Globurile de Aur 2022: câștigătorii

În noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2022 au fost decernate Globurile de Aur (Golden Globes), ajunse la cea de-a 79-a ediție. Pentru prima dată după 2008 încoace, ceremonia nu a fost televizată, din cauza boicoturilor aduse Asociației Presei Străine de la Hollywood (HFPA), organizatorul ceremoniei. Instituția a fost criticată intens de către organizații media (inclusiv NBC, care difuza în mod obișnuit ceremonia), actori și alți oameni din domeniu, din cauza lipsei diversității printre membrii săi. În august, HFPA a anunțat reforme, iar două luni mai târziu, Asociația a dat publicității o listă cu 21 de noi nume care au primit statutul de membru, cu accent pe inclusivitate – persoane de culoare, persoane de origine asiatică, latinx, nord-africană etc. Cu toate acestea, criticile nu s-au oprit, oamenii de media considerând că sunt doar măsuri superficiale, care nu pot să rezolve o problemă atât de veche din cadrul Asociației, aceasta anunțând că va organiza în continuare ceremonia, chiar și fără un post care să o difuzeze.

Globurile de Aur se acordă atât filmelor, cât și serialelor de televiziune, printr-un număr mai redus de categorii în comparație cu cele mai mari premii – Oscar și Emmy – ale celor două industrii, fiind considerate precursoarele acestora. La ediția din acest an, categoriile filmelor au fost dominate de The Power of the Dog și West Side Story (fiecare cu câte trei Globuri), în timp ce categoriile serialelor au fost dominate de drama HBO Succession (3 Globuri) și de comedia Hacks (2 Globuri). Mai jos, câștigătorii premiilor din categoriile serialelor de televiziune/streaming.

Categorii televiziune/streaming:.

Cel mai bun serial-dramă:

  • Lupin
  • The Morning Show
  • Pose
  • Squid Game
  • Succession

Cea mai bună actriță în rol principal – serial-dramă:

  • Uzo Aduba (In Treatment)
  • Jennifer Aniston (The Morning Show)
  • Christine Baranski (The Good Fight)
  • Elisabeth Moss (The Handmaid’s Tale)
  • Mj Rodriguez (Pose)

Cel mai bun actor în rol principal – serial-dramă:

  • Brian Cox (Succession)
  • Lee Jung-jae (Squid Game)
  • Billy Porter (Pose)
  • Jeremy Strong (Succession)
  • Omar Sy (Lupin)

Cel mai bun serial-comedie/musical:

  • The Great
  • Hacks
  • Only Murders in the Building
  • Reservation Dogs
  • Ted Lasso

Cea mai bună actriță în rol principal – serial-comedie/musical:

  • Hannah Einbinder (Hacks)
  • Tracee Ellis Ross (Black-ish)
  • Elle Fanning (The Great)
  • Issa Rae (Insecure)
  • Jean Smart (Hacks)

Cel mai bun actor în rol principal – serial-comedie/musical:

  • Anthony Anderson (Black-ish)
  • Nicholas Hoult (The Great)
  • Steve Martin (Only Murders in the Building)
  • Martin Short (Only Murders in the Building)
  • Jason Sudeikis (Ted Lasso)

Cea mai bună miniserie/film TV:

  • Dopesick
  • Impeachment: American Crime Story
  • Maid
  • Mare of Easttown
  • The Underground Railroad

Cea mai bună actriță în rol principal – miniserie/film TV:

  • Jessica Chastain (Scenes from a Marriage)
  • Cynthia Erivo (Genius: Aretha)
  • Elizabeth Olsen (WandaVision)
  • Margaret Qualley (Maid)
  • Kate Winslet (Mare of Easttown)

Cel mai bun actor în rol principal – miniserie/film TV:

  • Paul Bettany (WandVision)
  • Oscar Isaac (Scenes from a Marriage)
  • Michael Keaton (Dopesick)
  • Ewan McGregor (Halston)
  • Tahar Rahim (The Serpent)

Cea mai bună actriță în rol secundar – serial/miniserie/film TV:

  • Jennifer Coolidge (The White Lotus)
  • Kaitlyn Dever (Dopesick)
  • Andie MacDowell (Maid)
  • Sarah Snook (Succession)
  • Hannah Waddingham (Ted Lasso)

Cel mai bun actor în rol secundar – serial/miniserie/film TV:

  • Billy Crudup (The Morning Show)
  • Kieran Culkin (Succession)
  • Mark Duplass (The Morning Show)
  • Brett Goldstein (Ted Lasso)
  • O Yeong-su (Squid Game)

Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră cinematografică și premiul Carol Burnett pentru întreaga carieră în televiziune nu au fost acordate.

Anunțul nominalizărilor, 13.12.2021: Globurile de Aur au ajuns la cea de-a 79-a ediție, una îndelung constestată și boicotată. La categoriile filmelor, pentru anul 2022, cele mai multe nominalizări le-au primit dramedia Belfast și filmul Netflix The Power of the Dog, în timp ce categoriile serialelor sunt dominate de Succession – 5 nominalizări, The Morning Show și Ted Lasso – câte 4 nominalizări fiecare. O surpriză în acest an este producția sud-coreeană din portofoliul Netflix, Squid Game, care a obținut trei nominalizări, dar și serialul francez de pe aceeași platformă, Lupin, serialele non-americane fiind prezențe rare la astfel de ocazii. HBO conduce topul posturilor/platformelor, cu 12 nominalizări, urmat de Hulu (11 nominalizări) și Netflix (10 nominalizări). Mai jos, lista completă a nominalizărilor la categoriile TV. Premiile Globurile de Aur 2022 sunt programate pentru 9 ianuarie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s