Comunicat de presă: noutățile lunii septembrie pe Netflix

O nouă lună vine așa cum ne-am obișnuit cu noi titluri pentru portofoliul și abonații Netflix din România. Materialele oficiale de presă anunță filme, documentare și seriale pentru toate gusturile și vârstele – filme de acțiune, comedii, thriller și dramă, documentare, desenate animate și, nu în ultimul rând, continuăm seria episoadelor săptămânale. De menționat că titlurile de mai jos sunt cele anunțate, Netflix făcându-și deja un obicei în a urca săptămânal titluri ce nu sunt incluse în comunicatul lunar.


Ce ne aduce nou Netflix în septembrie?


 Fallen Leaf on Apple SERIALE Fallen Leaf on Apple


  1. JoJo’s Bizarre Adventure STONE OCEAN – eps. 13-24/ 1 septembrie -> Moștenirea familiei Joestar continuă cu Jolyne, care, împreună cu aliații ei, înfruntă noi stăpâni de Spectre în spatele gratiilor închisorii Green Dolphin Street.
  2. Off the Hook (Détox) – S1/ 1 septembrie -> Văzând că relația lor cu internetul este toxică, colegele de cameră Léa și Manon decid să facă imposibilul și să renunțe la dispozitive timp de 30 de zile.
  3. Buy My House (Casa mea e de vânzare) – S1/ 2 septembrie -> Proprietari americani de case își prezintă proiectele unui număr de patru magnați imobiliari, în speranța că vor încheia instant o afacere care le va schimba viața.
  4. Dated and Related (Frați la agățat) – S1/ 2 septembrie -> Într-o vilă luxoasă care promite multe, concurenții celibatari și frații lor vor încerca să-și găsească perechea, dar și să câștige 100.000 de dolari.
  5. Devil in Ohio (Diavolul în Ohio) – S1/ 2 septembrie -> Hotărâtă să protejeze o tânără care a scăpat dintr-un cult misterios, o psihiatră îi oferă adăpost fetei, punându-și viața și familia în pericol.
  6. Fabulous Lives of Bollywood Wives (Fabuloasele vieți ale nevestelor de la Bollywood) – S2/ 2 septembrie -> Un sezon cu noi începuturi în care soțiile își redefinesc relațiile, cariera și scopurile personale, toate pe fondul autentic al unor ironii obraznice și camaraderești.
  7. Fakes (Falsuri) – S2/ 2 septembrie -> Adolescentele Zoe și Becca, bune prietene, creează un imperiu al buletinelor false, dar de îndată ce afacerea înflorește, viețile lor de infractoare devin copleșitoare.
  8. You’re Nothing Special (Nu ești specială) – S1/ 2 septembrie -> Viața în noul orășel al Amaiei devine mult mai palpitantă după ce la școală începe să circule zvonul că fata a moștenit talentele magice ale bunicii ei.
  9. Entrapped (Capcanele Fiordului) – S1/ 8 septembrie -> În acest serial derivat din „Trapped”, Andri și Hinrika anchetează moartea membrului unui cult legată de disputa teritorială a unor motocicliști și dispariția unei femei.
  10. Cobra Kai – S5/ 9 septembrie -> Terry instaurează un nou regim la Cobra Kai, iar Daniel, Johnny și un vechi aliat își unesc forțele într-o luptă care depășește cu mult limitele sălii de antrenament.
  11. Merlí. Sapere Aude – S2/ 9 septembrie -> După ce primește vești care îi schimbă viața, Pol se chinuie să găsească o nouă normalitate. Între timp, colegii săi au de trecut obstacole personale și academice.
  12. Narco-Saints (Narco-sfinții) – S1/ 9 septembrie -> Un antreprenor de rând se alătură unor trupe secrete care au misiunea să captureze un baron al drogurilor sud-coreean activ în America de Sud. Bazat pe evenimente reale.
  13. El Rey, Vicente Fernández – S1/ 14 septembrie -> De la copilăria modestă la celebritate, aceasta este o poveste întinsă pe șapte decenii despre viața și cariera tumultuoase a lui Vicente Fernández, o legendă a muzicii mexicane.
  14. Heartbreak High (Liceul inimilor frânte) – S1/ 14 septembrie -> O pictură murală incendiară scoate la iveală toate aventurile romantice secrete din liceul Hartley. Ca urmare, Amerie, artista în cauză, începe să fie tratată ca paria.
  15. The Lørenskog Disappearance (Dispariția din Lørenskog) – S1/ 14 septembrie -> Când soția unui miliardar dispare, poliția norvegiană caută să afle adevărul și se confruntă cu presa dezlănțuită și cu informatori mincinoși. Bazat pe evenimente reale.
  16. Fate: The Winx Saga (Soarta: Saga Winx) – S2/ 16 septembrie -> Elevii de la Alfea trebuie să apere Solaria de puternicii dușmani care ar putea deja să se afle în școală. Bloom încearcă să-și controleze puterile.
