[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 17×02 “Sign O’ the Times” 17×03 “Good as Hel”

Grey’s Anatomy se avântă și mai mult în realitatea de zi cu zi – poate mai mult decât e nevoie, în ultima perioadă – și abordează curajos, dar nu din cale afară, subiectul Black Lives Matter. Ca o notă subiectivă, după ce am văzut primele pancarte inscripționate cu ”I can’t breathe”, am crezut că sunt proteste împotriva purtării măștilor… revenind, mișcarea BLM ocupă cea mai mare parte a acestor două episoade – mai mult în cel cu numărul 12, și indirect în al 13-lea – iar abordarea acestor subiecte într-un serial medical are loc și datorită faptului că, ajuns la sezonul al 17-lea, producătorii nu se feresc în a pune în evidență și alte probleme sociale. Crezând, poate, că 13 episoade dedicate aproape în totalitate pandemiei nu lovesc suficient puternic din punct de vedere emoțional, scenariul a fost îmbogățit și cu elemente de rasism și de brutalitate a poliției. Contextul este unul care oferă substanță subiectului, însă, Grey’s având una dintre cele mai diversificate distribuții din industrie.

Primul care acționează și reacționează referitor la protestele din Seattle este Webber, care se arată dornic să iasă cu oamenii în stradă, în timp ce Avery consideră că este mai util dacă ar fi de serviciu – și se dovedește a fi adevărat, căci, în scurt timp, Hayes ajunge la SGMH cu o plagă la cap, urmat fiind de o doamnă de culoare, care ajunge la urgențe adusă de Richard. Femeia care, deși protesta pașnic, a ajuns cu un flacon de gaz lacrimogen în zona dintre umăr și gât devine o inspirație pentru Avery, care, mai târziu, îi reproșează mamei sale că cei din familia Avery/Fox nu au cicatrici în urma unor astfel de acțiuni activiste. Jackson este luat rapid la rost de către Catherine, care, pe bună dreptate, îl întreabă câți Webberi, Bailey-i sau Pierși cunoaște, considerând – din nou, pe bună dreptate, că activismul ei a căpătat și capătă în continuare alte forme, ceva mai materiale. Aflăm despre femeia în cauză că a fost martoră la discursul faimos al lui Martin Luther King Jr., iar Jackson se hotărăște să facă mișcarea-i specifică: se urcă în mașină și pleacă – nu știm exact unde, dar știm că este la 11 ore distanță de Seattle. Protestele sunt și un pretext pentru a trata urgențele specifice unor mișcări violente de stradă. Astfel, Maggie trebuie să se împartă între un tânăr care a fost ținta unui glonț de cauciuc și Winston, care se mută în Seattle fix în perioada în care violențele stradale sunt la cote înalte. Ndugu este oprit de către poliție pe drum, bagajele și mașina îi sunt cercetate îndeaproape, poliția arătând mai mult decât un exces de zel, ci mai debrabă un abuz în toată regula.

Încărcătura emoțională a episoadelor este dublată de COVID. Bailey are de-a face cu un pacient care nu crede în virus – chiar mă întrebam dacă și când o să apară și un astfel de idiot, și iată că a apărut – iar finalul poveștii lui nu a fost tocmai fericit. Sunt investigate ulterior implicațiile pe care le are infecția cu acest virus pe termen lung – totul pentru a înțelege de ce nu poate Meredith să se pună pe picioare. Ca să fiu sincer, în momentul de față pare o decizie mai degrabă scenaristică decât realistă, dar iată că, la finele episodului 13, după o ultimă incursiune pe plajă, alături de Derek, Grey se trezește și – să sperăm! – pare că de data asta va rămâne trează. Mer revine printre cei vii datorită fantomei lui Derek și, cred că o oarecare contribuție a avut-o și Zola, dar scena în sine a fost forțată, chiar și pentru Grey’s.

Nu a fost cel mai îmbucurător sezon de până acum, dar micile momente de fericire și de dans de care am avut parte au mai îndulcit din dura realitate pe care o înfățișează serialul și la care nu cred că va renunța prea curând. Ba chiar pare că cel de-al 13-lea episod a fost cel mai optimist de până acum, cu multe reușite: Amelia a anticipat tumora unui pacient de-al lui Link în timp ce acesta din urmă îl consulta online, Teddy și Winston reușesc să o opereze cu succes pe Meredith după ce i-au descoperit și acesteia un cheag la ficat, iar Jo reușește să o convingă pe Bailey să îi permită schimbarea specialităților. Referitor la victoria lui Jo, Bailey nu este convinsă de Jo, ci de experiența unei paciente care a renunțat la jobul ei bine plătit și s-a îndreptat către o ocupație care îi place mult mai mult, dar care nu este atât de satisfăcătoare din punct de vedere material. După ce Bailey o operează alături de Schmit, îi dă vestea cea bună lui Jo și, în clasicul stil Grey’s, aflăm că pacienta vrea totuși să se întoarcă la jobul ei bine plătit – aceste elemente dau o oarecare consistență serialului, căci poveștile de acest gen sunt rare, și de cele mai multe ori trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. Totuși, Miranda nu se răzgândește și ea, oferindu-i lui Jo posibilitatea de a renunța la postul de chirurg general și deschizând ușile pentru, probabil, un nou personaj?

În cele din urmă, după o lungă discuție prin care Derek încearcă să o convingă pe Meredith că nu este încă momentul să devină locuitoare permanentă a acelei lumi imaginare, Mer are parte, pentru câteva momente scurte, de nunta pe plajă la care visau cei doi încă de când Shepherd era în viață. Este, de altfel, și ultima scenă de pe plajă, după care Mer deschide ochii și o vede pe Zola, în timp ce colegii săi se bucură de încă o victorie. Nu de alta, dar Grey are multe de recuperat, de la moartea lui DeLuca la logodna surorii ei.

Dar toate la timpul lor, că trebuie să aflăm unde se duce Jackson. Și am o vagă bănuială că, deși episodul va fi abia peste două săptămâni, ne va duce cu gândul la aprilie, dacă mă-nțelegeți.

-B

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s