul de această boală cumplită. Căminul cu pricina ajunge rapid focar de infecție, iar mama sa ajunge la Grey Sloan Memorial cu simptome grave, găsindu-și sfârșitul pe patul de spital, având-o pe fiica sa alături, însoțită de Webber. Scenele în care cele două interacționează, practic, pentru ultimele minute, sunt greu de urmărit – sunt ocazii când viața te pune în situația în care nu numai că ești neputincios, ci aduni frustrări pe care nu știi cum să le gestionezi, nu știi cum să spui „adio” sau să faci ca momentul să fie mai puțin dureros. Oricât de pregătit ai fi – chiar dacă știi că nu vrei să fii susținut de aparate, că nu vrei să te chinui – niciuna din aceste măsuri care sună bine în teorie nu te poate pregăti pentru crunta realitate pe care trebuie să o înfrunți. Și viața nu e corectă, nu te lasă să faci lucrurile așa cum vrei sau așa cum meriți.

Înainte de momentul fatidic, Bailey se îndreaptă către persoana care știe cel mai bine cum e să îți vezi părintele răpus de uitare – Meredith, care este încă inconștientă, dar starea sa se îmbunătățește. Conversația dificilă se mută pe malul mării, locația care a devenit un cămin al discuțiilor despre trecut, prezent și viitor. În nu prea multe cuvinte, Meredith sugerează că nu există o rețetă universală pentru despărțire și că niciodată nu poți fi pregătit pentru o astfel de situație. Ceva mai ancorată în trecutul lui Bailey este conversația pe care aceasta o poartă cu Maggie, care înțelege și se regăsește în aspectele rasiale care au definit trecutul amândurora, precum și despre oamenii care au considerat că e mai bine într-un fel sau altul referitor la alegerile profesionale ale persoanelor de culoare.

Episodul este și despre schimbare – Jo, într-o stare deplorabilo-depresivă, se gândește că ar fi momentul să schimbe ceva în viața ei profesională, decizie pe care o consideră după ce este luată pe sus de colegii ginecologi, care aveau nevoie de un medic care să ducă la bun sfârșit o naștere. Încurajată de fericirea constantă a Carinei, Jo e de părere că o schimbare a specialității medicale ar fi de bun augur, opinie întărită de cazul femeii cu sarcina hepatică, de care s-a ocupat împreună cu Schmitt și cu noul rezident de origine pakistaneză, Khan – de remarcat, din nou, inclusivitatea pentru care serialul este deja celebru.

Dacă pentru Meredith tratamentul experimental începe să arate rezultate, situația lui Tom, care deja începuse să se înrăutățească, este tot mai gravă, iar acesta ajunge cu simptome serioase, chiar neurologice, la urgența Grey Sloan. Amelia se vede nevoită să îl lase pe Link cu copiii și să se deplaseze rapid la spital, pentru a-și supraveghea mentorul, salvatorul și, spre surprinderea lui Link, fostul „partener”. Acolo, vede o Teddy copleșită de tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, dar în special de vină, punându-i pe cei din cercul ei apropiat în situații cel puțin dificile. La scurt timp, Tom dă semne de revenire, sugerând că nu îi poartă pică lui Altman pentru greșelile sale, care, într-o oarecare măsură, au fost umane.

Căci uităm că suntem oameni. Vedem zilnic niște cifre, niște procente în niște statistici, și uităm că în spatele lor sunt oameni – cu frici, cu iubiri, cu dorințe, cu pasiuni, cu alți oameni care ne înconjoară și ne definesc.

-B

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s