Noi episoade “Baron Noir” devin disponibile pe Focus Sat

Focus Sat TV va difuza sezonul doi al serialului Baron Noir producție Canal+ Création Originale, începând din 26 iulie, câte două episoade, de la ora 21:30, în serile de luni și joi.

Primul sezon Baron Noir, thriller politic semnat de creatorii și scriitorii Eric Benzekri și Jean-Baptiste Delafon (Maison Close) și regizat de Ziad Doueiri (L’Attentat), s-a încheiat cu răsturnarea peisajului politic din Franța. Și i-a adus o nominalizare la Emmy actorului Kad Merad, interpretul lui Philippe Rickwaert. Mărturisirea sa i-a adus lui Philippe o pedeapsă cu închisoarea, iar președintele Francis Laugier (Niels Arestrup) a demisionat pentru a nu fi suspendat, ceea ce a reprezentat o premieră în istoria țării. Pentru a „salva Republica” prinsă între partidul de extremă dreapta și fanatismul religios, în sezonul doi, Amélie Dorendeu (Anna Mouglalis) candidează pentru fotoliul de la Elysee. Philippe Rickwaert, care între timp tocmai a ieșit din închisoare, trebuie să rămână în umbră în așteptarea procesului său. Dar nu va dura mult până ce se va avânta din nou pe scena politică pentru a lupta pentru putere și ceea ce el consideră dreptate.

Va reuși geniul tactic al lui Rickwaert să reconcilieze ireconciliabilul? Va deveni Amélie femeia de stat pe care Philippe să o poată controla, sau va fi cel mai mare dușman al său? Va trebui Baronul Noir să-și înfrunte propriul destin și astfel să-și dezvăluie adevărata natură?

Plin de acțiune și răsturnări de situație, fum și oglinzi, trădare și încredere, noul sezon din Baron Noir aduce în fața publicului un Philippe Rickwaert și mai concentrat și implicat în jocuri de culise și mai hotărât ca oricând să obțină influență. Cu tactici bine puse la punct sau mișcări dictate de ascuțitul său instinct politic, sezonul doi aduce în fața publicului același lup, dar cu un nou plan de vânătoare.

Lansat în 2018, sezonul doi este regizat de Ziad Doueiri și Antoine Chevrollier și îi are în rolurile principale pe Kad Merad (Philippe Rickwaert), Anna Mouglalis (Amélie Dorendeu), Hugo Becker (Cyril Balsan), Pascal Elbé (Stephane Thoringny), Astrid Whettnall (Veronique Bosso) și François Morel (Michael Vidal).

Din 26 iulie, sezonul doi al serialului Baron Noir se va difuza în premieră națională la Focus Sat TV, pe poziția nr 1 în grilă TV Satelit,  și live sau on demand în aplicația Focus Sat.

Focus Sat TV oferă o experiență originală de vizionare în exclusivitate a unor seriale europene multipremiate, producție Canal+ Création Originale. Focus Sat TV este disponibil în toate pachetele TV Satelit Acces sau în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV.

Dacă nu ești client, poți vedea Baron Noir la Focus Sat TV live sau on demand prin aplicaţia Focus Sat, gratuit timp de şapte zile, activând unul din pachetele Play TV sau Play TV Extra.

Mai multe informații despre produsele Focus Sat pe: WebFacebook

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s