Metacritic, Rotten Tomatoes, EW, Vanity Fair și altele – cele mai bune seriale din 2018

Cum finalul de an se apropie, luna decembrie este momentul în care tragem linie la ce a fost bun și mai puțin bun în 2018, iar presa străină nu a întârziat să publice topurile de sfârșit de an, inclusiv ale producțiilor pentru micul ecran.

Și echipa TvAddicted va realiza un clasament al celor mai bune seriale din 2018, cu contribuția foștilor editori TvBlog, dar până atunci, să aruncăm o privire asupra părerilor jurnaliștilor și criticilor europeni și americani.

Titluri precum Atlanta, The Good Place, Killing Eve și Sharp Objects se află pe listele multor publicații, fiind printre cele mai apreciate producții ale lui 2018, conform presei internaționale.

Mai jos regăsești câteva clasamente ale celor mai bune seriale din 2018. (more…)

Killing Eve – Sezonul 2 / Poze Promotionale / Synopsis (Updated)

 

Povestea sezonului 2 începe cu 36 de secunde de la finalul S1, cu Villanelle dispărută și cu Eve neștiind dacă femeie pe care tocmai a înjunghiat-o mai trăiește sau nu. Ambele cu probleme mai grave decât știu, Eve trebuie să o găsească acum pe Villanelle înaintea altcuiva, însă din păcate află că nu este singura care o caută.

Distribuție: Sandra Oh, Jodie Comer, Fiona Shaw, Nina Sosanya, Edward Bluemel, Julian Barratt, Henry Lloyd-Hughes, Shannon Tarbet
Premieră: 7 aprilie


Killing Eve – Sezonul 1 / Promo-uri / Poze Promotionale / Poster

Având la bază nuvelele semnate de Luke Jennings, noul proiect BBC America le are protagoniste pe Eve şi Villanelle, două femei puternice care activează în domenii total diferite. Dacă Eve este un agent MI5 cu o slujbă de birou, plictisită şi deloc mulţumită de felul în care i se derulează viaţa şi carieră, nefiind deloc aproape de visul său de a fi spion, Villanele este o criminală şi infractoare recunoscută, care se bucură de tot luxul şi beneficiile pe care i le aduce munca de cealaltă parte a legii. Două femei inteligente şi aparent obsedate una de alta, care se vor angrena într-un joc epic de-a şoarecele şi pisica, Killing Eve pare a bifa toate cerinţele unui thriller clasic cu spioni.

Distribuţie: Sandra Oh, Jodie Comer, Fiona Shaw, Kirby Howell-Baptiste, Kim Bodnia, David Haig, Sean Delaney, Owen McDonnell


Killing Eve_BBC America_S1_B


Promo 10: Villanelle

Promo 9: Eve

Promo 8: Killer Hairpin

Promo 7

Promo 6: Issues

Promo 5: The Agent

Promo 4: The Assassin

Promo 3: The Assistant

Promo 2: The Hacker

Promo 1: The Husband

Trailer