  17. Love Is Blind: After the Altar (Dragoste pe nevăzute) – S2/ 16 septembrie -> Începe o nouă călătorie pentru cei singuri care caută iubirea transformatoare, dar „oarbă”. Cine va găsi dragostea și cine va suferi de pe urma ei?
  18. Santo – S1. 16 septembrie -> Doi polițiști (Bruno Gagliasso, Raúl Arévalo) trebuie să facă echipă pentru a-l prinde pe cel mai căutat baron al drogurilor din lume, fără să știe măcar cum arată.
  19. The Brave Ones (Neînfricații) – S1/ 16 septembrie -> Odată reîncarnată ca om pentru a răzbuna moartea surorii sale, o zeiță își folosește puterile supranaturale pentru a-și înfrânge dușmanii și a-și salva familia.
  20. Designing Miami (Miami în renovare) – S1/ 21 septembrie -> Pentru Ray și Eilyn Jiminez, căsnicia și afacerile sunt în corelație perfectă, iar firmele lor de design interior remodelează case pentru clienți de top din Miami.
  21. Iron Chef Mexico – S1/ 21 septembrie -> În această competiție culinară, talente în ascensiune se întrec cu trei dintre cei mai pricepuți bucătari din Mexic pentru a cuceri katana și titlul de Chef legendar.
  22. Snabba Cash (Câștig facil) – S2/ 22 septembrie -> Cursa nebună după câștiguri ușoare continuă și, chinuită de amintirea lui Salim, Leya nu reușește nicicum să se desprindă de trecut.
  23. Thai Cave Rescue (Operațiunea de salvare din peștera thailandeză) – S1/ 22 septembrie -> O lume întreagă se mobilizează pentru a salva o echipă de fotbal thailandeză și pe antrenorul acesteia, rămași captivi în peștera Tham Luang. Bazat pe evenimente reale.
  24. Jamtara – Sabka Number Ayega (Jamtara: Îți vine și ție rândul) – S2/ 23 septembrie -> Escrocherii noi, mize mai mari, același oraș: în Jamtara, nimeni nu scapă de rețeaua de corupție și trădare.
  25. The Girls at the Back (Fetele din ultimul rând) – S1/ 23 septembrie -> Cinci femei trecute de 30 de ani, prietene din liceu, se întâlnesc pentru escapada lor anuală. Însă anul acesta, una dintre ele tocmai a fost diagnosticată cu cancer.
  26. Dynasty (Dinastia) – S5/ 24 septembrie -> Jocurile de putere duse la un nou nivel, rivalitățile între frați și sabotajul permanent sunt un semn că familiile Colby și Carrington nu vor avea liniște sezonul acesta.
  27. Inside the World’s Toughest Prisons – S6/ 28 septembrie -> Raphael Rowe, un fost deținut condamnat pe nedrept, își continuă investigația în formidabilele închisori din Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia și Moldova.
  28. Too Hot to Handle: Brazil (Atenție, frige! Brazilia) – S2/ 28 septembrie -> Emoțiile și dorințele unui nou grup de superbi celibatari brazilieni sunt puse la încercare în paradis, pentru un premiu de 500.000 de reali care le va schimba viața.
  29. The Empress – S1/ 29 septembrie -> Când tânăra rebelă Elisabeta (SISI) îl întâlnește pe Franz, împăratul Austriei, povestea de dragoste intensă dintre cei doi zguduie din temelii polii de putere de la curtea vieneză. După nuntă, tânăra împărăteasă trebuie să se impună nu doar în fața soacrei, suverana însetată de putere, Sophie, ci și în fața fratelui lui Franz, Maxi, care visează și el la tron (și la Sisi). Pe măsură ce trupele inamice se adună la granițele Imperiului Habsburgic, locuitorii Vienei se revoltă împotriva împăratului. Elisabeta trebuie să afle în cine poate avea încredere și cât de mare este prețul pe care trebuie să-l plătească pentru a fi o împărăteasă în adevăratul sens al cuvântului și o rază de speranță pentru oameni.
  30. Floor is Lava (Lavă pe pământ!) – S3/ 30 septembrie -> Echipele intră pe traseele pline de lavă afișând încredere și curaj. Dar rareori își păstrează aceeași atitudine după ce trec printre obstacolele alunecoase.
  31. Human Playground (Oameni și jocuri) – S1/ 30 septembrie -> Serialul documentar narat de Idris Elba explorează originile și evoluția jocurilor în întreaga lume, de la ritualuri străvechi la afaceri de miliarde de dolari.
  • Cyberpunk: Edgerunners – S1/ septembrie -> Într-un univers distopic dominat de corupție și implanturi cibernetice, un copil al străzii talentat, dar nesăbuit încearcă să devină edgerunner, adică un rebel mercenar.
  • Who Likes My Follower? (Follow. Like. Găsește iubirea!) – S1/ septembrie -> Trei influenceri de succes ajută fiecare câte un follower să-și trieze pretendenții, sperând să dea la schimb aprecierile digitale pe dragostea reală.

