Miniserie în patru părți, Catherine the Great va prezenta povestea Ecaterinei pe durata celor 34 de ani de domnie în fruntea țării, felul cum a clădit reputația Rusiei ca imperiu, precum și aventura romantică pe care a avut-o cu Grigory Potemkin, un politician de rang, comandant militar și unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. În ciuda intrigilor de la curte și a ițelor politice cărora a trebuit să le facă față, cei doi au legat o camaraderie unică bazată pe loialitate și respect, împreună reușind să-și înfrunte adversarii și cei ce se opuneau noilor reglementări, ajungând chiar să fie considerați arhitecții și întemeietorii Rusiei moderne. Anturajul celor doi este completat de Contesa Bruce, cea mai bună prietenă a Ecaterinei, ministrul Panin, un politician desăvârșit și sfătuitor al împărătesei și ulterior al fiului moștenitor, Paul, precum și frații Orlov, Alexei și Grigory, cei care au orchestrat lovitura de stat ce au adus-o la putere pe Ecaterina.
Distribuție: Helen Mirren, Jason Clarke, Gina McKee, Rory Kinnear, Joseph Quinn, Richard Roxburgh, Kevin R. McNally, Clive Russell, Sam Palladio, Lucas Englander, Antonia Clarke, Paul Ritter, Paul Kaye, Thomas Doherty, Raphael Acloque, James Northcote, Andrew Rothney