[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 18×04 “With A Little Help From My Friends”

Dr. Addison Montgomery a revenit în universul Grey’s Anatomy! Deși informația nu este neapărat una nouă, sunt convins că cea mai mare parte a fanilor acestui serial se bucură să o revadă pe Kate Walsh în rolul care i-a definit cariera. Addison a fost personaj principal în sezoanele 2 și 3 ale serialului, după care s-a mutat în Los Angeles, unde și-a deschis propria clinică privată, evenimente relatate pe larg în primul spin-off Grey’s, Private Practice, care a însumat 111 episoade în perioada 2007-2013. Ultima apariție a acesteia a avut loc în sezonul al optulea și, zece ani mai târziu, o vedem pe Addison candidată la premiul Fundației Fox, călcând astfel pe urmele lui Mer.

La o primă vedere, Addison este nechimbată: încă arată fabulos pe stilettos și se integrează perfect în peisajul din Grey Sloan. Evident, medicii rezidenți sunt absolut topiți după ea, fiind considerată un monstru sacru al chirurgiei obstetrico-ginecologice, însă nici viața ei personală nu a scăpat neatinsă, aceștia încercând să afle cum va fi pusă în scenă o interacțiune Grey-Montgomery.

Evident, cele două doamne nu au nimic de împărțit și se comportă mai mult decât decent, ceea ce aduce poveștii verosimilitate – se aștepta cineva să se păruiască sau să șteargă pe jos una cu cealaltă pe holurile spitalului? Mă îndoiesc.

Addison ajunge în Seattle pentru a realiza un transplant de uter – o intervenție chirurgicală complexă și îndelung studiată, genul de operație care ar aduce pe oricine în manualele de medicină. Momentul coicide cu un val de căldură care lovește din plin orașul, ceea ce suprasolicită sistemele de ventilație ale spitalului, fapt care duce la defectarea completă a aerului condiționat, fix în timp ce Addison se afla în sala de operații. Cum Webber o urgentează și o presează să încheie intervenția cât mai rapid posibil, pentru a nu cauza infecții pacientei în cauză, Addison își dă seama că are nevoie de un specialist în chirurgia abdomenului – cin’să fie? Evident, Meredith Grey, care a ajuns cunoscută lumii medicale exact datorită unei astfel de intervenții. Ați crede că soluția universală pentru orice personaj din acest serial este să apeleze la Mer – și credeți bine, până la urmă ea este personajul titular.

Grey i se alătură lui Addison în sală, iar fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare privire le sunt analizate de rezidenții care urmăresc cu sufletul la gură intervenția din gradenă. Intervenția se încheie cu succes, iar cea mai importantă interacțiune dintre cele două are loc ulterior, în lift. Addison izbucnește în lacrimi, mărturisindu-i lui Mer că se aștepta să îl întâlnească pe Derek în Seattle și în special în spital, se aștepta ca prezența lui încă să se facă simțită printre locurile și oamenii pe care i-a iubit. Meredith o invită pe Addie să îi cunoască copiii, astfel încât să vadă cu proprii ochi cum arată „moștenirea” lui Derek Shepherd.

Dacă în cel de-al treilea episod, haosul a fost unul… să-i spunem termic, în cel de-al patrulea, haosul, organizat și controlat îndeaproape de Webber, se mută în sălile de operații. Metoda Webber, așa cum o numește acesta, presupune ca fiecare dintre rezidenți să preia frâiele unei operații de colecistectomie laparoscopică – adică banala intervenție de îndepărtare a vezicii biliare – pe care să le efectueze în același timp iar medicii primari să îi însoțească, prin rotație, în momentele critice ale intervenției, adică undeva între 5 și 10 minute din totalul de 45. Așadar, 13 oameni din Seattle care nu mai au nevoie de fiere devin subiecții primei puneri în scenă a metodei Webber, spre disperarea lui Bailey, care, împreună cu Grey, formează trio-ul ce îi va supraveghea pe „copii”, așa cum îi numește Miranda. Deși sceptică privind eficiența metodei, Bailey se alătură grupului și își schimbă părerea ulterior, chiar dacă a fost nevoie să intervină în sala lui Helm din cauza unei hemoragii. Per total, metoda Webber este un succes, iar Richard se declară mândru de noua modalitate de învățare, care vrea să fie un prim pas în a rezolva criza personalului medical.

Că tot veni vorba de victorii, în mare nevoie de una este Addison, care se vede nevoită să își trimită pacienta cu transplantul uterin în comă indusă, deoarece organismul ei începe să treacă printr-o serie de crize care îi pun viața în pericol. Dacă în episodul precedent, Addie lucrează cu Mer, acum o vedem interacționând cu Amelia, în două ipostaze: una în care își spun pe numele mic și în care Amelia este întrebată de ce a refuzat cererea în căsătorie a lui Link de atâtea ori, respectiv una în care se adresează cu apelativul „dr.” reciproc, încercând să afle ce este în neregulă cu pacienta în cauză. Aflăm că Addison a consumat mult vin roșu în perioadele de lockdown, atât de mult încât s-a gândit la un moment dat să se auto-interneze într-o clinică de reabilitare. Este acea caracteristică umană pe care o vedem rar la un personaj de magnitudinea lui Addie, însă ni se reamintește astfel că și medicii sunt oameni, iar o perioadă cum este cea peste care am trecut și încă ne chinuim să trecem poate avea repercusiuni și asupra celor mai buni dintre noi. În altă ordine de idei, Addie încă o ține sub supraveghere atentă pe pacienta care i-ar putea aduce un premiu Fox, însă cu intenția de ajunge totuși cât mai repede acasă – pe cât și-a urât soțul și fiul în perioada cât au fost forțați să stea în casă, pe atât de mult îi iubește și vrea să ajungă la ei – și eu care speram ca Addie să redevină membru full-time al staff-ului Grey Sloan…

Owen încă se chiuniue să ia în piept toată armata americană și după ce l-a convins pe Noah să facă pasul următor în a trage la răspundere persoanele care sunt vinovate de starea de sănătate precară a foștilor militari, acesta face cunoștință cu un bun prieten de-al lui Noah, Roy, cel care a luat inițiativa în a face cunoscută povestea lor lumii întregi. Cum și Roy suferă de aceeași fibroză pulmonară, starea lui se înrăutățește, este operat de Hunt și Winston și, în clasicul stil Grey’s, supraviețuiește operației doar ca să moară în terapie intensivă mai târziu. Decesul lui Roy este picătura care umple paharul pentru Noah, care nu mai vrea să aibă de-a face cu Hunt, asociind încăpățânarea lui Owen cu toate necazurile recente din viața sa.

Peretele abdominal premiat al lui Mer – adică Megan, sora lui Hunt – apare tot mai des în ultima perioadă și nu pot să zic că îmi pare rău, ba chiar mi se pare mai acceptabilă decât fratele său. De data aceasta, Megan cere un consult pediatric pentru „un copil care joacă fotbal în spatele casei sale”. Acest copil este chiar copilul ei adoptat, Farouk, iar Hayes constată că va avea nevoie de o intervenție chirurgicală, ceea ce o îngrijorează pe sora lui Owen.

Episodul se închieie cu naveta lui Mer. Aceasta revine în Minesotta, unde va sta câte două zile pe săptămână. Nici nu aterinzează bine, că deja vedem o interacțiune cu Nick, ceea ce mă face să cred că este mai mult decât sigură o relație între cei doi.

Grey’s Anatomy revine cu un nou crossover event (superb!) peste două săptămâni, în care ni se promite că, în urma unei explozii, nu toată lumea va supraviețui.

-B

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s