 Fallen Leaf on Apple FILME Fallen Leaf on Apple


  1. Fenced In (Vecinii nu ți-i alegi) – 1 septembrie -> După o cădere nervoasă, Walter dă viața de oraș pe cea de la țară. Dar speranțele sale de a duce o viață tihnită se năruie când îi cunoaște pe gălăgioșii săi noi vecini.
  2. Love in the Villa (Dragoste în casa de vacanță) – 1 septembrie -> Călătoria de vis a lui Julie la Verona ia o întorsătură neașteptată când descoperă că vila pe care a închiriat-o e ocupată deja de un străin iritant de atrăgător.
  3. The Festival of Troubadours (Festivalul trubadurilor) – 2 septembrie ->Reîntâlnirea neașteptată dintre un muzician itinerant și fiul lui deschide răni vechi atunci când aceștia pornesc într-o călătorie lungă spre un festival al trubadurilor.
  4. Diorama – 6 septembrie -> Neînțelegerile și tentațiile apar la fiecare pas, iar căsnicia cândva pasională a unui cuplu își pierde scânteia, iar declinul este descris prin diorame amuzante.
  5. End of the Road (Capătul drumului) – 9 septembrie ->Recent rămasă văduvă, Brenda luptă să-și protejeze familia în timpul unei excursii terifiante, în care o crimă și o geantă cu bani pierdută îi expune unui pericol mortal.
  6. No Limit (Pasiune sufocantă) – 9 septembrie -> O dramă romantică încântătoare cu o scufundătoare extrem de talentată, care găsește dragostea profundă și distructivă cu instructorul, un recordmen la ținut respirația.
  7. Broad Peak – 14 septembrie -> După ce urcă pe muntele Broad Peak, Maciej Berbeka află că urcușul până în vârf a fost incomplet. După 25 de ani, el vrea să termine ce a început.
  8. The Catholic School (Școala catolică) – 14 septembrie -> În 1975, trei elevi de la un prestigios liceu catolic din Roma comit o crimă înfiorătoare, care le șochează colegii și comunitatea.
  9. Do Revenge – 16 septembrie -> Cu acțiunea plasată în al doilea an de liceu și regizat de Jennifer Kaytin Robinson, Do Revenge este o comedie neagră în stilul lui Hitchcock, având cele mai înfricoșătoare protagoniste posibile: niște adolescente. Drea se află la apogeul popularității ei din perioada liceului, fiind eleva alfa a campusului, totul până când întreaga ei viață este distrusă de faptul că, cel mai probabil, Max, iubitul ei și „regele” liceului, face publică o înregistrare cu scene de sex care o înfățișează. Abia transferată și plină de stângăcie, Eleanor se înfurie când află că urmează să fie colegă cu Carissa, care a terorizat-o în trecut și care a lansat un zvon oribil despre ea într-o tabără de vară, pe când aveau amândouă doar 13 ani. După o întâlnire clandestină pe terenul de tenis, Drea și Eleanor formează o prietenie secretă și neașteptată pentru a se răzbuna pe cei care le-au terorizat.
  10. Drifting Home (Căminul plutitor) – 16 septembrie -> Într-o vară fatidică, niște școlari plutesc în derivă cu un bloc de apartamente abandonat și trebuie să caute în ei resursele care să-i readucă acasă.
