Actualizare 31.03.: După distribuirea celor trei personaje titulare (mai jos), viitorul serial The Powerpuff Girls și-a găsit și profesorul Utonium, care va fi interpretat de Donald Faison, cunoscut publicului pentru rolul din Scrubs. În serialul animat, profesorul Drake Utonium a fost cel care le-a creat pe cele trei, iar acum, ajuns la criza vârstei mijlocii, este hotărât să își repare relația cu cele trei fiice ale sale.
Articol inițial: Și noi a trebuit să citim de două ori ca să ne convingem: Greg Berlanti, creatorul serialelor din Arrowverse (Arrow, The Flash, Supergirl, Batwoman etc.) de la CW va adapta pentru post The Powerpuff Girls, sub forma unui serial non-animat care să urmărească cele trei personaje ajunse la vârsta de douăzeci și ceva de ani.
Serialul va fi centrat pe cele trei la vârsta adultă, ele regretând faptul că și-au petrecut copilăria luptând cu răufăcătorii, însă lumea are nevoie de ele mai mult decât niciodată.
Serialul va fi produs de compania lui Berlanti împreună cu Warner Bros TV și va fi în totalitate live-action, fără elemente animate, însă se va inspira din serialul animat original. Pilotul a fost anunțat în august 2020, iar în martie 2021 au fost confirmate și cele trei nume care le vor întruchipa pe Fetițele Powerpuff: Chloe Bennet (Marvel’s Agents of S.H.I.E.L.D.) va fi Blossom, Dove Cameron (filmele Descendants) va fi Bubbles, iar actrița de Broadway Yana Perrault va fi Buttercup Utonium.
Legat de personaje, Blossom „era un copil plin de responsabilitate, conștiincios, micuța perfectă, cu note foarte mari”, însă, ca adult, „trauma copiilor-supereroi reprimată a lăsat-o anxioasă, și își propune să devină din nou lider – de data aceasta cu propriile condiții”.
În ceea ce o privește pe Bubbles, a cărei „imagine de fată dulce a câștigat inimile Americii în copilărie”, personajul lui Cameron „încă strălucește ca adult, dar exteriorul ei fermecător contrazice o duritate și un spirit neașteptat. La început este mai interesată să-și recapete faima decât să salveze lumea, dar s-ar putea să ne surprindă pe noi și pe ea însăși”.
Iar Buttercup, care a fost rebela grupului în perioada ei de glorie, dar mai sensibilă decât sugerează exteriorul său dur, aceasta se vede la vârsta de adult încercând să se descotorosească de imaginea de Powerpuff Girl și să ducă o viață anonimă.
One thought on “Fetițele Powerpuff, într-un nou serial non-animat la CW”