Evil

Bătălia dintre știință și religie continuă, de această dată în centrul său regăsindu-se un psiholog sceptic ce face echipă cu un preot în devenire și un IT-ist pentru a investiga împreună presupusele miracole, posedări demonice și alte lucruri extraordinare și ieșite din comun pentru a vedea dacă acestea pot fi explicate cu ajutorul științei sau sunt cu adevărat rezultatul a ceva supranatural.

Kristen Bouchard renunță să mai ofere expertiză pentru Procuratură după ce este obligată să mintă sub jurământ în cazul unui presupus criminal ce pare a fi posedat, iar pentru ca totul să fie definitiv, acceptă să lucreze alături de David Acosta, un fost aventurier care în prezent învață pentru a fi hirotonisit. La rândul său, acesta este însărcinat de Biserica Catolică să urmărească și să cerceteze fenomenele inexplicabile, de la posedări la posibile minuni. Cei doi îl cooptează în echipă și pe Ben Shakir, un pragmatic desăvârșit adus cu scopul deslușirii practic raționale a presupuselor bântuiri. Cu ajutorul acestora, Kristen este convinsă că poate explica orice tip de fenomen, inclusiv coșmarurile sale din ce în ce mai terifiante și mai realiste – toate acestea par posibile până când îl întâlnește pe Leland Townsend, un bărbat sinistru care face varii amenințări la adresa sa și a celor patru fiice ale ei.

Distribuție: Katja Herbers, Mike Colter, Aasif Mandvi, Michael Emerson, Brooklyn Shuck, Skylar Gray, Maddy Crocco, Dalya Knapp


3 thoughts on “Evil

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s