  11.  I Used to Be Famous (Am fost cândva celebru) – 16 septembrie -> O fostă vedetă dintr-o trupă de băieți primește o a doua șansă neașteptată după ce creează o legătură cu un tânăr toboșar talentat.
  12. Jogi – 16 septembrie -> În India tumultoasă a anilor ’80, trei prieteni de credințe diferite își unesc forțele pentru un nobil, dar periculos efort de a salva sute de vieți din orașul lor.
  13. Mirror, Mirror (Oglindă, oglindă) – 16 septembrie -> Cinci angajați se luptă cu propriile dorințe certându-se singuri în oglindă, înaintea petrecerii aniversare de 50 de ani a companiei lor de cosmetice.
  14. The Perfumier (Parfumierul) – 21 septembrie -> Pentru a-și recăpăta mirosul și a-și recâștiga iubitul, o detectivă își unește forțele cu un parfumier care folosește metode letale pentru a crea parfumul perfect.
  15. A Jazzman’s Blues (Melancolia unui jazzist) – 23 septembrie -> Povestea despre iubiri interzise și drame de familie semnată de Tyler Perry dezvăluie 40 de ani de secrete și minciuni pe acorduri de juke joint blues din sud-estul SUA.
  16. Athena – 23 septembrie -> Un băiat este ucis în mod tragic în cartierul Athena. Războiul izbucnește, iar frații săi mai mari sunt protagoniștii conflictului.
  17. Lou – 23 septembrie -> O pensionară morocănoasă care trăiește o viață liniștită alături de câinele ei înfruntă natura și propriul trecut când fetița unei vecine e răpită în timpul unei furtuni.
  18. Fullmetal Alchemist The Final Alchemy (Alchimistul de Oțel: Ultima transmutare) – 24 septembrie -> Călătoria lungă și sinuoasă a fraților Elric se încheie în această ultimă parte de poveste, în care cei doi înfruntă o amenințare nepământeană la adresa întregii țări.
  19. Blonde – 28 septembrie -> Bazat pe un bestseller semnat de Joyce Carol Oates, Blonde prezintă într-o manieră nouă și îndrăzneață viața lui Marilyn Monroe, una dintre cele mai mari legende de la Hollywood. De la copilăria volatilă a micuței Norma Jeane, la drumul spre celebritate și complicata ei viață amoroasă, Blonde transformă granița dintre realitate și ficțiune într-o zonă difuză și explorează prăpastia din ce în ce mai adâncă dintre persoana publică și cea privată. 
  20. Anikulapo – 30 septembrie -> După ce o aventură cu soția regelui îi pecetluiește soarta, un călător zelos întâlnește o pasăre mistică, de la care ar putea primi o nouă șansă.
  21. Rainbow (Rainbow: O călătorie minunată) – 30 septembrie -> O poveste modernă despre maturizarea unui adolescent, inspirată parțial de romanul clasic „Vrăjitorul din Oz”.
  • Entergalactic – 30 septembrie -> Muzica, arta și moda se întâlnesc în acest lungmetraj animat care spune povestea a două suflete creative, aflate în căutarea iubirii în New York.
  • Plan A Plan B (Planul A, planul B) – septembrie -> Când o pețitoare cinstită se mută lângă un avocat cinic, conflictul dintre ei e complicat de o atracție din ce în ce mai puternică.

