[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 17×09 “In My Life”

Ni s-a spus că îl vom mai vedea „ocazional” pe DeLuca în următoarele episoade, iar când am citit știrea, mă gândeam că vom mai vedea o serie de flashback-uri sau, în cel mai rău caz, în condițiile actuale, că i se va alătura lui Meredith pe plajă. Nu, scenariștii au abordat altfel problema și, parcă dintr-o pană crasă de idei, s-au hotărât să dedice un întreg episod lui Teddy. Nu ar fi fost tocmai o idee rea, dar din amalgamul fără sens de halucinații și vis, de imaginar și real a rezultat un episod care ar fi putut să fie rezumat la vreo cinci minute.

După momentul in memoriam din parcarea spitalului, Teddy a fost luată de către Owen pe brațe și pusă în pat, de unde aceasta nu s-a mai ridicat pentru o perioadă – sezonul acesta implică mult stat în pat, din câte se vede – și intră într-un soi de stare depresivă, doarme jumătăți de oră și nu interacționează cu nimeni din jur. Pe lângă ea, Owen și, ulterior, Amelia încearcă să găsească soluții pentru a repara un om care a trecut prin mutle în ultima perioadă, căutând răspunsuri în trecutul istoric pe care îl împărtășesc împreună. Se vorbește despre tragedii, despre stres post-traumatic, despre perioada în care Teddy și Owen au fost medici pe front, despre așa-zisa fugă în Germania și, chiar mai departe în trecut, la Allison, despre care știm că a fost singura mare a iubire a lui Teddy, dar și motivul pentru care relația dintre ea și Hunt a avut de suferit, din cauza unor mărturisiri spuse mult prea târziu.

Teddy nu este un personaj tocmai stabil și statornic, iar halucinațiile pe care le are explorează relațiile nu tocmai reușite pe care le-a avut de când a intrat în universul Grey‘s. Transformarea unui personaj bisexual într-un soi de individ care se va arunca în brațele oricui îi iese în cale și care manifestă mai mult decât o prietenie este, din punctul meu de vedere, o abordare greșită, care poate într-o anumită măsură reflectă realitatea, dar devine rapid un clișeu și nu oferă credibilitate situației și personajului.

Episodul nu are început ori sfârșit, încadrându-se mai degrabă în conceptul de episod experimental, care nu este o noutate pentru serial, dar care, de cele mai multe ori, eșuează în a transmite exact mesajul dorit. Astfel, o vedem pe Teddy cum încearcă, în vis, să schimbe cursul lucrurilor care au adus-o în acest punct: relația cu Allison și momentul 9/11, despărțirile abrupte de Koracick, relația cu Owen și modul cum fostele lui relații (ni se aduce aminte de Amelia și Cristina) au afectat-o și ajungem în prezent, la situația lui Meredith și la moartea lui Andrew, lucururi de care se învinovățește. Așteptam momentul în care Teddy se va trezi din realitatea alternativă pe care și-a creat-o și chiar eram curios care va fi momentul declanșator care, speram, va salva un episod complet nenecesar: a implicat o discuție cu Meredith într-un spital înzăpezit (??) și, ulterior, a fost nevoie ca DeLuca să o ierte. Nu știm exact pentru ce, fiindcă ni s-a spus că nu se mai putea face nimic în cazul lui, dar a fost nevoie de un astfel de moment ca Teddy să revină la realitate și, probabil, va fi complet funcțională în episodul următor.

Că tot veni vorba de funcționare completă, cred că ar cam fi cazul ca Meredith să se trezească, nu? Ei bine, da, dar conform promo-ului pentru episodul următor, mai avem de așteptat, căci Lexie Grey își va face apariția pe plaja pe care Mer și-a petrecut cea mai mare parte a acestui sezon.

-B

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s