SAG Awards 2019: Câștigătorii

Update: Cu câteva ore în urmă a avut loc decernarea statuetelor pentru cea de-a 25-a ediție a premiilor SAG, oferite producțiilor pentru marele și micul ecran de către sindicatele de actori de peste Ocean. Dacă la categoria filmelor, marele câștigător a fost Black Panther – o premieră pentru SAG Awards – la categoria producțiilor TV, This Is Us și The Marvelous Mrs. Maisel au obținut marile premii ale serii (pentru distribuție într-un serial – dramă, respectiv comedie). La categoriile individuale, Sandra Oh, Rachel Brosnahan, Darren Criss și Jason Bateman au fost printre câștigători. Lista completă a categoriilor TV – mai jos.

Articol inițial: Sezonul premiilor din industria media e pe cale să înceapă, iar toți ochii sunt ațintiți către critici și presă, care trag linie la final de an și oferă distincții celor mai bune producții din 2018. După Globurile de Aur, a venit și rândul SAG – Screen Actors Guild, premii oferite filmelor și serialelor de către sindicatele de actori de la Hollywood. Ajunse la cea de-a 25-a ediție, aceste premii sunt recunoscute pentru faptul că nu premiază decât actorii și actrițele care s-au remarcat pe parcursul unui an, precum și distribuția în ansamblu, fără excepții. Ceremonia de acordare a statuetelor va avea loc pe 27 ianuarie 2019, în Los Angeles.

Nominalizările la categoria TV:

Cel mai bun actor – dramă:

  • Jason Bateman (Ozark)
  • Sterling K. Brown (This Is Us)
  • Joseph Fiennes (The Handmaid’s Tale)
  • John Krasinski (Jack Ryan)
  • Bob Odenkirk (Better Call Saul)

Cea mai bună actriță – dramă:

  • Julia Garner (Ozark)
  • Laura Linney (Ozark)
  • Elisabeth Moss (The Handmaid’s Tale)
  • Sandra Oh (Killing Eve)
  • Robin Wright (House of Cards)

Cea mai bună distribuție – dramă:

  • The Americans
  • Better Call Saul
  • The Handmaid’s Tale
  • Ozark
  • This Is Us

Cel mai bun actor – comedie:

  • Alan Arkin (The Kominsky Method)
  • Michael Douglas (The Kominsky Method)
  • Bill Hader (Barry)
  • Tony Shahloub (The Marvelous Mrs. Maisel)
  • Henry Winkler (Barry)

Cea mai bună actriță – comedie:

  • Alex Borstein (The Marvelous Mrs. Maisel)
  • Alison Brie (Glow)
  • Rachel Brosnahan (The Marvelous Mrs. Maisel)
  • Jane Fonda (Grace and Frankie)
  • Lily Tomlin (Grace and Frankie)

Cea mai bună distribuție – comedie:

  • Atlanta
  • Barry
  • GLOW
  • The Kominsky Method
  • The Marvelous Mrs. Maisel

Cel mai bun actor – miniserie/film TV:

  • Antonio Banderas (Genuis: Picasso)
  • Darren Criss (The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story)
  • Hugh Grant (A Very English Scandal)
  • Anthony Hopkins (King Lear)
  • Bill Pullman (The Sinner)

Cea mai bună actriță – miniserie/film TV:

  • Amy Adams (Sharp Objects)
  • Patricia Arquette (Escape at Dannemora)
  • Patricia Clarkson (Sharp Objects)
  • Penelope Cruz (The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story)
  • Emma Stone (Maniac)

Cea mai bună interpretare de acțiune de către o distribuție de cascadori:

  • GLOW
  • Daredevil
  • Jack Ryan
  • The Walking Dead
  • Westworld

-B

 

‘Better Call Saul’ revine la AMC România

SEZONUL 4 DIN SERIALUL „BETTER CALL SAUL”,
DIN 27 SEPTEMBRIE, PE AMC

Producția originală AMC va fi pe post în fiecare joi, la ora 22:00

BUCUREȘTI, 20 SEPTEMBRIE 2018 – Apreciatul serial producție proprie AMC „Better Call Saul” a ajuns la sezonul 4. Acesta va avea premiera pe post pe data de 27 septembrie, la ora 22:00 (ora României). În noile episoade, moartea lui Chuck (Michael McKean) este catalizatorul transformării lui Jimmy McGill (Bob Odenkirk) în Saul Goodman. După pierderea suferită, Jimmy face pași rapizi în lumea criminală, periclitându-și cariera de avocat și relația cu Kim (Rhea Seehorn). Moartea lui Chuck îi afectează extrem de mult și pe foștii colegi Howard (Patrick Fabian) și Kim, care se află din nou în tabere adverse în lupta începută de frații McGill. În paralel, Mike Ehrmantraut (Jonathan Banks) își asumă activ rolul de consultant pe motive de Securitate pentru Madrigal Electromotive. Este o perioadă volatilă pentru angajații lui Gus Fring  (Giancarlo Esposito): prăbușirea lui Hector (Mark Margolis) are un impact masiv asupra întregii lumi criminale din Albuquerque, iar cartelul e aruncat în haos – ceea ce afectează planurile prefecte ale lui Gus și Nacho (Michael Mando). (more…)

AMC anunță reînnoirea ‘Better Call Saul’ și ‘Fear the Walking Dead’

Ediția de anul acesta a turului de presă de vară Television Critics Association face istorie, astfel că după numeroase reînnoiri din partea Showtime (The Affair), Lifetime (You), Hallmark Channel (The Good Witch), AT&T (Condor, You Me Her), Amazon (Sneaky Pete), a venit rândul celor de la AMC să ia cuvântul într-un panel dedicat postului. Pe lângă multe alte informații despre proiectele proprii, reprezentanții AMC prezenți la eveniment au anunțat reînnoirea cu câte un sezon 5 pentru dramele spin-off Fear the Walking Dead și Better Call Saul. (more…)