 Fallen Leaf on Apple DOCUMENTARE Fallen Leaf on Apple


  1. Get Smart With Money (Cum să-ți drămuiești banii) – 6 septembrie -> Ponturi de la finanțiști pentru reducerea cheltuielilor și sporirea economiilor, în condițiile în care tot mai mulți oameni vor să preia controlul vieții lor financiare.
  2. Untold: The Race of the Century (Povești din sport: Cursa secolului) – 6 septembrie -> Membrii echipajului de pe iahtul Australia II ne descriu motivația, dedicarea și inovația care i-au ajutat să obțină victoria istorică din 1983 la Cupa Americii.
  3. Chef’s Table: Pizza – 7 septembrie -> Delectează-te cu cele mai delicioase pizze din jurul lumii, preparate de chefi renumiți, care strecoară pasiune, creativitate și efort în fiecare felie savuroasă.
  4. Indian Predator: The Diary of a Serial Killer (Ucigași indieni: Jurnalul unui criminal în serie) – 7 septembrie -> După ce se găsește un suspect în uciderea unui jurnalist, cazul este considerat închis, dar un jurnal secret semnalează încă 13 victime, ba chiar și acte de canibalism.
  5. The Anthrax Attacks (Atacurile cu antrax) – 8 septembrie -> După tragedia din 11 septembrie, niște scrisori cu spori letali de antrax stârnesc panică și produc dezastre în SUA. Un documentar despre ancheta ulterioară a FBI-ului.
  6. Sins of Our Mother (Păcatele mamei noastre) – 14 septembrie -> Căutarea copiilor dispăruți ai lui Lori Vallow o ajută să descopere o serie de decese suspecte, un nou soț care-i împărtășește viziunile apocaliptice și o crimă.
  7. Terim – 15 septembrie -> Legendarul Fatih Terim deapănă povestea experienței sale în fotbal, ca jucător, antrenor și manager care a condus mai multe echipe către glorie.
  8. Skandal! Bringing Down Wirecard (Skandal! Declinul companiei Wirecard) – 16 septembrie -> Tânăra companie Wirecard a uimit industria financiară cu succesul său fulminant. Asta până când o echipă de jurnaliști tenace deconspiră o fraudă imensă.
  9. Fortune Seller: A TV Scam (Wanna Marchi: Escroaca de la teleshopping) – 21 septembrie -> Acest serial documentar reconstituie povestea starului TV Wanna Marchi, de la originile ei modeste la ascensiunea către celebritate și decădere.
  10. The Real Bling Ring: Hollywood Heist (Hoții de celebritate: Jaf la Hollywood) – 21 septembrie -> Un grup de adolescenți din LA arestați în 2009 pentru furturi din casele celebrităților a inspirat o nebunie mediatică și un film. Acum, doi dintre ei își spun poveștile.
  11. The Dreamlife of Georgie Stone (Viața din vis a lui Georgie Stone) – 22 septembrie -> Un documentar despre Georgie Stone și lupta ei istorică pentru drepturile persoanelor trans, din copilărie și până în prezent.
  12. A Trip to Infinity (O călătorie către infinit) – 26 septembrie -> Documentarul prezintă pionieri în matematică și fizică din întreaga lume, care încearcă să explice și să găsească infinitul.
  13. Eat the Rich: The GameStop Saga – 28 septembrie -> Un grup de brokeri amatori pune în aplicare un plan îndrăzneț pentru a se îmbogăți și a semăna haos pe piața bursieră. Vor reuși să bată Wall Street-ul pe teren propriu?

