Lifetime pregătește o miniserie care vine să completeze universul Flowers in the Attic, însă de data aceasta acțiunea va avea loc înaintea evenimentelor din primul film.
Miniseria Flowers in the Attic: The Origin este o adaptare a romanului prequel al seriei lui V.C. Andrews, Garden of Shadows. Proiectul îi va aduce în prim-plan pe Olivia Winfield și Malcolm Foxworth, părinții lui Corrine și bunicii lui Cathy și Chris Dollanganger, din filmele originale. În rolurile celor doi protagonițti vor fi Jemina Rooper (The Girlfriend Experience) și Max Irons (Condor).
În miniserie au mai fost distribuiți Kelsey Grammer (Frasier) în rolul tatălui lui Malcolm, Garland; Harry Hamlin (Mad Men) în rolul tatălui Oliviei; Paul Wesley (The Vampire Diaries) în rolul vărului Oliviei, John Amos, un personaj-cheie în acțiunea miniseriei și Kate Mulgrew (Orange Is the New Black) în rolul doamnei Steiner, administratorul casei lui Malcolm și șefa staff-ului de la Foxworth Hall.
Prima parte a poveștii Flowers in the Attic spune povestea unui duo mamă-fiică ce își ascunde copiii (respectiv, nepoții) în pod, ca tatăl lor muribund să nu afle de existența lor. Deși era o măsură temporară, zilele s-au transformat în ani, iar Cathy, Chris și cei doi gemeni trebuie să își înfrunte familia. Povestea este un mix de genuri, combinând drama cu thriller și elemente horror. În miniseria The Origin, facem cunoștință cu Olivia, care devine impunătoarea prezență feminină din Foxworth Hall și din viața lui Malcolm, unde descoperă că viața de vis pe care și-o imagina devine rapid un coșmar, pentru ea și pentru copiii săi. În scurt timp, Olivia se transformă într-o versiune terifiantă a sa, ca ani mai târziu să ia decizia de a-și ține nepoții ostatici în pod.
Miniseria va fi compusă din patru părți. Filmul din 2014 (cu Ellen Burstyn în rolul Oliviei) a fost urmat de alte trei sequel-uri: Petals on the Wind (2014), If There Be Thorns și Seeds of Yesterday (ambele 2015). Originalul Flowers in the Attic a fost filmat și în România.