 Fallen Leaf on Apple COMEDIE Fallen Leaf on Apple


  1. Rodrigo Marques: King of Uncouth (Rodrigo Marques: Inamicul politeții) – 6 septembrie -> Comedianul brazilian Rodrigo Marques ne povestește despre o excursie nebună într-un arhipelag faimos, traumele lui și multe altele în acest spectacol de stand-up.
  2. Sheng Wang: Sweet and Juicy (Sheng Wang: Dulce și zemos) – 6 septembrie -> Un stand-up relaxat marca Sheng Wang, despre sucuri, mamografii, sforăit ca eroare a evoluției, precum și despre frica existențială de a cumpăra pantaloni de la Costco.
  3. Jo Koy: Live from the Los Angeles Forum (Jo Koy: Live din Los Angeles Forum) – 13 septembrie -> Jo Koy domină scena într-un număr de comedie incitant despre strănutatul în public, perseverență, umilințele apneei în somn și despre cum e să te pierzi în Filipine.
  4. Liss Pereira: Adulting (Liss Pereira: Să fii adult) – 15 septembrie -> Comediana Liss Pereira ne vorbește pe șleau despre relații, viața de adult și calea de mijloc – atunci când nu ești nici perfect, dar nici de colea – într-o lume a extremelor.
  5. Patton Oswalt: We All Scream (Patton Oswalt: Zbierăm cu toții) – 20 septembrie -> Patton face haz de bătrânețe, planurile lui ratate și ziua în care soția lui s-a transformat într-o walkirie, în acest spectacol de stand-up pe care-l și regizează.
  6. Nick Kroll: Little Big Boy (Nick Kroll: Micul băiat mare) – 27 septembrie -> Un nou spectacol de stand-up oferit de Nick Kroll.

 Fallen Leaf on Apple COPII ȘI FAMILIE Fallen Leaf on Apple


  1. Samurai Rabbit: The Usagi Chronicles (Iepurele samurai: Cronicile lui Usagi) – S2/ 1 septembrie -> Yokai nu mai sunt o amenințare, așa că Usagi și gașca au parte de un scurt respiro, însă trebuie să se pregătească în curând de invazia unor extratereștri malefici.
  2. Ivy + Bean (Ivy și Bean) – 2 septembrie -> Bean află că Ivy, vecina ei, se pricepe la magie, așa că cele două fac echipă pentru a o vrăji pe sora mai mare a lui Bean și a o face să danseze… fără încetare!
  3. Ivy + Bean: Doomed to Dance (Ivy și Bean: Condamnate la dans) – 2 septembrie -> Ivy și Bean se înscriu la balet, dar află că recitalul va avea loc în fața a sute de oameni. Acum clar trebuie să găsească o cale de scăpare!
  4. Ivy + Bean: The Ghost That Had to Go (Ivy și Bean: Fantoma școlii) – 2 septembrie -> O ceață albă, rece. Zăngănit de țevi. O voce sinistră care se aude din scurgere. Să fie oare bântuită baia școlii? Ivy și Bean se ocupă de caz!
  5. Cocomelon (Cocomelon: Să cântăm!) – S6/ 5 septembrie -> Curiosul și adorabilul JJ revine la distracție ritmată alături de familie și prieteni în această compilație care include „Baby Beluga”, „Pop! Go the Bubbles” și altele.
  6. Bee and PuppyCat (Bee și PisiCuțu) – S1/ 6 septembrie -> Pe o minunată insulă magică, impulsiva Bee și prietenul ei blănos trăiesc tot soiul de aventuri în timp ce lucrează pentru o agenție intergalactică de angajare temporară.
  7. Ada Twist, Scientist (Ada, savanta) – S3/ 12 septembrie -> Micuța savantă Ada și cei doi prieteni ai săi caută răspunsuri la întrebări importante și lucrează în echipă pentru a descoperi adevărul despre absolut orice.
  8. Dogs in Space (Ham-ham în spațiu)– S2/ 15 septembrie -> Aport! O planetă nouă! Pământul e în pericol, așa că savanții trimit în spațiu câini modificați genetic pentru a găsi o nouă planetă care să le devină casă.
  9. Gymnastics Academy: A Second Chance (Academia de gimnastică: O nouă șansă) – S1/ 16 septembrie -> După un accident, adolescenta americană Kyra Berry are o nouă șansă de a-și continua visul și a obține o bursă de gimnastă în îndepărtata Australie.
  10. Go Dog Go (Hai, cuțu, hai!) – S3/ 19 septembrie -> Aventurile găștii iau o turnură de neuitat atunci când Tag, Lăbuș și prietenii lor le urează bun venit membrilor unei noi familii și le prezintă orașul Dogia!
  11. Karma’s World – S4/ 22 septembrie -> E vremea pentru noi cântece și aventuri în Hansberry Heights. Prin rime, Karma își croiește drumul printre provocări și își sprijină familia, prietenii și comunitatea.
  12. Pokémon: The Arceus Chronicles – S1/ 23 septembrie -> În timp ce investighează legenda miticului Pokémon Arceus, Ash, Goh și Dawn descoperă un complot al echipei Galactic care amenință lumea.
  13. My Little Pony: Make Your Mark (My Little Pony: Redescoperă magia) – capitolul 2/ 26 septembrie -> Magia din Equestria a luat-o razna și dă peste cap festivalul anual din Golful Maretime! Oare Zipp va reuși să afle care e problema?
  14. Phantom Pups (Cățelușii fantomatici) – S1/ 30 septembrie -> După ce se mută împreună cu familia într-o casă despre care toată lumea crede că ar fi bântuită, Freddie descoperă cauza misterioaselor întâmplări.

 Fallen Leaf on Apple FILME ȘI SERIALE (NON)NETFLIX Fallen Leaf on Apple


  1. American Wedding – 1 septembrie
  2. Bird on a Wire – 1 septembrie
  3. By the Sea – 1 septembrie
  4. Claymore – 1 septembrie
  5. Contagion – 1 septembrie
  6. Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – 1 septembrie
  7. Curse of Chucky – 1 septembrie
  8. Duplicity – 1 septembrie
  9. Hitting the Apex – 1 septembrie
  10. It’s Complicated – 1 septembrie
  11. Kate & Leopold – 1 septembrie
  12. Labor Day – 1 septembrie
  13. Mama – 1 septembrie
  14. Men in Black 3 – 1 septembrie
  15. Meru – 1 septembrie
  16. Nocturnal Animals – 1 septembrie
  17. Old School – 1 septembrie
  18. San Andreas – 1 septembrie
  19. Savages – 1 septembrie
  20. The 40-Year-Old Virgin – 1 septembrie
  21. The Express – 1 septembrie
  22. The Other Boleyn Girl – 1 septembrie
  23. Vanilla Sky – 1 septembrie
  24. Vanity Fair – 1 septembrie
  25. Wanderlust – 1 septembrie
  26. War Dogs – 1 septembrie
  27. The Great Raid – 2 septembrie
  28. A Quiet Place – 7 septembrie
  29. Never Rarely Sometimes Always – 13 septembrie
  30. The High Note – 30 septembrie
  • Hunter X Hunter (2011) – S1 & S2/ 1 septembrie
  • Pokémon Master Journeys: The Series – S1/ 2 septembrie

 Fallen Leaf on Apple Ultima șansă Fallen Leaf on Apple


  1. Annie – 1 septembrie
  2. Frida – 1 septembrie
  3. Kong: Skull Island – 1 septembrie
  4. Seven Years in Tibet – 1 septembrie
  5. The Hustle – 1 septembrie
  6. Seberg – 13 septembrie
  7. A Beautiful Day in the Neighborhood – 14 septembrie
  8. Harriet – 15 septembrie
  9. Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events – 15 septembrie
  10. The Words – 15 septembrie
  11. The Hobbit: An Unexpected Journey – 17 septembrie
  12. The Hobbit: The Desolation of Smaug – 17 septembrie
  13. The Lobster – 20 septembrie
  • Flavours of Romania – S1/ 12 septembrie
  • RuPaul’s Drag Race – S1-10/ 28 septembrie

———

**DATELE ȘI TITLURILE SE POT SCHIMBA**

———

Pentru mai multe comentarii şi recomandări despre proiectele şi titlurile existente în grila Netflix România, vă invităm pe grupul Netflix&Zen.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s